Gelsemium - consideratii practice asupra remediului

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Gelsemium - consideratii practice asupra remediului

Mesaj  DanC la data de Joi Dec 27, 2012 4:33 am

GELSEMIUM - CONSIDERAŢII PRACTICE ASUPRA REMEDIULUI*
Dr. Gheorghe Jurj
* Revista Română de Homeopatie, vol.4, 2000, 47-51
În practica mea ca homeopat am prescris Gelsemium de zeci, dacă nu de sute de ori. Este un remediu care m-a slujit cu credinţă în situaţii din cele mai diferite, şi pe care, cred, am început să-l cunosc.
De la diluţii minuscule, la diluţii enorme, remediul funcţionează ireproşabil dacă i se respectă condiţiile şi dacă diluţia se adecvează stării pacientului.
NUCLEUL SIMPTOMATIC CENTRAL
Ca pentru orice alt mare remediu, un prim pas pentru apropierea de remediu este identificarea nucleului său simptomatic.
Există un mănunchi de simptome ce permit o recunoaştere rapidă a remediului sau, dacă nu, cel puţin reprezintă indicaţii certe că Gelsemium este unul din remediile de luat în considerare. Cea mai sigură cale pentru a-l identifica este aceea de a găsi, în acelaşi timp, cel puţin trei simptome caracteristice, în trei domenii diferite (mental, fizic şi funcţional). În practica de cabinet, personal sunt trei mari elemente ce mă îndrumă să iau în considerare remediul:
1. Tremurăturile - sunt probabil semnul cel mai constant în plan fizic al remediului. De obicei sunt relatate ca o senzaţie de „tremurătură internă” ce apare în condiţii emoţionale sau la stare de rău. Când i se face rău, bolnavul de Gelsemium, simte că „îi tremură genunchii”, că întregul corp e cuprins de o mare slăbiciune, ca de leşin uneori şi „îl lasă picioarele”ceea ce îl obligă să se aşeze sau să se sprijine de ceva. La examenul obiectiv, aceste tremurături apar aproape întotdeauna dacă sunt căutate în mod corect: punând bolnavul să întindă mâinile în faţă şi să închidă ochii se poate ca tremurătura sa fie destul de discretă pentru a nu face să tremure o bucată de hârtie aşezată pe degete, în schimb, aşezând degetele în continuarea degetelor pacientului, ea se resimte întotdeauna, ca venind din interior. Este o tremurătură fină, abia perceptibilă, emoţională, nu în secuse ca la Agaricus, nu atât de puternică ca la Iodum (foaia de hartie saltă pe degetele pacientului), nu tremurătura de slăbiciune, ca un flapping tremor ce apare la Phosphoric Acidum, ori tremurul ca si parkinsonian, însoţit de rigiditate ce apare la Plumbum. Tremurătura este accentuată de actele intenţionale—pe care le anticipează ca dificile—şi dispare în repaus sau în cursul activităţilor automate. Un pacient (70 de ani) diagnosticat ca bolnav de maladia Parkinson, prezenta o tremurătură intenţională, doar la mâna cu care urma să se hrănească—astfel că hrănirea devenise un chin—sau cu care urma să efectueze o oarecare manevră, tremurătură ce se oprea complet în repaus. Fundamental pentru diagnosticul homeopatic a fost faptul că tremurătura era declanşată de tocmai gândul de a urma să facă ceva, iar administrarea repetată de Gelsemium a dus la dispariţia ei completă. Pe de altă parte, apare mai tot timpul şi tremurătura discretă, de amplitudine redusă a limbii, în special a vârfului, fără deplasarea ei laterală (ca la Agaricus sau Hyos-camus). Un alt aspect ce poate fi verificat clinic este provocarea mersului, după ce bolnavului i se spune să stea ferm pe picioare şi medicul îl trage uşor de mâini. La bolnavii de Gelsemium, înainte de efectuarea primului pas, se percepe o uşoară tremurătură a corpului, ce precede pasul făcut de ieşirea forţată din interiorul bazei de susţinere. Felul în care pacienţii relatează despre tremurături poate fi foarte divers dar o analiză atentă le descoperă aproape întotdeauna, chiar şi în cazurile de paralizii (am văzut de exemplu, o pareză facială la care exista un discret blefarospasm ce a cedat la Gelsemium).
2. Fricile - sunt al doilea mare simptom ce se regăseşte la Gelsemium. În primul rând sindromul de anticipaţie (descris de D-na Dr. Trifa în nr 3/2000 al RRH) [4], frica de examen, de întâlnirile solicitante, de scenă sau apariţie în public. Nu mai puţin frecvent însă frica de a ieşi pe stradă, nu atât agorafobia, cât „frica de a nu i se face rău pe stradă”, motiv pentru care pacienţii de Gelsemium sunt dintre cei care au nevoie cel
mai frecvent de persoane care să-i însoţească (chiar şi în cabinet). Pentru a-i ajuta să iasă din această frică,
credem că este util, în afară de administrarea remediului să propunem pacientului un „antrenament de mers
singur”— ce constă în efectuarea progresivă de distanţe tot mai mari, la început cu supravegherea din poartă
a unui apropiat (soţ, soţie, părinte) apoi fără acest sprijin psihologic. Fricile nu sunt decât rareori obiectuale,
de cele mai multe ori pacientul se teme de situaţii în care nu se crede în stare să facă faţă, pe un fond de
nesiguranţă de sine şi de anxietate. Chiar şi în bolile acute, într-o banală gripă, pacientul are nevoie să stea
cineva lângă el (ca şi Arsenicum Album) care să-i ofere un fel de suport, de sprijin pentru a trece de această
situaţie dificilă, ca acela pe care pacientul agorafob îl cere pe stradă. De notat faptul că, la Gelsemium, fricile
se somatizează: îl apucă tremurăturile, prezintă un sindrom vegetativ vagal—cu transpiraţii reci, căderi de
tensiune, senzaţie leşin şi de gol în stomac În general, la Gelsemium, anxietatea este „liniştită”, el apare ca
„paralizat de frică “ (de altfel paraliziile sunt frecvente şi de grad mare la remediu), doreşte liniştea şi
repausul (însoţit). Dar, ca multe alte remedii, şi acesta este un remediu bifazic. Uneori, pacienţii pot fi de o
agitaţie extremă, cu nelinişte, dorinţa de a fugi şi refuzul celorlalţi, arţăgoşi şi irascibili, enervaţi de orice
mişcare sau zgomot din jur. Manifestările vegetative pot fi şi ele bifazice şi contradictorii: de obicei, este
congestiv, ca faţa caldă şi extremităţile reci dar, mai ales în anxietăţile cronice el devine palid, friguros şi
acuză slăbiciune extremă.
3. Debaclul urinar - este un simptom mic, dar care se regăseşte foarte frecvent pentru a completa o triadă
simptomatică de siguranţă a remediului. În general, Gelsemium este un remediu congestiv dar chiar şi în faza
lui palidă, crizele—fie că e vorba de crize migrenoase, fie de atacuri de panică—se termină cu debacluri
urinare, cu nevoi imperioase şi eliminări masive de urină limpede, deconcentrată (spre deosebire de
Argentum Nitricum ori Phosphric Acidum la care anxietatea duce la debacluri diareice) posibil apărute prin
determinism aldosteronic. La Gelsemium „furtuna aduce ploaie” cum sună o expresie clasică a semiologiei.
Chiar şi în sindroamele anxioase, unul din simptomele posibile este acela că pacientul nu poate suporta o
situaţie stresantă fără a avea o toaletă la îndemână (de exemplu nu poate ieşi pe stradă de frică că nu are unde
să meargă să urineze, caz întâlnit la unul din pacienţi).
Acest nucleu simptomatic mi se pare a fi cel mai stabil şi—în diferite grade—poate însoţi întreaga
imagine a remediului, însoţit de obicei de alte semne, ce ţin de patologia de bază. El „colorează” în mod
specific această patologie şi, alături de Key-notes , îl face recognoscibil.
GELSEMIUM ACUT - O BELLADONA ATENUATĂ
Nu se poate vorbi de Gelsemium ca de un remediu tipologic propriu-zis dar există câteva simptome ce ţin
de aspectul general ce îl recomandă cu tărie. În schimb se poate vorbi despre o stare Gelsemium ce se
manifestă pregnant mai ales în bolile acute. Această stare are multe puncte comune cu cea a răcelilor banale
de toamnă, dar se poate regăsi şi in alte condiţii patologice acute. Borland [2] afirmă: „imaginaţi-vă un caz
tipic de răceală… pacientul nu se simte prea bine de ieri, probabil o uşoară cefalee, frisonete, dureri
nedefinite, puţin catar, îl trage patul, nu doarme deloc bine şi a doua zi se simte mizerabil… Din fericire
există un remediu în materia medicală ce produce exact aceeaşi imagine… Gelsemium”.
Gripa Gelsemium
Debutul este relativ lent. Pacientul se simte foarte obosit şi moleşit, cu pleoapele grele şi somnolent. Nu
vrea să fie deranjat, vrea să fie lăsat in pace „să zacă”. În schimb, dacă este câtuşi de puţin solicitat, nu mai
pot să adoarmă şi îşi petrec toată noaptea într-o stare de torpoare. Faţa este uşor congestionată (mai puţin ca
la Belladona), ochii sunt uşor injectaţi, midriază, piele caldă cu suprafaţa umedă. Caracteristică este
instabilitatea termică. Deşi se simt încălziţi, pacienţii au senzaţie de răceală şi frisonete de-a lungul spatelui,
nu atât frisoane cât mici tremurături de frig ce sunt urmate de ascensiuni termice, dar nici acestea, de obicei,
nu depăşesc 390C. Doar în cazuri extreme pot apare şi frisoane mai serioase succedate de febră peste 39~0C.
Odată cu starea generală de torpoare apar simptomele tipice, tremurături ale mâinilor, vizibile, de exemplu
atunci când tine o cană, senzaţia de cădere mai ales la intrarea în somn, când se trezesc cu o tresărire speriată.
Refuză orice efort fizic, pentru că mişcarea le agravează starea rea şi le poate provoca frisoane. De regulă,
gura şi buzele sunt foarte uscate, eventual crăpate, cu gust neplăcut în gură, limbă cu depozit albicios gălbui,
deşi uneori poate fi de un roşu aprins. În perioada de stare, există mai întotdeauna o cefalee intensă, de cele mai multe ori congestivă, cu senzaţie de pulsaţie, sau de constricţie ca o bandă, ce începe de la occiput şi se extinde în jos cu senzaţie de rigiditate a zonei cervicale. Din această cauză se simte mult mai bine cu capul mai ridicat şi este agravat de mişcare sau dacă nu are perini. În mod cu totul particular, toate cefaleele de Gelsemium—fie în cadrul gripei fie migrenele periodice—sunt ameliorate după o urinare copioasă de urină deschisă la culoare, ce şi anunţă de fapt finalul crizei.
În timpul stării gripale, Gelsemium are o senzaţie de curbatură, de corp ca „bătut” pe care o resimte în muşchi (Eupatorium, Arnica ce au însă această senzaţie mult mai accentuată, astfel că nu suportă duritatea patului).
Întreaga imagine este aceea a unei „Belladone” atenuate, imagine ce se poate regăsi uneori şi în patologia cronică—de exemplu în migrene periodice, în sindroame psihosomatice anxios—depresive sau în hipertensiunea arterială. Congestia cefalică este în aceste cazuri predominantă, la ambele remedii bolnavul pare ca atropinizat, dar la Gelsemium găsim întotdeauna nucleul simptomatic mai sus descris. De altfel o analiză comparativă repertorială, efectuată pe programul Synthesis 6.2, Radar [5]a celor două remedii arată un fapt extraordinar: cele două remedii au 1104 simptome comune (ceea ce reprezintă aproape jumătate din cele 2336 simptome ale Gelsemiului !) din care 48 sunt de grad foarte mare (trei şi patru). Dintre acestea enumerăm ca semnificative Midriaza, Photomania, Congestia cerebrală şi hemoragia cerebrală, precum si celelalte din tabelul de mai jos ( vezi tab 1).
PROBLEMA DILUŢIILOR
Problema diluţiilor este unul dintre subiectele cele mai importante ale homeopatiei practice. Toţi începătorii vor să afle ce diluţie se potriveşte la ce, şi întrebarea lor este una dintre cele mai legitime, una dintre cele trei întrebări fundamentale ale homeopatiei clinice.
1. Ce remediu este de administrat?
(acum, în acest moment)
2. Ce diluţie este de administrat?
(acum, în acestă condiţie a pacientului )
3. Cum - posologia - şi cât timp este de administrat remediul ales? (semnele prin care recunoaştem că fie remediul fie diluţia trebuie schimbată).
În ceea ce priveşte diluţiile mici de Gelsemium, aş dori să subliniez, în afara stărilor gripale de care am vorbit, două condiţii în care este folosit mai rar:
1. Sindromul reumatismal - cu inflamaţii ale articulaţiilor mari, în special genunchi. În repaus durerea cedează de obicei complet. Agravare la mişcare, ce produce caracteristicele senzaţii de tremurături şi senzatia că „genunchi tremură de slăbiciune, neputând să suporte corpul”. Pacientului îi este frică că va cădea, merge sprijinindu-se de obiectele din jur, în timpul mersului pot apare mici bufeuri de căldură şi congestie cefalică. Uneori senzaţii de amorţire a membrelor, ce sunt resimţite „ca paralizate”. Personal, am folosit de câteva ori diluţii foarte mici (D3, D6 sau C3) cu rezultate foarte bune.
2. Pareze şi sindroame polinevritice. Este vorba de paralizii motorii de nervi periferici (nerv facial, sciatic popliteu extern etc.) sau senzitive în cadrul sindroamelor polinevritice de diverse etiologii (inclusiv, şi frecvent, etilică). Se caracterizează prin senzaţia de slăbiciune a membrului sau regiunii respective, cu amorţeală, dureri puţine dar fasciculaţii intense provocate atât de intenţia de mişcare cât şi de excitaţiile senzoriale (înţepare sau mobilizare). De obicei diluţiile mici sau medii (D10 până la D15) administrate destul de des (de două - trei ori pe zi) sunt cele mai eficace. Chiar dacă pacientul prezintă şi caracteristici psihice majore (anxietate, frici) prefer să administrez diluţia mică până la ameliorarea simptomelor şi abia apoi trec la diluţie mai mare.
Pe de altă parte, în afecţiunile psihosomatice cum ar fi cele anxios depresive, în care tabloul mental al remediului se conturează clar, administrarea de diluţii prea mici nu aduce decât beneficii temporare, dacă nu o agravare a stării generale. De aceea opinez că este preferabil de folosit de la început diluţii mai înalte C 30
sau direct C 200.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
1. Allen T.F. - Encyclopedia of pure Materia Medica
- Ex libris, Archibel Ltd, Belgium, 1997
2. Borland D - Homeopathy in practice
- Ex libris, Archibel Ltd , Belgium, 1997
3. Pavlovski D - Gelsemium Sempervirens


Sursa:www.jurj.ro
avatar
DanC

Mesaje : 1044
Data de inscriere : 16/05/2011
Varsta : 40

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum