Lipsa de calciu si magneziu

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  scarface la data de Dum Noi 21, 2010 1:48 pm

In general, la pacientii cu caderi masive de calciu care duc la spasmofilie sau la cei cu lipsa de calciu in sange li se administreaza calciu anorganic. Insa efectul este de foarte scurta durata.

Insa adimistrarea de calciu nu este deloc corecta si nici nu ajuta. De fapt, este chiar contraindicata.
Pentru ca la aceste caderi de calciu trebuie dat de fapt magneziu si nu calciu.
In homeopatie la spasmofilie se administreaza printre altele remediul homeopat Magnesium phosphoricum. Nu se stie de ce, dar magneziu actioneaza cel mai eficient la crampe.
Ceea ce stiinta ignora de aproape 100 de ani este faptul ca elementele chimice din organismele vii se pot produce din alte elemente cu ajutorul bacteriilor. Adica corpul produce calciu din magnesiu, magnesiu din calciu, calciu din siliciu, etc.
Aceste reactii au nevoie de oxigen, heliu, azot , carbon sau hidrogen, elemente care se gasesc din belsug peste tot.

Un exemplu foarte graitor este vaca, un animal care se hraneste numai fan sau iarba. In acestea nu este aproape deloc
calciu si totusi vaca produce enorm de mult calciu pentru organsimul ei cat si pentru laptele care il produce.
De unde provine de fapt acest calciu cand in hrana vacii nu este continut nici macar a suta parte din productia de
calciu ? Stiinta nu se intreaba acest lucru caci ar insemna sa recunoasca ca nu stie nimic corect si ca chimia si fizica
nu au mare insemnatate la nivel biologic caci aici avem de a face cu enzime si bacterii si nu cu epubrete si teorii si aceste sisteme biologice care sunt adevarate fabrici chimice.

O gaina poate produce oua cu coaja chiar daca i se da hrana cu un continut de calciu aproape egal cu zero.
Si totusi o gaina produce zilnic un ou cu o cantitate considerabila de carbonat de calciu.
De unde provine acest calciu de fapt, daca in hrana nu exista ? Gaina il produce din alte substante, ca
de exemplu din potasiu sau siliciu sau magneziu.
Fiindca acest lucru este imposibil dupa fizica sau chimie, el este ignorat. Insa viata ne arata ca este cu totul altfel decat ne spune stiinta. Ce poate face o bacterie sau o enzima nu poate face stiinta nici cu energii uriase.

Un cercetator francez, biologul Louis Kervran a adunat multe dovezi din viata reala despre aceste transformari de elemente pe care el le-a numit "transmutari biologice". Nu a fost primul care a descoperit aceste lucruri, dar a fost primul care le-a cercetat si explicat in mod detaliat. Kervran este unul din marii si adevaratii savanti, insa tot atat de necunoscut caci ce a descoperit el nu ar avea voie sa existe dupa stiinta. Si totusi exista.

Mai jos cateva din reactiile care au loc in organismele biologice.
In parenteza este numarul de ordine al elementului (nr. de protoni). Dupa cum se vede, la schimbarea
elementului participa doua sua mai multe elemente a caror numar de protoni in totatlitate este egala
cu numarului de protoni al elementului nou creat.

Na(11)+ H(1) :=: Mg(12)
Na(11) + C(6) := Cl (17)
2 O [8]:= S (16)
Na (11) + O[8] :=: K (17)
Mg (12)+ O[8]:=: Ca (20)
Si(14) + C(6) :=: Ca (20)
Cl(17) :=: F(9) + O [8]
K(19) + H(1) :=: Ca(20)
Fe(25) :=: Mn(25)+ H(1)
C(6) + Li (3):= F (9)
K(19) := Li(3) + 2 O [8]
Mg(12) + Li(3) :=: P(15)
Na(11) := Li(3) + O[8]
P(15) + H(1) :=: S (16)
Si (14):= C(6) + O [8]
C(6) + F(9) :=: P (15)
2 N (7):= C(6) + O[8]
N2 (7)::= C(3) + O [8]
Si (14)+ Li(3): :=: Cl (17)
N2(7): + Li (3):=: Cl (17)
C (6)+ O [8]+ Li(3) :=: Cl (17)
Mg(12) + N (7):=: K (19)
Sr(38) + F(9) := Ag (47)

Cercetarile, concluziile si faptele adunate de Kervran au o mare importanta in medicina
De aceea am sa va arat aici ce face medicina gresit in cazul caderilor de calciu si ce ar trebui sa faca de fapt daca ar lua in cosiderare realitatea si nu teoriile goale precum ca la "lipsa de calciu" trebuie calciu, la "lipsa de fier " trebuie fier s.a.m.d.

Calciul este produs in organism din siliciu, potasiu si magnesiu.
Si(14) + C(6) :=: Ca (20)
K(19) + H(1) :=: Ca(20)
Mg (12)+ O[8] :=: Ca (20)

Potasiu se gaseste in aproape orice aliment, in special in plante. Siliciu se afla aproape exclusiv in coaja de la cereale si in putine legume si fructe, iar magnesiul se gaseste in multe plante si carne. Insa in plantele care la care au fost ingrasaminte cantitatea de magnesiu este foarte mica.
Din cauza ca oamenii se hranesc numai cu paine alba, fara siliciu si ca multe plante nu mai contin magnesiu, apare des o lipsa de calciu sau o dereglare a calciului ionic la nivel de celula. In plus alimentatia cu alimente bogate in calciu (lactate) duce la disparitia magneziului din organism si deci la nevoia de magneziu din afara.

Desi lactatele contin deja mult calciu, acest calciu nu este asimilabil, mai ales daca exista deja o lipsa de siliciu si de magneziu.

Se pare ca pentru a produce calciul la organsim ii trebuie neaparat magneziu.
Mg (20)+ O[8] :=: Ca (20)

Din cartea lui Kervran:

"In 1856 Lawe si Gilbert au constata ca cenusa plantelor care la care s.-a folosit ca ingrasamant mangeziu, contineau mult mai putin magneziu decat plantele la care nu s-a folosit"
"In anul 1918 Osborne und Mendel au facut experimente foarte acurate pe sobolani. D. Bertrand: 'Experimentul pe sobolani
arata ca magnesiul este mentinut constant in acestia ..si acesta nu este dependent de magnesiul continut in hrana, indiferent de varsta sobolanilor".

D. Bertrand: "o hrana bogata in calciu duce la o eliminare marita de calciu si face de aceea necesar de magnesiul introdus din afara"

Kervran a fost trimis in Sahara ca sa faca bilantul la magneziu in lucratorii de la sondele de titei. A fost facut timp de 6 luni bilantul la cantitatea de magneziu din alimente si eliminat de lucratori. Bilantul a iesit negativ, adica cantitatea de magneziu eliminata a fost mai mare decat cea consumata si acest lucru a fost dependenta de temperatura externa.
In luna aprilie bilantul a fost -2mg, in luna mai -107mg, in luna iulie -180mg, la inceputul lunii septembrie, cand a fost cel mai cald bilantul a fost -220mg. Dupa ce s-a racit vremea, in a doua jumtate a lui septembrie bilantul la mageneziu a scazut la -75mg.

Armata franceza a mai facut un experiment care a durat 8 luni si care a confirmat datele din primul experiment. In medie
s-a eliminat cu 80% mai mult magneziu decat a fost introdus prin alimentatie si apa. In acelasi timp cantitatea de sodiu eliminata a fost mult mai mica decat cea eliminata, ceea ce arata ca a avut loc reactia Na(11)+ H(1) :=: Mg(12) pentru a produce magneziul din sodiu.

Kervran : "Un crab care fara carapace din cauza ca tocmai si-o schimba carapacea mi-a fost adus de nepotii mei. L-am pus intr-o gaura in nisip care avea ceva apa de mare. Peste 30 de ore avea deja o carapace de 350 de grame. Continutul de calciu al apei de mare este insa foarte mic, 0,042%. Insa apa de mare contine 0,5% magneziu si 0,05% potasiu care pot fi transmutate in calciu. In laboratoriul din Roscoff s-a pus un crab fara carapace intr-un bazin care continea apa din care a fost eliminat tot calciul. Crabul si-a format totusi o carapace noua."

"In laboratoriul national de cercetari (I.N.R.A) s-a facut un experiment pe vitei ca sa se arate ca viteii nu-si pot forma scheletul daca lipseste magnesiul din furaje. Cand lipseste magneziul din furaje, continutul de calciu din sange scade pana apare tetanie (spasmofilie). Acest lucru duce la crampe si la moarte in caz ca lipsa de magneziu este mentinuta. Daca se administreaza un supradozaj de magneziu atunci scheletul se formeaza mai repede si animalul creste mult mai repede."

"Un studiu facut de D. Bernarnd a aratat ca lipsa de magneziu din hrana duce la scaderea calciului din sange pana se ajunge la spasmofilie. Administrarea de calciu nu duce la marirea calciului din sange in timp ce administrarea de magneziu duce la cresterea calciului din sange. In generel se adminstreaza clorid (clorura) de magneziu".

Studii facute pe sobolani au aratat ca eliminarea magneziului din hrana sub 2,5 mg pe 100g de hrana duce la o blana proasta si la pierderea parului de pe coada. Oamenii au nevoie de mult mai mult magneziu atunci cand mananca carbohidrate (zahar, cereale).

Experimente pe soareci care au primit clorura de magneziu in hrana au arata ca in acestia creste atat nivelul de calciu cat si cel de fosfor, conform reactiei Mg(12) + Li(3) :=: P(15). Deci din magneziu corpul poate produce nu numai calciu ci si fosfor.
Fosforul este necesar la procesele legate de nervi si lipsa lui duce la dereglari nervoase.

Iata cu lipsa la un mineral esential din alimentatie sau excesele cu calciu care duc la pierderea magneziului din organism si care poate avea efecte foarte negative la un intreg sir de procese esentiale.

Ce consecinte putem trage din aceste lucruri:
1) la crampe si spasmofilie create de lipsa acuta sau cronica de calciu cel mai bun sumplement este clorura de magneziu dizolvata in apa (25 de grame la 1 litru de apa, o doza de 20-30 ml la mese sau in fazele acute) sau, pastile cu magneziu in caz ca nu se poate procura prima forma de magneziu.

Din punct de vedere energetic poate ajuta remediul homeopat Magnesium phosphoricum CH7 sau CH9, se suge cate o granula la un interval de 15 minute pana la ameliorare. Pastilele de calciu sunt de fapt foarte ineficiente in aceste cazuri si duc numai la o ameliorare scurta!

2) alimentatia cu lactate si produse care contin mult calciu duce la pierderea de magnesiu din organsim. Caci magneziul si calciu
fac parte dintr-o pereche si sunt antagonisti, cand unul este in surplus celelalt trebuie eliminat. Similar cu potasiu si sodiul.
Asta inseamna mai ales la gravide si la femeile care alapteaza ca daca se doreste ca copilul sa fie sanatos si sa aiba
destul calciu in oase si lapte, este nevoie sa se consume cat mai putine lactate si cat mai multe cereale integrale si fructe uscate bogate in magneziu. Si migdalele dulci contin mult magneziu. In special fructele uscate contin mult mai mult magneziul organic, de cate ori mai mult decat aceleasi fructe in stare naturala caci la uscare calciul este transfomrat in magneziu de catre bacterii si enzime.

3). Cine are putin calciu in sange sau probleme cu oasele (osteoporoza) trebuie sa reduca lactatele, trebuie sa evite dulciurile si trebuie sa evite suplimentele calciu si vitamina D (un hormon daunator de fapt) si trebuie sa ia ceva suplimente de magneziu (clorura de magneziu in apa) . In caz de pastile de magneziu - care nu sunt indicate - cel mai bine este ca pastila sa fie taiata in 4-6 bucati si luata des) . In plus este necesar de cateva doze de magneziu homeopat si calciu homeopat (Calcarea carbonica sau phoshorica , in functie de constitutie si Magnesium phosphorica in dilutia CH5 sau CH7) pentru reglarea asimilarii lui din alimente.

4. Consumul de dulciuri si excesul de carbohidrate (paine alba, faina alba) duce la pierderea de magneziu.

5. Consumul de pastile de calciu alopat duce la marirea deficientei de calciu. Tot ce face medicina este pe dos realitatii si naturii organismului. iar efectele tratamentelor alopate sunt aproape zero. Nu cunosc pe nimeni sa fi scapat de lipsa de calciu dupa ce a luat pastile cu calciu.

6. Folosirea de anticonceptionale si hormoni duce automat la scaderea nivelului de magneziu

7. La infectii, boli si stress corpul consuma mult magneziu. In aceste cazuri trebuie administrat mai mult magneziu.
Infectiile de orice fel, mai ales in stadiul incipeient pot fi comnatuite eficient cu doze de magneziu, caci el este folosit
de catre sistemul imunitar.

Cine are deci dereglari de calciu ionic, sau lipsa de calciu in sange, boli cronice, sistem imunitar slabit, oboseala cornica, cine este consumator de cafea si tigari ar trebui sa tina minte de aceste lucruri si sa actioneze corespunzator naturii si realitatii si nu corespunzator stiintei oarbe .


De ce exista lipsa de magneziu in plante si ce contine mult magneziu ?


Pe langa faptul ca exista sol sarac in magneziu si in agricultura se folosesc ingrasamimte cu potasiu, azot si fosfor
care fac planetele sa nu mai asimileze suficient magneziu din sol.
Magneziu este continut cel mai mult in coaja cerelelor si in nuci si alune si in cacao, in timp ce in legume este mult mai putin magneziu. Fructele uscate, in special curmalele cat si migdalele, contin mult magneziu. Nevoia de magneziu a unei unei gravide si a unei femei care alapteaza este mult mai mare si raportul zilnic de magneziu duce la eliminare aproblemelor cu alapatia si la lipsa de calciu in sugari.

Autor: Scarface

Biological Transmutations - C. L. Kervran

Despre transmutatii
http://merlib.org/blog/distance/5078

desre cura cu magneziu
http://www.newmediaexplorer.org/chris/2005/09/15/magnesium_chloride_in_acute_and_chronic_diseases.htm

Legatura dintre magneziu si insulina
http://diabetic.imva.info/index.php/causes-of-diabetes/the-insulin-magnesium-story/


Ultima editare efectuata de catre scarface in Lun Mar 10, 2014 8:08 am, editata de 8 ori

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Reteta

Mesaj  scarface la data de Lun Noi 22, 2010 12:11 pm

In 1915, chirurg francez Pierre Delbet, MD, a facut mai multe studii cu clorura de magneziu si a descoperit-o varietate de avantaje de sanatate rezultate din utilizarea acestuia, inclusiv un sistem nervos mai calm, digestie imbunatatita si un sistem imunitar mai puternic. Cristale de clorura de magneziu sunt facute din apa de mare. Clorura se combina cu hidrogen in stomac pentru a face acid clorhidric. Folosind alte forme de magneziu este mai putin avantajos deoarece acestea trebuie sa fie convertite in cloruri in organism inainte de a putea fi asimilate. De exemplu, atunci cand luam in oxid de magneziu (in cele mai multe pastile) sau magneziu sub forma de carbonat, avem apoi nevoie de acid clorhidric suplimentar pentru a absorbi aceastea. Un alt beneficiu la clorura de magneziu este ca se dizolva instantaneu, in orice temperatura a apei.
La persoanele care au exces de acid gastric este recomandat carbonatul de magneziu in loc de clorura de magneziu
caci aceasta nu creste acidul gastric si chiar il reduce.

Parintele Schorr S. J. s-a vindecat cu ajutorul unei solutii de clorura de magneziu de o boala cronica si a ajutat dupa aceea pe multi cu aceasta reteta. Aceasta solutie ajuta nu numai la alimentarea corpului cu magneziu dar ajuta si la eliminarea surplusului de calciu care este depus in oase si articulatii si duce la artroza si osteoporoza. Foarte multi oameni
s-au vindecat de probleme cu articulatiile cu aceasta solutie. Cred ca lipsa cornica de magneziu care si surplusul
de calciu din organism este si cauza organica pentru pietre la organe si tartru dentar.

Simptome si afectiuni la care aceasta solutie a ajuta la pacientii care au folosit-o:
- oboseala cronica
- par uscat, slab, fragil
- artroza, colita, afectiuni la colecist,
- parkinson, spasme musculare
- acnee, afectiuni la piele
- magneziul impiedicarea cresterii tumorilor canceroase si scaderea lor dupa cum au arata experimente pe soareci
- probleme cu parul si unghiile
- infectii acute si cronice
- la lipsa de calciu din sange

Magneziul practic ajuta la orice boala caci magneziul este pentru corp ce este oxigenul pentru respiratie.

Magneziul anorganic sub forma de saruri sau oxid din pastile (clorura de magneziu, oxid de magneziu,etc) nu este o forma
usor asimilabila si fara efecte secundare, caci omul poate consuma numai substante in forma organica livrate de plante sau din carnea de la animale. Sursele organice de magneziu sunt:
- migdalele uscate (max. 5 pe zi, cel mai bine la pranz. Pt. gravide max 2-3.)
- curmale uscate sau alte fructe uscate sanatoase (smochinele nu-s asa de bune ca fructe, chiar daca au magneziu)
- tarate de grau, cereale integrale, grau fiert, grau spelta
- nuci

In plus trebuie evitate suplimentele de calciu si cat mai mult lactatele.
Eventual ca remediu magneziul homeopat pt. reglarea echilibrului de magneziu din organism. Cu aceste lucruri nu este nevoie de suplemente anorganice.


Ultima editare efectuata de catre scarface in Dum Noi 28, 2010 1:04 am, editata de 7 ori

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Magneziul si nivelul de colesterina sunt dependente

Mesaj  scarface la data de Vin Noi 26, 2010 12:53 am

Inca ceva important legat de magneziu si un simptom al vietii moderne, o legatura pe care o cautam demult si am gasit-o recent intr-o carte Dr. Julius Mezger, un homepat german. (Gesichtete Homöopathie - Julius Mezger":

"Nivelul de magneziu din sange se comporta invers proportional cu nivelul de colesterol. Cand exista suficient magneziu nivelul de colsterolul scade, cand lipseste acesta creste"

in plus alte detalii importante:
"cand nivelul de magneziu scade se produc depuneri de calciu pe arterii si pe muschiul inimii" ..."si depuneri de calciu in organele interne si in schelet"... "calciul se muta in celule cand lipseste magneziul"

"Syle raporteaza ca un infarct experimental indus cu anumite decorticoide poate fi anihilat cu doze de clorura de magneziu."..
"si daunele toxice cu Neosalvarsan (un citostatic mai vechi) pot fi anihilate cu clorura de magneziu"

"Dupa experimentele lui Laborit facute pe iepuri, un infarct indus prin legarea aortei coronare poate fi supravietuit cu doze regulate de asparginat de magneziu si asparginat de potasiu injectat in vena."

"Scaderea leucocitelor la leucemie dupa un tratament cu Myleran poate fi anihilata cu ascorbat de magneziu"

"Cele mai mici rate de cancer de stomac s-au constatat in Rusia in zonele unde apa este bogata in saruri de magneziu"

"Magneziul influenteaza tiroida. In cazul hipertiroidei nivelule de magneziu din sange este scazut"

"Delbetes a constatat ca celulele canceroase sunt sarace in magneziu in timp ce magneziul din sange creste" (adica se pierde magneziu ionic din celule care se duce in sange. Nivelul de magneziu din sange nu spune mai nimic despre nivelul de magneziu din celule caci magneziul intra si iese din celule, el iese in special dimineata devreme si la menstruatie)"

Iata cate alte lucruri importante se pot vindeca sau prevenii cu ajutorul unei alimentatii bogate in magneziu organic sau cu administrarea regulata de clorura de magneziu diluat in apa.

Printre acestea se numara si un nivel ridicat de colesterina/colesterol in sange, simptomul secolului 20-21 care este exploatat de industria farmaceutica cu medicamente care blocheaza producerea lui in ficat. Iata cat de usor se poate vindeca - cu administrarea de magneziu - si nimeni nu stie de la ce provine nivelul ridicat de colesterina. Nici macar homeopatatii !


scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  steve la data de Vin Noi 26, 2010 2:08 pm


Interesant !
Clorura de magneziu este acea substanta care se foloseste iarna pentru deszapezire in locul clorurii de sodiu (sarea de bucatarie) care este coroziva pt asfalt - adica creste "fluiditatea" apei facand-o sa patrunda in cei mai fini pori , dupa care prin inghetare se dilata si distruge asfaltul sau betonul ! sunny
La fel se intampla si in organism la un consum exagerat de sare , apa patrunde in toate tesuturile si este retinuta acolo , adica "ingrasa" ! Wink

cheers

steve

Mesaje: 65
Data de inscriere: 21/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  scarface la data de Vin Noi 26, 2010 2:54 pm

Clorura de magneziu este prezenta in sarea gema si de mare. Dar din cauza ca este rafinata sarea, magnezium impreuna cu alte 81 de substante sunt eliminate intentionat si artificial din sare si lipsesc corpului. In plus lumea nu mananca cereale integrale si are excese de lactate si deci de calciu.

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  andrei la data de Vin Noi 26, 2010 6:49 pm

In Romania am gasit sub forma asta http://www.farmaciastejara.ro/magnosun-p-1238.html pe unde am cautat pana acum. Sau saci de 25 Kg Smile

andrei

Mesaje: 253
Data de inscriere: 09/01/2010
Varsta: 34
Localizare: Craiova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  scarface la data de Vin Noi 26, 2010 9:00 pm

Azi am luat 100mg de clorura de magneziu in apa si vad ca este ora 20.00 si nici urma de oboseala dupa o zi intreaga de lucru si doua seri la care m-am culcat la 2. In general la ora asta vine la mine mereu un val de oboseala.
Da Andrei, e bun ce ai gasit ! La farmacii nu au.

Ce ai gasit tu costa 24 de lei pt. un total de 32 de grame, deci 6 euro. Adica 18 euro pentru 100 de grame.
In Germania la farmacie 100g costa 4,60 euro sub forma de praf. In Romania este de 4 ori mai scumpa decat in Germania.
Comandati in Germania. Daca vreti va trimit un kg de aici.

De fapt nu trebuie, caci se gaseste si in Romania ca produs alimentar. La saci.
Aici este un vanzator:
http://asconi.bizoo.ro/vanzare/916751/Clorura-de-magneziu

Cel mai bine cumparati un sac intreg si il impartiti pe orase. Si cei din orase il impart la colegi, prieteni rude.
Veti constata mulet mircacole prin cura cu magneziu.


Ultima editare efectuata de catre scarface in Lun Iul 18, 2011 12:38 pm, editata de 1 ori

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  scarface la data de Vin Noi 26, 2010 11:05 pm

Da asa, dar, vedeti, producatorii nu scriu mereu explicit ce contin pastilele. Trebuie mare atentie. Magnesium 200 contine
"Sorbitol, oxid de magneziu, stearat de magneziu, hidroxipropilmetilceluloza, carboximetilceluloza, dioxid de titan, celuloza microcristalina, acid stearic."
Deci noi dorim o singura substanta si ei ne dau 8 substante diferite cu efecte diferite. Mai bine clorura de magneziu fara adausuri.

Am gasit in Germania clorura de magneziu din Marea moarta, sucat la soare. Pretul este super. 17 euro pt. 500g si 30 euro pt. un kilogram. Este o mare diferenta intre clorura de magneziu natural si cea din resturile care raman la reactiile chimice din fabrici. Insa intrebarea este daca este pur sau contine si alte saruri.
http://www.zeven-online.de/kruegers-naturprodukte-shop/product_info.php?cPath=40&products_id=229&osCsid=b098789d5c8cad7bd200639d22b73ebf

Insa se naste deja o banuiala la acest produs si care cred ca nu este clorura de magneziu pura ci numai sare din marea moarta
cara consta din 50,8 % Magnesiumchlorid, 14,4 % Calciumchlorid, 30,4 % chlorid de sodiu und 4,4 % chlorid de potasiu ,contine putin sulfat si destul de mult bromid. Bromidul este insa toxic ci celelalte saruri nu ne trebuie.
Aceasta sare se vinde si ca sare de baie si se vinde la un pret mult mai mic (550g = 2 euro)

Substantele continute in sarea din marea moarta:


Ultima editare efectuata de catre scarface in Sam Noi 27, 2010 4:12 pm, editata de 2 ori

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  Eurostar la data de Sam Noi 27, 2010 11:40 am

Buna ziua tuturor,

Din ce am citit pana acuma despre MgCl2, multi au spus ca au avut mare success cu Mg inpotriva insomniei, depresiei, si lipsa de energie in general. In curand, cand gasesc un supplier aici in state de unde sa cumpar MgCl2 praf, imi voi face o solutie pentru a incerca aces minereu cu atat de multa lauda. Un lucru care vreau sa il impart cu voi este ca cea mai buna metoda, asa spus, de a absorbi Mg este prin piele (transdermal). Aplicarea MgCl2 pe piele rezulta intro rata de absorptie crescuta vs. ingestie, si nici nu trebuie sa va zbateti cu gustul amar al solutiei de MgCl2 si H20. Razz

Mai multe detali, in curand.

Cu drag,

Eurostar

Eurostar

Mesaje: 12
Data de inscriere: 25/11/2009
Varsta: 25

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  andrei la data de Sam Noi 27, 2010 9:16 pm


http://www.ingenlaboratory.ro/ro/index.htm vand sub mai multe forme pentru laboratoare. Nu stiu care ar fi cea mai recomandata, dar cred ca in principiu s-ar putea gasi si la farmacii cu laborator.

andrei

Mesaje: 253
Data de inscriere: 09/01/2010
Varsta: 34
Localizare: Craiova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  scarface la data de Dum Noi 28, 2010 12:45 am

Vreau sa va zic ceva important. Nu putem folosi magneziul anorganic, caci nu este bun. Uitati deci clorurile si toate substantele anorganice cu magneziu. Chiar daca ele dau ceva magneziu, dauneaza pe altundeva si sunt substante prea grosolane pt. organism, caci nu au fost prelucate de plante mai intai.  Nu este corespunzator ordinii divine. Eu de fapt am fost mereu impotriva suplementelor anorganice si la chestia asta cu clorura de magneziu am fost cam sceptic dar am zis sa incerc sa vad. Am constatat ca trebuie magneziu dar  exista alternative mai bune si pe care de fapt le stiam.

Azi am reusit sa vorbesc cu o prietena care are puterea clarviziunii si care mi-a confirmat de fapt temerile si multe din cunostinetele mele si mi-a spus urmatoarele (ea nestiind absolut nimic din toate astea ce am intrebat-o):

Exista intradevar o lipsa mare de magneziu in populatie, cauzata in principal de excesul de lactate si de alimentati gresita cu faina alba si mancare denatura. Telemeaua o vede plina de bacterii si grea, cascavalul este foarte greu pt. organism, la fel si faina alba. Magneziu dat impreuna cu calciu nu e bun. Este prea mult calciu in organism. La efort intelectual se consuma magneziu mult. Toate sarurile de magneziu anorganice nu sunt bune.  Sarea din marea moarta nu este buna nici ea de ingurgitat, este prea puternica, dar este foarte buna de facut baie in ea. Se sta 10 minute in apa calda, nu fierbinte si se freaca piele cu buretele.
La om ii trebuie magneziu in forma organica, din plante, mineralele astea anorganice nu sunt bune. Am intrebat de toate si nu a vazut nici una ca buna (adica fara efecte secundare si asimilabila)
Cel mai mult magneziu se afla in migdalele dulci. In nuci mai putin, dar nucile nu le vede asa de bune in general. Ajung 5 pe zi la adulti, mancate la pranz. La gravide maximul 2-3. (pt. copii nu am intrebat)
Curmalele uscate au si ele mult magneziu, dar este bine se mananca numai dimineata.
Graul spelta este foarte bun ca liferant de magneziu si minerale ca si taratele de grau.
Dereglarea de magneziu se poate repara cu homeopatele mai eficient decat cu suplimente.
Mi-a zis ca Magnesium carbonicum sau phoshoricum ( unt destul de similare, phos pt. cei mai slabi cu metabolism mai rapdi si carb. pt, cei mai corpolenti sau cei cu metabolism lent) in dilutia CH200 pt. adulti este dilutia cea mai buna, si ca ar trebui luata cam de 3 ori in decursul la o saptamana si atat.
Insa dilutai 200 s-ar putea sa fie prea puternica la oameni in varsta, slabiti, bolnavi cu boli cronice. La acestia e mai bine o dilutie CH7 luata mai des. Ch200 pt. cei mai tineri si mai sanatasi.
La copii dilutia CH5-CH7.
A zis ca lipsa de magneziu se observa cand esti obosit fara motiv. Cand reapare senzatia asta se poate repeta remediul.
Mi-a mai zis de o chestie care eu credeam ca nu este buna, dar cica ar fi buna si anume de algele de Spirulina. (insa ar fi bine sa nu contina aditivi, in general se adauga tot felul de prostii). Mi-am mai zis printre altele ca vitamina A nu este deloc buna si ca singura vitamina ok ar fi vitamina C ( si aici este mai bine sa fie extrasa din plante).


Ultima editare efectuata de catre scarface in Vin Sept 06, 2013 11:14 am, editata de 2 ori

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  Eurostar la data de Dum Noi 28, 2010 2:24 am

Ok, nu pot sa spun ca clarvazatoarea este correcta sau nu.

Pana la urma, ce imi va dovedi mie ca Chlorura de Magnesiu este efficienta in tratarea anumitelor conditii este dupa ce o incer pe pielea mea (effectiv! lol). Acuma, da, este posibil ca Chlorura de Magnesiu sa aibe effecte "secundare", dar din tot ce am citit eu pana acuma, multi au avut mult success cu aceasta sare anorganica. Pana si tu scarface! Multi au reportat imbunatatiri dupa folosirea MgCl2ului. Si da, did tot ce am citit eu este ca MgCl2 se asimileaza cel mai bine prin piele! Si asta are sens! Oceanul are o cantitate mare de MgCl2, si de fiecare data cand am fost la mare, m-am simtit bine, obosit, relaxat, calm, dormeam bine, etc. Da, o fi multe cauze ca si Soarele si efortul inotand in apa care m-au facut sa ma simt relaxat, dar cred ca si MgCl2 a avut un effect caci totul are un effect asupra corpului, mintii si sufletului. Mai mult, din MgCl2 se asimileaza ioni de Mg in corp! Ionii astia nu sunt differiti de ioni de Mg care il luam din plante si fructe. Un ion de Mg e un ion de Mg!

Daca lumea are o defficienta de Magnesiu in corpul lor, si daca magnesiu este un minereu asa de important pentru functiile celulelor nervoase, de ce sa nu incercam MgCl2?! Mai ales cand multa lume a avut un effect extraordinar cu acest minereu prin applicatie topicala! Da, clarvazatoare, clarvazatoare, dar eu nu am cunoscut-o si nici nu stiu cat de tare e. Si mai ales, nu putem nega experientele positive care l-au avut multi.

Pana la urma, nu ma voi lasa influentat nici de dreapta, nici de stanga, voi ajunge eu la concluzia mea despre aceasta sare. Si va voi da resultatele.

Sper ca si voi sa faceti la fel.

Numai Bine,

Eurostar

Eurostar

Mesaje: 12
Data de inscriere: 25/11/2009
Varsta: 25

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  Eurostar la data de Dum Noi 28, 2010 4:10 am

In plus... cum sa zica ca Spirulina e buna si Vit. A sa nu fie buna!!! Asta e o mare contradictie pentru ca Spirulina contine o cantitate mare de Vit. A! De fapt, azi am si luat Spirulina, organica! 100%, inainte sa vad postul ala. Fara coloranti, conservanti, si arome artificiale. Fara gluten, lapte, oua, nuci, soy, sau peste lol. Spirulina 100%. Intro cantitate de 3000mg care este recomandata (6 tablete a cate 500mg fiecare) este o cantitate de Vit A de 6900 IU care este 138% doza zilnica recomandata. In plus, Thiamin, Riboflavin, Vit B-6 si Vit B-12, Fier si Sodiu. Vit A facuta artificial, da... poate nu este buna pentru om.... dar Vit A naturala, chiar asa?! Ar trebuie atunci sa nu mai mancam morcovi nici spanac. bounce

Eurostar

Mesaje: 12
Data de inscriere: 25/11/2009
Varsta: 25

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  andrei la data de Dum Noi 28, 2010 7:36 am

Salut Eurostar,

Pai a spus ca sare din marea moarta e foarte buna pentru a face baie in ea, si tu ai aceeasi parare, nu vad unde nu sunteti de acord Smile

andrei

Mesaje: 253
Data de inscriere: 09/01/2010
Varsta: 34
Localizare: Craiova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  andrei la data de Dum Noi 28, 2010 8:06 am


Cam care ar fi limita de "corpolenta" pentru a decide in favoarea Magnesia carbonica sau Magnesia phosphorica ? Se poate stabili un criteriu in functie de IMC Smile ?

andrei

Mesaje: 253
Data de inscriere: 09/01/2010
Varsta: 34
Localizare: Craiova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  Eurostar la data de Dum Noi 28, 2010 8:23 am

Buna intrebare. Lol.

Eu am vreo 72 de kg si sunt slab. Mai mult, am si caracteristici de Phosphorous, asa ca eu ma inclin spre magnesia phosphorica. Daca merge, super, daca nu...teapa.

Ureaza-mi success!

Eurostar

Eurostar

Mesaje: 12
Data de inscriere: 25/11/2009
Varsta: 25

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  andrei la data de Dum Noi 28, 2010 8:31 am


Si inaltime cat ai ?

andrei

Mesaje: 253
Data de inscriere: 09/01/2010
Varsta: 34
Localizare: Craiova

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  scarface la data de Dum Noi 28, 2010 10:36 am

Cu privire la MgCl luat oral, chiar daca da ceva magneziu, are efecte secundare. Femeia il vede ca o toxina.
Si este firesc, caci este substanta chimica, anorganica, facuta prin procese chimice.
In cazuri acute insa se poate lua. Eu am testat si a avut efecte pozitivem, insa daca nu e ceva acut e mai bine forma organica.
Este deajuns de a regla Magneziul cu remedii homeopate si acest lucru este si mult mai ieftin si mai comod si mai rapid.
Chiar gratuit daca se face remediul cu eticheta.
In plus daca consumati 5 migdale pe zi o perioada este deajuns. Si in cacao este magneziu. Cate 1-2 curmale uscate dimineata
si magneziul creste. Fructele uscate au mult mai mult magneziu decat cele normale.
In plus daca nu evitati lactatele si calciul, suplimentele de magneziu nu are mare efect caci lipsa de magneziu este datorata in principal excesului de calciu ! Deci nu ar lipsi atat magneziu daca nu am consuma atatea lactate.
Intre Mag carb. Mag phos. homeopat nu este mare diferenta in efect. Doar ca una este un pic mai indicata la constitutiile carbonice, (persoane grase, solide) si cea phos. la cele fosforice (slabe). Dar si luate invers merge.
Cat priveste vitamina A , se referea la cea sintetica.

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  scarface la data de Mier Ian 12, 2011 1:28 pm

http://www.realitatea.net/osteoporoza-suplimentele-cu-calciu-asociate-cu-un-risc-crescut-de-infarct_725916.html

Suplimentele alimentare cu calciu la care apelează în general persoanele în vârstă pentru a combate osteoporoza ar putea conduce la o creştere a riscului de infarct, potrivit unui studiu.

Rezultatele acestei analize a 11 teste clinice, realizate pe 12.000 de pacienţi, sugerează faptul că rolul calciului în tratamentul contra osteoporozei ar trebui să fie reevaluat, au declarat cercetătorii americani şi neozeelandezi, autorii studiului, potrivit Mediafax.

Potrivit acestei analize, administrarea de comprimate de calciu este asociată cu o creştere a riscului de maladii cardiace cu 25-30%. Studiul nu a evidenţiat, însă, o creştere semnificativă a mortalităţii, au precizat autorii.

Comprimatele de calciu sunt în mod curent prescrise pentru a reduce riscul de fractură osoasă la persoanele în vârstă. Un studiu recent a relevat faptul că ele ar putea să crească riscul de infarct în cazul femeilor.

Pentru a afla mai multe informaţii, o echipă de cercetători, coordonată de Ian Reid de la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă, a realizat o meta-analiză (analiză a unei serii de studii). Creşterea moderată a riscului cardiac subliniată de autori este independentă de vârstă, sex şi tipul suplimentului de calciu.

În schimb, alimentele bogate în calciu nu sunt asociate cu un risc sporit de apariţie a unor maladii cardiovasculare.

Suplimentele cu calciu sunt, în plus, puţin eficiente în prevenirea fracturilor osoase şi nu reduc mortalitatea. Cel puţin 20% dintre pacienţii în vârstă mor în primul an după ce au suferit o fractură de şold, potrivit specialiştilor din domeniu.

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Lipsa de calciu si magneziu

Mesaj  scarface la data de Mar Feb 08, 2011 9:41 am

Ai inteles gresit: era vorba de vitamina A artificiala. In plus spunea ca Spirulina ar fi buna si nu invers cum ai inteles tu.

scarface
Admin

Mesaje: 5292
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum