“Diavolul este politic corect”: Dialog dintre un episcop şi un mason batrin

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

“Diavolul este politic corect”: Dialog dintre un episcop şi un mason batrin

Mesaj  CK la data de Joi Iul 08, 2010 12:38 pm

fragment din cartea proaspat lansata :“Diavolul este politic corect” de ieromonahul Savatie Bastovoi

"" Cu două zile înainte să se abată urgia lui Dumnezeu asupra Paradisului bătrînilor, lordul Richard se afla împreună cu Preasfinţitul Agathanghel la sala de fitness. De la reşedinţa Preasfinţitului pînă la sală erau cam cinci minute de mers pe jos. Preasfinţitul, la cei optzeci şi patru de ani ai săi, făcea acest drum în douăzeci de minute. După ce cobora treptele de marmură albă, o lua pe cărăruşa pavată cu granit roşu, îngustă cît să încapă doi oameni care merg la braţ. Cărarea, amenajată de arhitecţii insulei, cobora printre stîncile sălbatice, pe care fuseseră sădiţi pomi şi arbori exotici. Sprijinit de sluga sa, Preasfinţitul urca şi cobora acest drum zilnic cu aceeaşi detaşare bătrînească cu care îşi lua pastilele şi primea vizitele medicului. De fapt, toate drumurile din Paradisul bătrînilor fuseseră concepute ca nişte remedii curative, presupunînd urcuşuri şi coborîşuri lente, atît cît să pună în mişcare sîngele amorţit al boşorogilor obsedaţi să-şi prelungească viaţa cît mai mult.

– Eu am terminat, zise gîfîind lordul Richard, făcîndu-i semn lacheului să-l dea jos de pe bicicletă. Mă duc să beau un whisky. Preasfinţite, poate îmi faci companie?
– Încă un minut! gîfîi Preasfinţitul.
– Cu un minut sau fără, oricum vei muri! Ha, ha! Bunicul meu nu a făcut fitness niciodată şi a trăit nouăzeci şi patru de ani. Dar a băut whisky!, glumi lordul, aruncînd lacheului prosopul cu care tocmai îşi ştersese faţa asudată.
– M-ai convins, gîfîi grav Preasfinţitul, coborînd singur de pe bicicletă. Continui mai tîrziu…
– Întotdeauna am fost impresionat de zelul tău, Preasfinţite! Sînt sigur că pentru acest minut pe care mi-l dăruieşti o să te pedepseşti acasă. Sper că nu ai obiceiul să te autoflagelezi? Ha, ha!
– Întotdeauna ai fost un porc, my lord, replică Preasfinţitul dorind să-şi exprime dezaprobarea faţă de gluma lordului Richard.
– Hai, nu te supăra, ştii că îmi place să glumesc!
– Glumele pot fi diferite. Eu prefer glumele bune.
– Waw, waw! Credeam că te-ai obişnuit cu umorul englezesc! Dar, bine, pot să mă abţin în faţa unei feţe bisericeşti, ha, ha!

Lordul izbucni în rîs şi-l lovi pe Preasfinţitul peste umăr, astfel încît acesta trebui să facă cîţiva paşi ca să nu cadă.
– Dacă mai faci asta o dată să ştii că nu mai beau cu tine! Ţi-am zis că mă enervează cînd mă împingi… Te porţi ca un puştan!
– Mă iertaţi, Preasfinţite… Am uitat că nu vă place să fiţi împins… Ha, ha!

Preasfinţitul Agathanghel nu agrea glumele deşucheate ale bătrînului lord. Îl dispreţuia pe acesta şi pentru că era homosexual. Întotdeauna i se părea că lordul îi face avansuri şi asta îl scotea din sărite. Însă, în lipsa altor prieteni, îşi petrecea uneori timpul în compania acestui boşorog pervers şi rău de gură. Uneori, ce-i drept, lordul devenea grav şi amabil, vorbind pe teme diplomatice. Făcea asta mai ales după ce gafa, dorind parcă să-i convingă pe toţi că are şi o altă faţă. La dinee se comporta impecabil, lăsînd întotdeauna o impresie bună celor ce nu îl cunoşteau mai îndeaproape. În general, persoanele din Paradisul bătrînilor, dincolo de ursuzenia proprie vîrstei, se purtau tot timpul de parcă ar avea ceva de ascuns. Preasfinţitul, deprins de-a lungul vieţii să fie aclamat de mulţimile de credincioşi, care de îndată ce-l vedeau săreau să-i pupe mîna şi hainele, acum suferea de singurătate, fiind bucuros să-şi împartă timpul chiar şi cu un pervers nesuferit ca lordul Richard.

– Preasfinţite, demult voiam să vă întreb…, începu lordul pe un ton ministerial, în timp ce-şi punea gheaţă în paharul cu whisky. Ce părere aveţi despre sfîrşitul lumii?
– E obligatoriu să am o părere?
– Păi, ca faţă bisericească, mă gîndesc că ai studiat problema mai îndeaproape.
– Dă-mi voie să mă aşez. Sau preferi să vorbesc din picioare?
– Ah, da, desigur… Mă scuzi, credeam că între nişte bătrîni prieteni nu-şi mai au rostul politeţurile… Pune-ţi cît vrei… Ia şi gheaţă de aici…

Preasfinţitul îşi turnă în pahar, apoi se aşeză comod în fotoliu.
– Biserica nu are un răspuns clar în această privinţă. E o taină pe care numai Dumnezeu o ştie…
– Hai, lasă! Ştiu şi eu asta cu „nimeni nu ştie nici ziua, nici ceasul…”, dar vreau să-ţi cunosc părerea. Nu cred că nu te-ai gîndit niciodată la asta şi că nu ai şi tu, ca om, o părere a ta… Sper că nu e nimic „anticanonic” în a avea o părere despre sfîrşitul lumii?
– Depinde…
– Depinde de ce?
– Auzi, Richard, ştii că nu-mi place filozofia. M-ai chemat să bem un whisky sau să ne certăm iar?
– O, nu! Voiam doar să avem o discuţie. Dacă vrei, aş putea să-ţi spun părerea mea despre sfîrşitul lumii.

Preasfinţitul sorbi din pahar şi l puse pe masă. Apoi îi făcu semn chileinicului:
– Adu-mi o salată de fructe. De acuma ştii ce trebuie să conţină. Pe urmă poţi să mergi la bazin sau la aparate… Eşti liber pînă termin discuţia cu lordul Richard.

Lordul dădu paharul peste cap şi şi turnă iar.
– Părerea mea, Preasfinţite, este că însăşi ideea că lumea va avea un sfîrşit ne-a avantajat pe noi foarte mult…
– Pe noi? Adică pe cine?
– Pe noi, Preasfinţite… Ştii bine la cine mă refer… Ne-a avantajat din toate punctele de vedere şi ne-a dat front de lucru.
– Nu te prea înţeleg. Dar, mă rog…
– Mă înţelegi foarte bine. Guvernul Mondial nu ar fi fost posibil dacă în Biblie nu s-ar fi vorbit de sfîrşitul lumii. Înţelegi? Şi noi citim Biblia…
– O citiţi după cum vă place, replică Preasfinţitul nemulţumit.
– Nu contează, important este că oamenii cred în Biblie. Credinţa aceasta a lor e atît de puternică, încît orice plan la nivelul umanităţii nu poate fi realizat decît dacă urmează Biblia. Trebuie să-i faci pe oameni să creadă că Biblia se împlineşte tocmai cu ei şi că orice împotrivire e zadarnică. Nu este oare sfîrşitul lumii o fatalitate? Mai contează oare cînd şi cum va fi? Creştinismul i-a făcut pe oameni să fie mai preocupaţi de sfîrşitul lumii decît de propriul lor sfîrşit. Iar noi am ştiut cel mai bine să folosim această angoasă a sfîrşitului în folosul nostru. Şi ştii ce am făcut? Am înscenat un sfîrşit al lumii înainte de a-l hotărî Dumnezeu. Sfîrşitul lumii este opera noastră! Priveşte în ce s-a transformat lumea în ultimii patruzeci de ani! Am redus numărul populaţiei planetei de la şase miliarde la două! Poţi să mă convingi că nu acesta e sfîrşitul?
– Da.
– O, da! Îmi vei spune că nu am fost decît unelte oarbe în mîna lui Dumnezeu? Cum să nu! Poate că şi Dumnezeul tău a făcut parte din Parlamentul Britanic acum jumătate de secol, cînd s-au dezbătut proiectele de reducere a populaţiei! Sau poate că Dumnezeu a luat parte nevăzut la şedinţele noastre secrete şi ne-a şoptit cum să fabricăm viruşi şi să provocăm cutremure în urma cărora oamenii mureau cu zecile de milioane? Ai trăit vreodată satisfacţia de a o lua înainte lui Dumnezeu, de a-I strica planurile divine? Să ştii un lucru, Preasfinţite, Diavolul e formidabil tocmai pentru faptul că, ştiind planurile lui Dumnezeu cu lumea, o ia întotdeauna înainte. Iar voi, voi, voi, voi!, creştinii, aţi fost unealta noastră cea mai eficientă atunci cînd am masacrat omenirea. Voi i-aţi convins că totul e o fatalitate, că orice rezistenţă este zadarnică! Şi, cu atît mai formidabil, i-aţi convins pe toţi că totul se întîmplă prin voia lui Dumnezeu! Pe toţi, dar nu pe mine şi pe cei ca mine, care ştim că tot răul în lume e opera Diavolului!
– Eşti un mincinos! ripostă Preasfinţitul, vrînd să se ridice din fotoliu. La fel ca şi tatăl tău, Diavolul!
– Diavolul este corect. Joacă întotdeauna după reguli. E adevărat că îşi face regulile singur. Şi ştiţi care e greşeala voastră, Preasfinţite?
– Nu vreau să continui această discuţie!
– Ba trebuie s-o continui, replică lordul, dînd pe gît paharul. Greşeala voastră este că vă place să trăiţi după reguli. Întreaga voastră viaţă nu este decît reguli, reguli, reguli! Deşi, la drept vorbind, orice reguli, oricît de aspre şi categorice ar fi, alcătuiesc pînă la urmă un joc. Un joc trist sau vesel, depinde cine l joacă. Iar Diavolul este un jucător! Şi, ca orice jucător, atunci cînd nu trişează, ştie să folosească regulile adversarului în favoarea sa… Apropo, Preasfinţite, credeţi că Diavolul este un adversar sau un partener?
– Întreci măsura, lord Richard! Toată viaţa mea mi-am închinat-o lui Hristos, luptînd împotriva Diavolului…
– A fost o întrebare retorică, amice… Ştiu că eşti episcop, dar îmi place să te şicanez.
– Cred că e timpul să plec…
– Preasfinţite, bea-ţi paharul şi o să te relaxezi. Uite la mine! Îmi mai torn unul, pentru că-mi face bine. Nu te-ai săturat să trăieşti în minciună? Ştii la ce mă gîndesc uneori? Mă gîndesc că o să mor şi nu am zis niciodată ce gîndesc. Sînt un mason bătrîn şi consider că mi-am slujit crezul cu devotament. Dar ascultă-mă pînă la capăt…
– Bine… Să zicem că m-ai făcut curios, zise Preasfinţitul, dînd paharul peste cap şi reaşezîndu-se în fotoliu.
– Ziceam că Diavolul este un jucător corect, în sensul că joacă întotdeauna după reguli. E adevărat că tot timpul propune reguli noi, dar nu fără acordul adversarului. Preasfinţite, ai acceptat vreodată regulile Diavolului?
– Mă simt încurcat… În sensul dacă am păcătuit sau nu? Sigur, ca orice om, sînt supus greşelii, dar nu cred că am făcut vreodată jocul Diavolului… E prea mult…
– Iar eu îţi voi spune că simplul fapt că te afli aici este un joc al Diavolului.
– Ajunge! Mă jigneşti, lord Richard! Am fost tot timpul un om corect, nu am făcut rău nimănui!
– Oare?
– Dumnezeu mi-e martor!
– Atunci să-mi spui, Preasfinţite, de ce te afli aici, în această insulă plină de tirani, de corupţi şi ipocriţi?
– Îmi îndeplinesc slujirea! Oare toţi aceşti oameni trebuiau să rămînă fără biserică, fără şansa de a se întoarce la Dumnezeu?
– Te minţi singur pe tine, Preasfinţite. De ce nu recunoşti că eşti aici numai pentru că te temi de moarte, că te-ai ascuns, plătind bani, în timp ce credincioşii tăi sfîrşesc eutanasiaţi la şaizeci şi cinci de ani?
– Această lege e o nedreptate! Oamenii trebuie să trăiască atît cît le e dat de la Dumnezeu!
– O! Îmi place să te aud, Preasfinţite! Chiar îmi place! Dar oare de ce îmi zici asta mie acum şi aici, şi nu ai protestat cînd erai episcop al bisericii oficiale? Oare de ce a tăcut biserica atunci cînd se purtau dezbateri în jurul acestei legi, care, fără îndoială, este una demonică? Da, demonică! Iar biserica a tăcut şi odată cu ea ai tăcut şi tu, Preasfinţite! Şi ştii de ce? Pentru că aţi intrat în jocul Diavolului! Iar el s-a dovedit a fi un jucător mai bun ca voi!

Preasfinţitul se întinse după sticlă, dar lordul i-o luă înainte.
– Lasă că-ţi torn eu… Îmi face plăcere.
– Mulţumesc…
– Aşa că, la drept vorbind, înaintea lui Dumnezeu sîntem la fel de vinovaţi, Preasfinţite. Am ucis împreună sute de milioane de oameni. Eu şi cei ca mine v-am propus o lege a Diavolului, iar tu şi cei ca tine aţi acceptat-o. E un joc cinstit, nu?
– Dumnezeu ştie că eu nu am dorit aceasta. Dar, oricum, părerea mea nu contează. Totul se hotărăşte în Sfîntul Sinod… Eu singur nu pot nimic…
– Eşti extraordinar, Preasfinţite! Lasă să-ţi torn eu…
– Mulţumesc…
– Mai spune-mi aia cu „n-am vrut să fac sminteală şi de aceea n-am mers împotriva Sfîntului Sinod”, ha, ha! Totul e un joc, Preasfinţite, pe care voi îl jucaţi cu toată seriozitatea! Cînd ai citit ultima dată Biblia, Preasfinţite?
– Ce întrebare-i asta? O citesc des… Chiar ieri am citit… Citesc…
– Am citit-o şi eu. Recunosc că nu am înţeles mare lucru. Dar am reţinut cîteva momente care m-au marcat. Ţi-aduci aminte scena ispitirii lui Iisus?
– Sigur, cum să nu?
– Şi cu ce L-a ispitit Diavolul pe Iisus?
– Cum cu ce? Cu pîine… Cu bogăţii… Cu slava deşartă…
– N-ai înţeles nimic, Preasfinţite!
– Atunci spune tu…
– Cu Biblia, Preasfinţite! Cu Biblia! Cum şi-a început Diavolul ispitirea?
– „Scris este”…
– Şi cum i-a răspuns Hristos?
– Tot cu replici din Scriptură… Bine-nţeles…, se dumiri episcopul, surprins că nu s-a gîndit pînă atunci la asta.
– Asta nu aţi priceput voi, dar am înţeles o noi! De pildă, ce a însemnat pentru biserică legalizarea căsătoriilor homosexuale? Ştii prea bine. Dar nu aţi replicat niciodată, chiar dacă toată Biblia e împotrivă! A fost destul să vă arătăm locul în care scrie „nu judeca şi nu vei fi judecat” sau „Dumnezeu este dragoste”, ca voi să vă lăsaţi convinşi că aveţi Biblia de partea voastră. Deşi şi voi, şi noi ştiam prea bine că totul este o minciună. Că nu este decît un joc al Diavolului! Un joc pe care l-aţi acceptat şi din care nu v-aţi mai putut retrage… Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, Preasfinţite! Sper că şi această replică îţi e cunoscută?
– Lasă asta…
– E replica lui Hristos! Şi cui a fost dată? Tocmai cărturarilor şi fariseilor! Celor care citeau Scriptura zilnic, ca şi tine! Dar nu înţelegeau nimic din ea… Diavolul, Preasfinţite, a înţeles Scriptura şi a folosit-o împotriva voastră!
– Mă rog… Deşi nu te prea înţeleg… Am venit aici să beau un whisky…
– Lasă că-ţi torn eu…
– Da, mulţumesc… Eşti un gentleman…
– Deh, un mason bătrîn…
– Lasă, lasă… Ştiu că vrei să mă bagi în deznădejde, dar n-o să-ţi meargă. Dacă ar fi să te asculte cineva, ar crede că Diavolul a scris Biblia, replică episcopul, împleticindu-şi limba.
– N-am zis asta. Dar că Diavolul a folosit Biblia împotriva voastră, asta da.
– Te joci cu cuvintele, lord Richard.
– Îmi place jocul!
– E un joc periculos…
– Nu mai periculos decît cel pe care îl joci tu.
– Tu joci de partea Diavolului.
– Diavolul e un jucător corect.
– Nu vreau să mai discut. Trebuie să plec…

Episcopul se ridică tulburat şi îşi strigă sluga. Băutura îl ameţise şi el se îndreptă spre vestiar clătinîndu-se. Era tulburat şi nu-şi găsea cuvintele. Ar fi vrut ca Dumnezeu să facă ceva, să trimită o pedeapsă peste toţi aceşti oameni care vorbeau cu atîta trufie împotriva Lui. Dar Dumnezeu era mut. Preasfinţitul adormi tîrziu, după o sfîşietoare luptă cu gîndurile. Se simţea singur şi neputincios. Nu avea de unde să ştie că peste două zile Dumnezeu avea să-i împlinească rugăciunea, prefăcînd Paradisul bătrînilor într-un adevărat tărîm al morţii… ""


http://savatie.wordpress.com/2010/05/14/diavolul-este-politic-corect-dialog-dintre-un-episcop-si-un-mason-batrin/

CK

Mesaje : 225
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum