Revelatie recenta

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Revelatie recenta

Mesaj  scarface la data de Lun Oct 01, 2012 12:38 pm

mai jos o bucata mica dintr-o revelatie primita la 23.sept. 2012 de la Iisus referitoare la curatirea pamantului ce va fi necesara candva in viitorul nu foarte departat:

"Cand cel de-al treilea razboi (mondial) va incepe curand (la Mine totul este curand, in ani vorbind) , razboi care este de fapt al 4-lea - caci lupta a inceput deja cu razboiul de 30 de ani (din Germania), razboaiele dinainte vor parea un vantulet de aer. Caci consumul, suptul si alimantarea sufletului cu eterul nervos pe care oamenii de azi il practica nu a mai existat pana acum niciodata in aceasta masura (este vorba de traiul gresit al sufletului care in loc sa se alimenteze cu energia divina face un fel de vampirism energetic cu eterul semenilor)
Daca realizati ca tot acest eter care este consumat in sens luciferic trebuie sa fie corectat prin cruce (= suferinta) atunci va puteti da seama ce se va intampla ca urmare a acestui fapt si a conducatorilor de azi impreuna cu cei care ii urmeaza.

Daca voi, ca copiii Mei, chinuiti de cruce (=de suferinte), ati inceput deja sa curatati si sa corectati eterul nervos, cu cat mai mult va trebui sa fie curatat intreg pamantul. Nu va ajunge nici o ceata de mongoli si chiar si hunii nu ar indeplini aceasta sarcina (referire la haitele de mongoli si huni din trecut care au trebuit sa curete Europa si Asia), si chiar si alianta occidentului contra Germaniei (Anglia, Franta, Rusia si SUA) nu va ajunge la urmatoare curatire care va afecta totul si pe toti.

De data aceasta este nevoie de o curatire totala, caci acest duh luciferic, de fapt duhul nervos, strica nu numai pamantul, facandu-l impropriu ca o scoala a copiilor Mei, ci va strica si alte planete si stele, da, intreaga creatie este in joc.

Insa acest lucru nu inseamna nimic mai mult decat - si aici sa nu intelegeti gresit - caci fara Mine intreaga creatie oricum ar fi pierduta si daca, asa cum este cazul acum, oamenii refuza global iubirea Mea, care este iubirea plina de milostivire - ca aparent pare asa, si de aceea va spun chiar Eu, ca intregul univers si intregul om universal (cosmosul are forma de om vazut de la distanta) care este compus din stele si planete poate sa fie pierdut si acum poate sa apara aceeasi situatie (dificila) de acum 2000 de ani, unde chiar Eu m-am luptat pentru mentinerea creatiei (prin venirea lui Dumnezeu pe pamant in trupul lui Iisus) insa acum trebuie sa va luptati voi in interiorul vostru pentru fiinta Mea - si daca acest lucru a functionat acum 2000 de ani va functiona si acum, indiferent de brizanta dramatica a evenimentelor (viitoare).

Pentru asta Eu voi fii cu voi, ca cel putin sa nu renuntati la lupta voastra pentru duhul Meu, caci si situatia voastra (spirituala) si creeatiile voastre sunt in joc.
avatar
scarface
Admin

Mesaje : 6668
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Revelatiile . Religia.

Mesaj  DorinStepan la data de Dum Noi 03, 2013 9:01 am

Nu am inteles , cui i s-a revelat ce se povesteste aici  ?
@ Scarface:   daca este acesta un Forum al sanatatii , asa cum scrie,  cred ca discutiile pe marginea religiei crestine sau a oricarei alteia nu fac decat sa duca la dezbinari si contradictii, pentru ca aici pacientii au credinte foarte diferite. Cel mai bine ar fi sa evitam domeniul acesta sensibil. Daca suntem bolnavi , sa ne ocupam de ceea ce  ne-ar putea face sanatosi. Pe mine unul , polemicile acestea pe tema lui Dumnezeu imi dau o stare de rau metafizic si imi dau cosmare .Pot face un remediu  cu Staphisagria ? In ce concentratie, ca nu mai stiu  ?Question
avatar
DorinStepan

Mesaje : 20
Data de inscriere : 01/11/2013

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Revelatie recenta

Mesaj  scarface la data de Dum Noi 03, 2013 10:38 am

Aici eu sunt gazda si nu tu, Eu scriu ce vreau si cum vreau. Fa-ti forumul tau, acolo poti hotara singur ce vrei sa scri si ce nu.
Cum bolile vin din pacatele zilnice, nu e nimic mai important pt. sanatate decat religia si cunostintele divine.
In plus, unde vezi tu aici polemici ?


Ultima editare efectuata de catre scarface in Dum Noi 03, 2013 12:09 pm, editata de 1 ori
avatar
scarface
Admin

Mesaje : 6668
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Revelatie recenta

Mesaj  nirwa_ro la data de Dum Noi 03, 2013 11:34 am

Cred ca aceasta revelatie se refera la faptul ca razboiul se va da de aceasta data in sufletul fiecaruia dintre noi, de cativa ani am simtit ca parca timpul se comprima, sau trece foarte repede, oamenii din jur sunt foarte agitati, isi doresc din ce in ce mai multe cu orice pret, nimeni nu mai are rabdare, e o continua alergatura dupa nimicuri, uitand defapt esenta acestei vieti educatia sufletului nostru si al copiilor nostri, evolutia spirituala.
Oamenii se uita urat unii la altii, caci unii au mai mult iar altii mai putin, au uitat ca de fapt suntem cu totii copiii aceluiasi Tata, si suntem atatia impreuna pe pamant ca sa ne ajutam unii pe altii si sa evoluam impreuna.













nirwa_ro

Mesaje : 6
Data de inscriere : 31/01/2012

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Revelatie recenta

Mesaj  Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum