Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii

Mesaj  CK la data de Joi Apr 01, 2010 6:48 am

Când a început lumea? Astăzi dimineaţă!

Lecţia 1 – A trăi bucuria momentului prezent.

Copiii au capacitatea de a percepe fiecare zi ca pe un nou început. Ei uită repede trecutul. Dacă doi copii se ceartă azi, mâine ei redevin cei mai buni prieteni. Iertând spontan, ei ştiu să fie fericiţi şi să trăiască din plin în momentul prezent.

Capacitatea de a trăi în prezent este de asemeni principala calitate a sfinţilor şi a înţelepţilor. La copii, surprinzător pentru unii, aceasta se manifestă spontan. De altfel, în cazul lor, capacitatea de a încadra evenimentele în timp începe să se dezvolte abia odată cu vârsta preşcolară.
Copiii ne învaţă în primul rând să ne bucurăm de lucrurile simple. Făcând aceasta, putem intui sacrul ce se ascunde în profan. Copiii sunt mereu entuziaşti şi nu amână nici măcar pentru o clipă să fie fericiţi, nu aşteaptă evenimente importante pentru a se bucura din plin. Ei savurează fiecare clipă şi astfel fiecare clipă devine un motiv de încântare. Sunt optimişti şi gustă viaţa din plin.

De ce copacii sunt verzi? Ca să ne reamintească că totul este posibil!

Lecţia 2 – A fi plin de curiozitate

Având o stare de deschidere şi curiozitate permanentă, copiii experimentează totul cu un mare interes. Ei nu cunosc rutina, sunt naturali, neobosiţi, gata s-o ia oricând de la capăt. Această curiozitate ne arată că aproape orice lucru poate fi foarte important şi plin de miez pentru un copil. Această atitudine şi percepţie le conferă nebănuite resurse fizice, mentale şi sufleteşti.

Începând cu vârsta de trei ani, copiii încep să pună o mulţime de întrebări. Curiozitatea liber exprimată, fără reţinere sau restricţie, ar trebui să rămână o trăsătură a spiritului nostru, indiferent de vârstă.

Ce sunt baloanele de săpun? Sunt pistruii îngeraşilor!

Lecţia 3 – A trăi în inimă


Copiii sunt foarte sinceri şi dezinvolţi şi descoperă lumea prin sfera lor emoţională şi afectivă. Se ştie că, în general, copiilor le este caracteristic faptul că, deşi au învăţat să vorbească, nu verbalizează tot ce trăiesc, fiind lipsiţi de mentalul discursiv care apreciază, alege şi judecă. Seninătatea, inocenţa şi puritatea lor caracteristică ar putea fi antidotul stresului, insomniilor şi al multor dintre bolile adulţilor. Reacţiile şi logica celor mici nu încetează să ne surprindă. Iată câteva exemple:

1. La ce folosesc sprâncenele? Sprâncenele folosesc ca să ţină fruntea sus, să nu ne vină pe ochi.
2. Ce sunt buruienile? Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor.
3. De ce ceaşca are o ureche, iar cratiţa le are pe amândouă? Ceaşca are doar o ureche, deoarece aşa vrea ea să fie mai elegantă şi nu clăpăugă ca o cratiţă.
4. Un băieţel s-a pierdut pe culoarele unei săli de gimnastică şi a nimerit la cabinele femeilor. Acestea au început să ţipe, să înşface prosoape să se acopere şi să fugă în toate părţile ca să se ascundă. Băieţelul le-a privit uimit, după care a întrebat senin: „Ce s-a întâmplat? N-aţi mai văzut un băieţel în viaţa voastră?”
5. O fetiţă abia terminase prima săptămână de clasa întâi şi vine uimită acasă: „Îmi pierd vremea cu şcoala!”, îi spune mamei. „Nu ştiu să citesc, nu ştiu să scriu şi nici să vorbesc nu mă lasă!”

Ce este bătaia inimii? Bătaia inimii este ecoul dorului de Dumnezeu!

Lecţia 4 – A iubi necondiţionat


În iubire copiii sunt foarte devotaţi, ei iubesc necondiţionat şi complet, fără teamă sau egoism. Ei iubesc aproape orice şi pe oricine, fără a fi influenţaţi de împrejurări. Adulţii îşi proiectează adeseori propriile aşteptări asupra persoanei iubite. Ulterior ei devin frustraţi pentru că persoana iubită nu le răspunde aşteptărilor lor, se simt răniţi şi dezamăgiţi. Apoi trag concluzii pripite, puerile şi total deplasate despre iubire.

Copiii iubesc detaşat, necondiţionat, se dăruiesc şi se abandonează cu o uşurinţă dezarmantă. Sunt spontan atenţi şi pe deplin concentraţi asupra a ceea ce este aici şi acum.

Ce este o stea? Când vezi o stea înseamnă că Dumnezeu îţi face cu ochiul!

Lecţia 5 – A iubi jocul şi a te juca iubind


Un mare înţelept spunea: „Ca să redevină copii, oamenii trebuie să înveţe din nou să se joace.” Copiii sunt foarte rar plictisiţi sau dezinteresaţi, ei trăiesc din plin şi experimentează total surprizele jocului. Niciun eşec nu-i descurajează. Copiii ştiu să se bucure de jocul propriu-zis şi nu doar de rezultatul lui; prin joc, ei se încarcă cu energie şi optimism.
O serie de studii au arătat că un adult se simte mai bine dispus după 15 minute de mişcare şi joc, decât după ce a urmărit la televizor emisiunea preferată timp de jumătate de oră, având ceva de ronţăit alături. De fapt, ce trebuie să învăţăm sau, mai bine spus, să ne amintim – este imensa bucurie pe care ne-o aduce jocul şi mişcarea.

Ce este un curcubeu? Un curcubeu este zâmbetul lui Dumnezeu!

Lecţia 6 – A fi fericit fără motiv


O altă calitate a copilăriei este fericirea debordantă, ce îşi află sursa în lipsa oricăror limitări exterioare sau interioare. Copiii îşi exprimă dorinţele şi caută să şi le împlinească imediat; de aceea, ei trăiesc deseori bucuria perfectă şi fericirea împlinitoare. Procedând astfel, pentru ei nu există refulare, complexe, frustrare, proiecţii inutile, inhibiţii, teamă, nu au tendinţe egoiste sau agresive, ataşamente sau posesivitate. Prin urmare, ei nu cunosc nici noţiunea de păcat sau sentimentul de vinovăţie, ideea de greşeală, competiţie şi recompensă. Ei sunt liberi, nu-i judecă pe ceilalţi şi nu au mecanismele de apărare specifice personalităţii de adult.

Ce vezi când te uiţi la cer? Îl văd pe Dumnezeu!

Lecţia 7 – A fi mulţumit şi recunoscător


Pe lângă toate calităţile enumerate mai sus, copiii ne oferă, de asemenea, un bun exemplu de umilinţă, mulţumire şi recunoştinţă spontană în multe situaţii de viaţă. Odată cu trecerea timpului, însă, adulţii, respectiv părinţii şi profesorii, le imprimă gradat modele comportamentale înguste şi limitate, din ignoranţă sau dintr-o iubire prost înţeleasă.

CK

Mesaje : 225
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii

Mesaj  CK la data de Joi Apr 01, 2010 6:51 am

Câteva răspunsuri inspirate ale copiilor...

• Cum ştiu cei de la televizor că mâine va fi vreme urâtă sau frumoasă? Omul de la televizor ştie că mâine plouă, că are un bilet şi citeşte. Biletul i l-a scris mama lui. (6 ani)

• Ce este inima? Inima e o carne care stă pe sufletul oamenilor, ca să trăiască oamenii cu suflet. (7 ani)

• Ce este sufletul? Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi şi lui ăla mic. (8 ani) Sufletul are o formă de inimă. (8 ani)

• Ce este tristeţea? Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi bea mult. (7 ani)

• Ce este timpul? Timpul este o vreme care trece tot timpul. (5 ani)

• Ce este zâmbetul? A zâmbi înseamnă sa râzi parcă în gândul tău. (8 ani)

• La ce foloseşte steagul? Steagul foloseşte, ca atunci când veneau turcii peste noi, ei nu ştiau pe ce ţară veneau şi atunci noi le arătăm steagul şi după aia ei ştiau. (6 ani)

• Ce este igiena? Igiena este când vin neamurile şi văd ce curat e în casă. (7 ani)

• Din ce se face săpunul? Săpunul se face din mai mulţi clăbuci, la un loc. (6 ani)


Câteva citate inspirate despre copii şi copilărie...

„Copilăria este inima tuturor vârstelor.” Lucian Blaga

„Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.” Paulo Coelho

„Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.” Antoine de Saint Exupery
„Când vezi sufletul curat şi nevinovat al unui copil, îţi vine parcă să zici că orice mamă e o «născătoare de Dumnezeu»”. Francis Bacon


www.yogaesoteric.net

CK

Mesaje : 225
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii

Mesaj  scarface la data de Joi Apr 01, 2010 7:04 am

he he, ce dulci aceste raspunsuri...

scarface
Admin

Mesaje : 6558
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii

Mesaj  CK la data de Joi Apr 01, 2010 7:06 am

I love you I love you I love you I love you I love you I love you I love you I love you I love you I love you pacat ca nu avem inimioare mai frumoase ... Sad

CK

Mesaje : 225
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii

Mesaj  Continut sponsorizat Astazi la 11:44 am


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum