Puterea pe care o primesti daruind

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Puterea pe care o primesti daruind

Mesaj  scarface la data de Vin Mar 05, 2010 7:01 am

Traducere de Cristina Ivan

TTD = The Today Show
CW = Cami Walker


TTD: Tu ce ai face daca lumea ta s-ar destrama? La o luna de la data casatoriei, Cami Walker, 32 ani, a fost diagnosticata cu scleroza multipla. Foarte curand nu si-a mai putut folosi mainile, apoi vederea unui ochi. Simtindu-se deprimata si gandindu-se la sinucidere, Cami a cerut ajutorul unei prietene, pentru sustinere. Dar a primit o reteta neobisnuita: “Inceteaza sa te gandesti la tine si incepe sa oferi 29 de daruri in 29 de zile”. Cami Walker – autoarea cartii “29 de daruri – Cum o luna de daruire iti poate schimba viata”. Cami – buna dimineata!
CW: Multumesc.
TTD: Cand ti-am citit povestea, am gasit-o de necrezut in mare parte, fiindca nu pare plauzibila. Prin oferirea de daruri iti poti schimba viata. Si nu doar psihologic, ci si fizic. Vreau sa revin la 2006, cand ai fost diagnosticata cu MS (scleroza multipla). Cum spuneai, o tanara de 32 de ani, proaspat casatorita. Cat de repede a avut boala un impact asupra ta?
CW: Boala mea a progresat foarte rapid, de fapt. Dupa doi ani de la diagnosticare imi era greu sa merg, casnicia imi era foarte tensionata, pentru ca sotul meu ma ingrijea tot timpul. Si aveam dureri mari. Mai mari decat majoritatea bolnavilor de MS. Deci lucrurile nu stateau bine. Eram profund in depresie.
TTD: Intr-un astfel de moment ai sunat o prietena. Cautand compasiune, ai gasit cu totul altceva. Spune-mi despre ce ati vorbit.
CW: Ei bine, ea este de fapt un sfatuitor spiritual pentru mine, deci nu doar prietena.
TTD: Numele ei este Imboli Crioso.
CW: Imboli, Crioso, da. Si cu siguranta nu m-as fi asteptat ca ea sa… Sunasem sa-mi plang de mila. Dar ea m-a intrerupt si mi-a spus: “Trebuie sa incetezi sa te concentrezi pe problema. Dai prea multa energie si atentie acestei boli. Tu o hranesti, practic”.. Si mi-a spus: “Am o reteta pentru tine”. Imi mai daduse multe retete de-a lungul anilor, erau intotdeauna foarte ciudate.
TTD: Dar aceasta presupunea 29 de daruri in 29 de zile! Care a fost prima ta reactie cand ti-a spus asta?
CW: M-am gandit ca e simpla nebunie! Eu deabia puteam cobori din pat in majoritatea zilelor! Cum ar putea sa ma faca sa ma simt mai bine daruirea unui rest de bani sau donarea unor haine folosite?
TTD: Si totusi, ai inceput s-o faci si ai inceput sa vezi schimbari!
CW: Da, asa e. Ce cred ca s-a intamplat: am trait o mare modificare psihica. Care a ridicat calitatea gandurilor mele. Si am inceput sa ma concentrez… In fiecare zi, cand ma trezeam, eram emotionata de ce oportunitati am de a oferi. Si am inceput sa ma concentrez pe lucrurile de care eram capabila in fiecare zi, in locul limitarilor mele, cauzate de MS.
TTD: Si este vorba despre daruri simple, in majoritatea lor. Unul era sa gatesti cina pentru sotul tau – ceva ce nu putusei sa faci in ultima vreme. Sau sa duci o carte unui prieten.
CW: Da. Toate – lucruri foarte mici. I-am dat un servetel unei prietene intr-o zi, pentru ca era trista. Tocmai isi pierduse mama din cauza unor complicatii ale MS.
TTD: In carte vorbesti despre faptul ca dupa 14 zile de oferit daruri, nu mai foloseai cadrul!
CW: Da, de fapt am observat ca nu-l mai foloseam abia dupa 2 zile! Dupa 2 zile am realizat ca mersesem fara el!
TTD: Si tu crezi sincer ca asta are legatura cu actul de a oferi.
CW: Chiar cred ca este datorita modificarii energiei mele si gandurilor mele. Cred ca arata puterea pe care gandurile noastre o au. Si cum gandirea negativa si cea pozitiva au un impact direct asupra sanatatii noastre mentale si fizice.
TTD: Si ai dus aceasta provocare online. Primind o multime de reactii. Aproximativ 5000 de oameni din 32 de tari…
CW: 38 de tari!
TTD: …din 38 de tari, se ofera acum pe ei insisi!
CW: Da!
TTD: Si tu? Continui sa daruiesti zilnic?
CW: Da, ofer un dar in fiecare zi, pentru ca ma mentine intr-un loc bun, pozitiv, concentrata pe ce am de oferit lumii. Imi da un scop.
TTD: Si care e starea MS la tine?
CW: Ultimele 3 scanari au aratat ca boala nu a mai progresat. Singurul lucru care s-a schimbat este daruirea. Nu am schimbat nici medicatia, nimic altceva. Merg aproape normal, in aproape fiecare zi, ma simt bine, am un nivel bun de energie, pot munci 2-3 ore pe zi, am scris o carte…
TTD: Este o reteta puternica! Stiu ca unul dintre lucrurile pe care le poti face este sa oferi flori oamenilor. Asta este puterea florilor. Din partea emisiunii, pentru tine…
CW: Le voi oferi oamenilor de afara.
TTD: Cami Walker, iti multumim.
CW: Am si eu un cadou pentru tine.
TTD: Multumesc mult. Deja imi place! Cartea se numeste “29 de daruri”. Cami Walker, iti multumim mult.
CW: Si eu va multumesc!
TTD: Si sanatate!

scarface
Admin

Mesaje : 6559
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum