Fenomenul Valentina Garlea

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Fenomenul Valentina Garlea

Mesaj  Admin la data de Lun Noi 23, 2009 10:14 am

Despre Valentina Garlea

Au trecut 10 de ani de cind Valentina Garlea, o femeie simpla din comuna Dobrovat, oarba din copilarie, a intrat in atentia presei cu darul sau de clarvazatoare. O perioada in care Romania era invadata de bioenergeticieni si terapeuti care vinturau prin mass-media un adevarat panaceu pentru bolile oamenilor: terapia alternativa.
O perioada in care Clarvazatoarea de la Iasi, cum a fost numita, intra in acest iures si i se deschideau usor usile multor oameni importanti: medici renumiti, fizicieni, generali de armata, politicieni, ofiteri SRI etc. Se spunea despre ea ca are puteri de a vedea lucruri nevazute, mai mari decit ale celebrei Djuna, scolita la Moscova. Mai mult, se vorbeste si acum ca a ratat ocazia de a lucra chiar si cu agenti ai CIA si ofiteri Interpol in rezolvarea unor cazuri ciudate.

Medicul dermatolog Adrian Vasilca i-a oferit Valentinei, in cabinetul sau, un suport legal si un loc in care ea sa-si foloseasca harul contra unor sume de bani. Intre cei doi se stabileste o cooperare ce functioneaza binisor de peste 6 ani.

Dar, cum a inceput povestea de succes a Valentinei?

In anul 1994, in presa ieseana apare un subiect de senzatie: o femeie de 45 de ani din Dobrovat, oarba de la virsta de 8 ani in urma unui accident, vede toate procesele ce se petrec intr-un corp uman, de la circulatia singelui si procesele digestive pina la fiziologia glandelor endocrine. Subiectul este rapid verificat si publicat in presa nationala. Valentina Garlea este botezata imediat "Clarvazatoarea de la Iasi". Putini stiu insa ca, un an mai devreme, fusese momentul intilnirii ei cu bioenergeticianul Eugen Radulescu care, dupa cum sustine el, a ajutat-o pe Valentina sa-si dezvolte capacitatile si chiar sa vada sa citeasca ziarul dupa zeci de ani de orbire. "A venit la mine ca o simpla pacienta, ca o oarba. Auzise ca am ajutat un bolnav cu glaucom sa vada si a zis sa incerce si metodele mele. Am lucrat pe ea ca sa poata sa citeasca ziarul, i-am deschis cel de-al treilea ochi si i-am transmis calitatile mele. A reusit sa vada si i-a ramas acest har. Despre aceasta intilnire, bioenergeticianul iesean, insa, spune ca nu a fost intimplatoare, fiind amintita si o coincidenta tulburatoare: "In anul 1958, exact in ziua si la ora la care Valentina si-a pierdut vederea, m-am nascut eu, iar peste 34 de ani aveam sa ma intilnesc cu ea".

Mediatizarea cazului Valentinei Garlea, clarvazatoarea de la Iasi, ia proportii, aceasta fiind supusa la tot felul de experimente si prezentata in presa si in emisiuni TV. Ineditul cazului ei intra si in atentia lumii medicale si stiintifice, atit din tara, cit si din strainatate. Un medic militar cu gradul de capitan, din Bucuresti, o numea atunci pe Valentina drept "un «bioecograf» de finetea unui scaner cu rezonanta magnetica nucleara", iar altii "tomograful viu". Incintarea celor care lucrau cu surse neconventionale si nerecunoscute stiintific era din ce in ce mai mare. Acestia "o adopta" repede pe Valentina in cercul lor si ii deschid cai spre multi oameni influenti. "I s-au deschis foarte multe usi si a fost introdusa in cercuri foarte inalte. De la medici militari, oameni de stiinta si pina la politicieni, ofiteri SRI etc. toti i-au incercat harul prin experimente. Putea sa vada pacientul printr-un perete de BCA, daca era barbat sau femeie sau daca femeia era insarcinata. Valentina a intrat chiar si in atentia Interpolului si a CIA, care voiau sa o solicite pentru a-si folosi capcitatile in rezolvarea unor cazuri. A fost si in SUA. Eugen Radulescu spune ca , "din punct de vedere anatomic, Valentina este un fenomen. Dar nu este singura".

Eugen Radulescu spune despre Valentina ca, nici dupa 10 ani, nu vrea sa renunte la limbajul ei arhaic, desi are o memorie foarte buna si a invatat foarte multi termeni medicali. "Refuza cu incapatinare sa foloseasca un limbaj medical, desi are o memorie fantastica si stie multe lucruri din medicina. Valentina recunoaste ca nici in urmatorii 40 de ani nu va renunta la limbajul ei

Valentina :"Foarte multi ma cheama sa ma duc la ei, in SUA sau Canada. S-au oferit chiar sa-mi faca o viata acolo. Eu nu pot sa plec. Aici am casa, un ban din care sa pot trai decent. Nu pot nici sa-l las pe sotul meu, care este fara picioare", explica Valentina. Doctorul Vasilca adauga repede ca un clarvazator in strainatate cistiga chiar si 2.000-3.000 de euro pentru o sedinta, dar ca in cabinetul sau clientii lasa sume de la 1,5 milioane de lei in sus pentru o intilnire cu Valentina.”


Fenomenul VALENTINA


Interviu din Formula AS

“Nu vor trece decat doi ani si multora dintre noi o sa le trebuiasca felinar aprins ca sa mearga pe strada”

S-a nascut acum 51 de ani, intr-o casa taraneasca de primprejurul Iasului. In urma unui accident, ramane fara vederea lucrurilor fizice. Dupa copilarie, ii rodeste, printr-o minune, o alta vedere. Vederea nevazutului, a lucrurilor pe care ochiul obisnuit nu le poate distinge: aura, straturile de culori care ne inconjoara si-n care Valentina poate vedea betesugul si faptele oamenilor lumii acesteia. Mai mult, Valentina intrezareste, ca orice clarvazator veritabil, viitorul, unul nu tocmai fericit pentru specia noastra.

“Imi plac doar oamenii care mai au culori fumoase in jur”

- Pe cartea dvs. de vizita scrie Valentina Girlea - clarvazator. Vreau sa va intreb, d-na Valentina, ce poate si ce nu poate vedea un clarvazator?
- Noi suntem facuti de la Dumnezeu la fel. Noi toti avem la fel, sapte straturi de culori, sapte “becuri”, toate in rand incolonate. Darul Domnului este pentru toata lumea egal. Din pacate, din cata lume am vazut si vad, raman foarte putini oameni adevarati. Noi ne pierdem omenia, legandu-ne de trei lucruri: putere, avere si placere. Imi plac doar oamenii care inca mai au culori frumoase in jur.
- Haideti sa ne intoarcem cu gandul acolo unde ati vazut lumina zilei, in casa parinteasca din Dobrovat.
- Noi am fost 14 copii, iar mama si tata ne iubeau la fel pe toti. Sa i se fi intamplat ceva unuia dintre noi, pe mama si pe tata ii durea la fel.
- Si ce fel de copil erati?
- Eram ca toti copiii. Dupa mine au mai fost inca doi copii: o sora si un frate. Daca tata ar fi fost un om sanatos, daca ar fi putut si el sa munceasca, pentru casa noastra, ar fi fost mult mai bine. Dar tata nu putea, ca era un om batut de militieni, din cauza ca se chema legionar. Dar n-avea saracul nici un fel de rautate in el. In ultima vreme, pana sa plec de acasa, dupa ce am orbit, eu ii prevesteam tatei cand sa se duca in zalnic sau cand sa se ascunda in pod ca vine Militia sa-l ia. L-am ocrotit foarte mult din clipa in care n-am mai vazut. Incolo, eram un copil obisnuit. Nu as avea sa spun o intamplare anume, in afara de una pe care nici acum nu mi-o pot explica: in ziua de 7 noiembrie 1958, cand mama m-o trimis la scoala, mie mi-o fost foarte frica sa ma duc.
- Asta se intampla in clasa intai?
- Intr-a doua. Pe intaia o terminasem si am inceput-o pe a doua, pe care am facut-o pana la 7 noiembrie 1958. Am implinit in aprilie 51 de ani si nici acum nu-mi pot explica de ce mi-o fost frica atunci sa merg la scoala. Poate presimteam ce urma sa se-ntample.
- Acel accident care v-a schimbat intreaga viata. Cum s-a intamplat?
- Pai, ma jucam prin curte, cand o venit tractorul cu lemne. M-am temut ca vine roata peste mine, atata mai stiu. Cand m-am trezit, m-am trezit la spital. M-o luat de acasa toamna, pe 13 noiembrie, cand am avut accidentul, si m-o adus inapoi anul viitor inainte de Pasti. Dar asta nu este o amintire pe care s-o pot povesti ca sa ma compatimeasca cei ce aud. Toate incercarile pe care ni le da Dumnezeu, tot El ne ajuta sa le depasim cu vointa din noi. Si tot ce-I cer lui Dumnezeu, daca merit, mai devreme sau mai tarziu, imi da.
- Cand a inceput sa se inchege lumea culorilor, cand ati inceput sa-i vedeti altfel pe oameni?
- Mama si fratii mei se duceau care la treaba, care la scoala, si eu ramaneam cu tata, care ma aseza fie in lemnar langa dansul, fie in gradina, fie pe prispa si, ramanand mereu cu dansul, primul lucru pe care i l-am spus a fost cand o luat Badea (fratele meu mai mare) gainile si cucosul din poiata sa le duca in Slobozia, intr-un sat vecin, sa le manance. Si-i zic tatei: “Du-te la poiata, ca Badea o luat gainile sa le manance cu Sandina, la Slobozia”.
- Cine era Sandina?
- Cumnata mea, din partea fratelui cel mare. Prieteneau pe atunci. Dupa aceea, ii spuneam tatei unde-i dusa mama, in ce dugheana intra, fie ca la Vaslui, fie ca la Iasi, ce cumpara si ce ne aduce acasa: pestisori de bomboane, zahar pe ata sau alte lucruri. Altadata, i-am spus ce-o sa ne aduca in traista de la Iasi, cu cine vine pe drum, spuneam cand incepe sfada in casa. Cand misuna mama prin ograda ii spuneam: “Nu mai pune mere in traista, ca n-ai sa le vinzi”. Si multe lucruri din astea. Tata s-a dus in sat la parintele Isaila sa-ntrebe ce-o fi cu mine dar, desi era om dezghetat la minte, nu stia ce sa spuna.
- Cum va apareau informatiile astea despre mama, despre tata, despre Badea?
- Stiam. Si acum, mai la indemana imi e sa zic ca stiu, decat ca vad. Vederea e cu totul alta. Apare lumina, si-n lumina se vede faptura lucrului pe care-l spun si apoi il descriu.
- Se vede asa, ca intr-o miniatura?
- Nu. Mare, ca o poza. Si cu cat ma uit mai atent, cu atat se vede mai clar.

“Sa nu spui ce stii, ca te vor duce la nebuni”

- Cand v-ati dat seama ca ceea ce vedeti dvs. poate fi folositor oamenilor?
- Cand am plecat de acasa, mama si tata mi-au spus sa nu spun nimanui ce stiu, ca de-or fi oameni ascunsi, ma vor bate cum il bateau pe tata si o sa ajung rau in viata. Iar mama a strigat asa: “Sa nu spui nimanui, ca te vor duce la nebuni si n-or sa creada asa ceva”. In ‘93, dupa ce doctorii au zis ca nu au ce-mi face, ca am atrofie optica, am ajuns sa descriu pana la urma ceea ce altadata tata, mama si cu popa m-au oprit. Sa descriu cand vedeam un om ca are culori in jurul lui. Mai clar, aveam sa fac lucrul acesta din ‘94, 28 iunie. Atunci, m-a cuprins o lumina atat de puternica, incat vedeam in ea orice despre om: de unde vine, ce hiba are, unde o fost, ce-o facut, de ce-i beteag.
- Si-apoi, ati realizat ca puterile astea va vor ajuta sa-i vindecati pe oameni?
- Gresiti, stati putin, de data asta gresiti. Nu eu vindec. Nu noi cei de pe pamant vindecam. Nici macar doctorii nu vindeca. Ei trateaza. Pe cati oameni i-ai vazut dumneata vindecati de doctori? In sase ani, eu inca n-am intalnit asa ceva. Doctorul trateaza. Pe pamantul asta nu este om sa vindece. Eu pot sa spun cu usurinta betesugurile. Domnii doctori care-mi stiu vorbaria si o pricep, scriu cum se cheama doctoreste si tot dansii (care-s pe bucatele, ca-i de inima, ca-i de stelute, ca-i de toate) trateaza. Dar nu vindeca. Cel de Sus vindeca. Daca de Sus, pe culori ii trecut sa nu fie vindecat, nu ii. Poate sa fie o suta de doctori in jurul unui om, nu-l vindeca.
- Deci, nici dvs. nu puteti vindeca.
- Nu. Nu exista om pe pamant sa vindece.
- Si totusi, foarte multa lume spune: Valentina m-a vindecat, Valentina mi-a vazut ce betesug am...
- Da, eu vad ce betesug are fiecare, dar eu nu vindec, domnii doctori trateaza si, daca omul are dat de la Dumnezeu sa se vindece, se vindeca.
- Si boala de unde vine?
- Ne imbolnavim sufleteste intai. A fi rau inseamna boala, a fi hapsan e iarasi o boala. Si se intuneca culorile. Nu trebuie sa te duci in biserica, sa-l strigi pe Dumnezeu. Il strigi pe Dumnezeu de aici, din suflet. Daca omul nu-L are in suflet, sa nu-L caute. Iar cine are chemare, sa intre in Sfanta Biserica, iar cand intra sa aiba ochi sa vada si urechi sa auda. Dar din ce mi-e dat sa vad, la biserica se merge cum ai merge sa cersesti bani sau ramasite de paine. Multi merg la biserica doar cand o dat un necaz peste ei, gandind ca prin banutii platiti preotului o sa fie rascumparat pacatul pe care l-or facut. Multi dintre noi in biserica intram bou si iesim vaca. Nu se merge la cersit in Sfanta Biserica. Si la spovedanie, cand ne ducem, n-avem ce cauta la parintele decat atunci cand ne facem acasa spovedania mai intai, in taina, ca mai bine ca mine si ca Dumnezeu nu ma stie preotul. Dar omul se duce la spovedanie nepregatit, si raman multe lucruri nespuse si ascunse, care se vad pe culori.
- Cum trebuie sa se poarte crestinul ca acum, la 2000 de ani de la Invierea lui Hristos, sa mai poata spera la mantuire?
- Daca faci rau, intuneci culorile din jur. Dumnezeu ne-a dat tuturor o baie de lumina colorata, dar noi, prin faptele noastre, nu lasam lumina sa intre si sa ne lumineze mintea si sufletul. Noi avem tot ce ne trebuie spre a fi multumiti, dar ne lipseste cu desavarsire lumina din minte si suflet. Noi avem mintile intunecate. Si sufletul. Cand vom da drumul la lumina sa intre in suflet, vom fi din nou o turma si un pastor. Si o sa lasam lumina sa ne curga in minte si-n suflet.
- Spuneati candva ca o sa vina un timp cand multi dintre oameni or sa aiba acces la puteri de felul acestora, pe care dvs. vi le-a dat Dumnezeu. Cand credeti ca se va intampla asta?
- Cand? Peste ani. Cand vom merita cu totii. Noi venim pe lume inzestrati cu de toate, insa un dar mai deosebit vom primi doar atunci cand vom merita fiecare la randul nostru. Nu vor trece decat doi ani, doi ani si ceva, cand multora dintre noi, cu scoala sau fara scoala, cu invatatura sau fara, o sa ne trebuiasca felinar aprins ca sa mergem pe strada. Si sa nu va prinda mirarea cand veti vedea ziua in amiaza mare si insorita oameni umbland cu lampionul aprins pe drum. Sa nu intrebati ce cauta. Asa de mare intunecime vine peste noi. Si de aceea, sa fim mai buni, sa stiu sa ma iert eu pe mine, sa-mi iert aproapele, semenii, si dupa aceea sa-l rog pe Dumnezeu sa ma ierte, daca merit si cat merit.

O medicina a viitorului?

Din 1994, Valentina Garlea isi gaseste un nou si adevarat rost in viata: ceea ce vedea ea avea sa fie speranta si folos oamenilor. In anul 2000, o gasim pe Valentina in cabinetul MEDIASAN din cartierul Tatarasi al orasului Iasi, formand, alaturi de doctorul Adrian Vasilca si bioenergeticianul Sorin Balan, o treime interesanta, preocupata de zorile unei noi medicini.
Boala se vede in destin. Valentina poate spune ce predispozitie are un om pentru o anumita boala, daca “pata” respectiva este prezenta in aura sau daca aceasta apare in destin pe stratul violet. Asta ar fi si principiul de baza al medicinii viitorului: echipe de specialisti formate, pe de-o parte, din oameni care au capacitatea sa vada aceste pete, si altii, care sa poata corecta respectivele pete, sa le redea stralucirea luminii initiale.
Cum s-ar explica aceasta extraordinara revolutie in domeniul medicinii? Boala vine intai pe culori, deci energetic, apoi in suflete, si abia dupa aceea la nivel fizic. Inainte de a aparea o disfunctie organica, apare, mai intai, un dezechilibru energetic de sistem, care este tradus pe aura, prin aparitia unei pete, pata ce poate fi corectata prin transfer energetic, acupunctura, presopunctura, homeopatie sau chiar de un terapeut care sa refaca acea culoare initiala. Astfel, unele boli, care apar cu sase luni sau chiar cu ani inainte, ar putea fi prevenite si vindecate prin corectii dintr-acestea energetice.


Anatomia miracolului

Valentina si-a capatat imaginea de ultima speranta - un tamaduitor absolut despre care s-a auzit ca face minuni. Urmarea: aici vin oameni cu boli de cancer, paralizati, cu boli congenitale, carora din pacate Valentina nu le poate da nici un leac. “Un hidrocefal e un hidrocefal”, cauta sa puna ordine in lucruri dr. Vasilca, colaboratorul de suflet al Valentinei, “asta nu trece nici cu ceai de musetel, nici cu tei, nici cu cucuta. Si va rog sa specificati: Valentina are calitati deosebite, dar nu de vindecare. Si daca vreti s-o spun pe aia buna, nu exista boala sa se vindece. Nici dragostea nu se vindeca, o uiti, domnule, si atata tot.”
De altfel, asta spune si Valentina: “Pe culori se pot vedea planta de leac si desenul (modul de folosire al respectivei plante - n.r.), atata vreme cat straturile dimprejurul omului sunt curate. Dar daca ele sunt incalcite de la faptele cele rele, ce leac sa mai vad eu?”.
Si totusi, cum se explica unele cazuri miraculoase: Valentina poate preciza cand o persoana are cancer, chiar si in metastaza, daca aura din jurul corpului mai mentine contactul cu trupul prin primul strat. Daca acesta este departat, e putin probabil ca se va mai gasi un leac la boala respectiva insa, daca aura isi mentine contactul, facand doar o miscare de du-te-vino, atunci mai sunt sanse si - cu leac, cu pastile, cu operatie - acel om poate sa fie salvat.

Pacientii vorbesc
Vindecare prin telefon

Mariana Pintilie din Iasi suferea de o boala cumplita, de piele. Unguentele recomandate de medici si chiar anumite tratamente bioenergetice la care apelase se dovedisera nefolositoare. Spre sfarsitul verii anului 1996, numarul petelor rosietice se inmultisera. Disperata, Mariana Pintilie apeleaza la Valentina, de care auzise de la o cunostinta. Cum femeia nu-si putea permite sa achite taxa pentru consultatie medicala, si-a luat inima in dinti si-a cautat-o pe Valentina la telefonul ei de acasa. Nici nu a apucat sa se recomande, ca Valetina si vazuse baiul pentru care Mariana Pintilie o sunase. “Da, vad. Ai mai multe pete rosii pe corp, care te mananca foarte tare... Da, le vad, dar sa stii ca nu le ai numai pe astea... Mai sunt si alte hibe pentru care trebuie sa mergi pe la doctori.” Asadar, Valentina a putut “vedea” prin telefon boala de care respectiva femeie suferea. Mai mult, ea a depistat cauza bolii (o boala de ficat) si leacul ei: “Petele care te supara au insa un alt leac. Vad ca trebuie sa le ungi cu zama de huma. Sa te duci la fabrica de caramizi si sa te rogi sa-ti dea un bot de lut neinceput... Il pui in apa si cobaltai bine borcanul sau vasul pana se face o apa tulbure. Dupa aceea, tamponezi mereu fiecare loc rosu”. In mai putin de trei luni, boala de piele a femeii s-a vindecat complet.

Ceai pentru tumoare

Un alt caz miraculos care a fost rezolvat de Valentina este cel al unui copil de cinci ani din satul Ruseni, judetul Iasi. Copilul suferea de dureri groaznice de cap, in urma carora avea repetate crize. Parintii, dupa ce au strabatut toate spitalele tarii pentru investigatii care nu-i dadeau de capat bolii fiului lor, au decis sa mearga la Valentina. Clarvazatoarea a sesizat un chist pe creierul bolnavului, si i-a recomandat un tratament cu ceai de spanz. In ultima vreme, copilul se simte bine, iar crizele sale s-au rarit.

Admin
Admin

Mesaje: 38
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului http://sanatate.findtalk.biz

Sus In jos

VIZIUNILE VALENTINEI GÂRLEA

Mesaj  gabos la data de Lun Noi 23, 2009 10:28 am

VIZIUNILE VALENTINEI GÂRLEA - Florin Gheorghiţă
Sursa (internet)

Vă prezentăm o selecţie a celor mai importante fragmente din cartea lui Florin Gheorghiţă, "Fenomenul Valentina". Redăm atât cuvintele Valentinei Gârlea, binecunoscuta clarvăzătoare din Iaşi, cât şi adnotările autorului, precum şi citatele sale din alţi autori importanţi. Laolaltă, toate aceste surse de informare esoterică ne lărgesc orizontul de gândire, corelându-se între ele, precum şi cu alte referinţe din acest site şi de pe internet. Rămâne ca temă de meditaţie individuală şi de dezbatere în cercurile esoterice cât anume din viziunile Valentinei sunt absolut obiective (confirmate şi de alţi clarvăzători în lumea subtilă) şi cât se datorează modului de înţelegere şi structurii sale strict personale...

Nota importanta
Dumenzeu a spus: “cercetati totul si pastrati tot ce este bun”. Prin acest lucru Dumenezu ne spune sa nu consideram nimic de la inceput ca fiind imposibil sau neadevarat si sa cercetam daca este adevarat si ne poate folosi.

Ca orice lucrare omeneasca, pasajele din cartea lui Florin Gheorghita continute mai jos contin atat lucruri adevarate povestite de ea cat si interpertarile personale ale autorului cartii. Unele din aceste sunt corecte, altele nu. Autorul acestor randuri cunoaste greselile din aceste texte dar si folosinta adevarurilor continute si doreste sa sublinieze caci omul care nu a fost invatat de Dumnezeu nu poate interpreta toate lucrurile din lumea spirituala in mod corect. Iar neadevaraul, oricat de mic creeaza superstitii si idei gresite care duc omul la concluzii dezavantajoase sau.

Atat Valentina Garlea cat si autorul care a intervievat-o nu au destula cunoasteree pentru a interpreta corect toate cele vazute de Valentina in mod real. Cu atat mai putin cu cat intervievatorul, Florin Gherghita este um om convins de existenta unor lucruri care nu exista asa cum crede el ca de exemplu extraterestrii pe pamant, reincarnearea permanenta pe acest pamant si alte lucruri gresite sau numai partial gresite.

Multe teorii par logice atata timp cat omul nu are destula cunoastere si nu vede nelogica si contradictiile acestor teorii. Este de asemenea foarte greu sa-i arati unui om greselile evidente ale unei teorii atata vreme cat el tine cu tarie sau chiar are un folos crezand in ele. Este deci mult mai folositor pentru om atunci cand analizeaza o teorie inainte de a fi iubitorul ei convins decat dupa aceea. Deci este firesc ca avand astfel de convingeri gresite autorul tendeaza sa interpreteze cateva din lucrurile pe care nu le intelege bine sau pe deplin pe seama convingerilor sale. Si ca urmare din spiritele din lumea de apoi care apar Valentinei sub forma de sfera si care de fapt nu sunt deloc sfere ci ceea ce vede Valentina din sufletele oamenilor din lumea de apoi, Domnul Gheorghita poate face OZN-uri si extraterestrii.

Omul consta din trup, suflet si spirit (duh). Numai spiritul poate vedea in lumea imateriala natura adevarata a lucrurilor si o poate intelege. Sufletul nu este capabil de asa ceva desi are puteri puteri mai mari decat trupul. Iar ceea ce vede Valentina in lumea spirituala este de fapt ce se poate vede cu ochii sufletului. Ca urmare ea vede numai o corespondenta energetica si nu realitatea in sine asa cum se poate vedea de spirit. Este ca si cum cineva ar vedea umbrele in loc de obicet. Se poate deduce ceva despre aceste obiecte din formele umbrei, dar de inteles adevarul despre aceste obiecte este imposibil fara lumina.

Pentru a intelege cum trebuie lucrurile pe care le vede Valentina recomand celui interesat una din putinele carti unde se poate citi asa ceva si aceasta este cartea “Pamantul si Luna” scrisa de Jakob Lorber in jurul anului 1840 si care i-a fost dictata de Iisus si in care este descrisa lumea spirituala din jurul pamantului. Valentina Garlea confirma prin ceea ce vede ea multe lucruri descrise in aceasta carte, ea dand pe alocuri chiar si multe alte amanunte suplimentare dar neintelegand tot ce vede.
(Carte o gasiti aici: Pamantul si Luna . de jakob Lorber)

Pe scurt: cercetati insusi si pastrati numai ceea ce este bun si lasati la oparte ceea ce este gresit si daunator in aceste texte de fapt utile omului: reincarnarea multipla pe acest pamant (venim numai o singura data aici pentru a devenii copiii lui Dumnezeu), prezenta extraterestrilor pe acest pamant (acest lucru este imposibil, dar fiecare planeta din univers este populata cu oameni, care nici nu pot dar nici nu vor sa vina aici), existenta unui destin prestabilit (nu exista asa ceva, omul are de la Dumnezeu vointa libera si este creatorul destinului sau pentru ca altfel nu putem devenii copiii liberi ai lui Dumnezeu ci suntem numai niste marionete unui destin prestabilit).

Printre cele mai importante invataminte care se pot aduna din declaratiile Valentinei se numara urmatoarele:

- Orice gand si fapta rea sau urata ne cauzeaza imediat omurdarie in aura care va fi cauza mai tarzie a unei boli
- gandurile si faptele rele ale oamenilor creeaza catastrofe, inundatii si vreme si recolte rele
- Credinta prea mare in medici si in medicamente este nefolositoare
- Plantele si remediile naturale ca si Dumnezeu sunt singurele care vindeca cu adevarat iar doctorii nu stiu si nici nu vor sa recunoasca caci noi avem un suflet care are chakre, energie si devine bolnav atunci cand noi incalcam poruncile lui Dumnezeu si iubirea de aproape.
- Vindecarea trupului apare numai atunci cand ne schimbam comportamentul si ne curatam aura.
- Existenta ca si interventia ingerilor pazitori in caz de pericol
- Existenta unei lumi invisibile plina de viata si activitate, dar de calitate diferita
“lumea de apoi”, care se imparte intradevar in zone care s-ar putea numi conform bibliei iad, rai, etc depinzand de felul de oameni care traiesc in ele, buni sau rai. De asemenea se confirma faptul ca o asemenea “judecata de apoi” asa cum este inteles gresita din Biblie nu exista, caci omul traieste dupa moarte in zona corespunzatoare inimii sale si a faptelor adunate pe pamant, bune sau rele.
- sufletele nefericite din lumea de apoi pot actiona asupra materiei, creeind de exemplu cercuri in lanuri de cereale, arzand plantele, bantuind prin case
- Suntem inconjurati de suflete rele, nefericite, care se afla mereu in jurul nostru aici si care fac rau pentru ca au ramas asa cum au fost cand au murit.
Suntem paziti de astfel de rele are sufletelor josnice numai cu credinta in Dumnezeu, ajutor de la el si numai daca noi devenim insami buni
- Fara credinta si dragoste de Dumnezeu ne expunem singuri unor pericole invizibile de care nu ne putem pazi singuri si nici nu le banuim.
- Nu exista de fapt moarte, sufletul , adica tot ceea suntem noi, cu exceptia hainei carnale traieste vesnic, dar poate dura foarte mult timp pana ajungem la Dumnezeu si la ferice (in cer) in lumea de apoi, ceea ce se vede la nenumaratele suflete din lumea de apoi care sunt rele si fac rau si nu ajung in zona violeta (cer) asa cum o vede Valentina ci raman aici pe pamant.
- Toate bolile si tot pacatul sunt vizibile in aura omului. Pentru un suflet curat care a ajuns in lumea spirituala (inger, etc) sau un om de pe pamant care are cel putin darul vederii sufletesti, tot prezentul si trecutul omului este vizibil in aura si se poate spune chiar si lucruri despre ce se va intampla in viitor, desi acest lucru nu este prestabilit si nici neschimbator. Omul este transparent ca un geam si nu se poate ascunde nicicum. Asa vad si duhurile necurate viciile noastre si ajung sa ne posedeze si sa ne influenteze in mod negativ.
- Copilul din pantecul mamei este influentat de toate gandurile si emotiile mamei cat si a tatalui iar avorturile sunt pacate foarte mari.
- Atata vreme cat suntem copii suntem curati in aura si paziti puternic de Dumnezeu, mai ales daca parintii nostrii nu au insusi ganduri si fapte rele

SCHIMBURI ENERGETICE ÎNTRE OAMENI,
COMPATIBILITĂŢI CU PLANTELE MEDICINALE

- Alo, Valentina? Hai să stăm puţin de vorbă la telefon. Ce mai faci?
- Păi, ce să fac? Numai bine, de la bine în sus. Am uitat tot ce a fost rău până acum şi îl rog pe Bunul Dumnezeu să-mi mai dea viaţă ca să văd tot mai multe din minunăţiile acestei lumi. Deşi sunt oarbă, pe zi ce trece văd tot mai multe lucruri şi sunt toate atât de minunate, că nu mă mai satur să mă uit la oameni şi la tot ce e în jurul meu. Dacă aţi şti ce culori frumoase au unii oameni în jurul trupului lor... Dar, ce păcat că sunt tare puţini aceia care ie au frumoase, faţă de cei care au culori urâte, murdare... Şi dacă aţi vedea cum schimbă culorile unii cu alţii, aţi sta şi dumneavoastră numai cu ochii închişi, cum fac eu,.. Dar iaca, şi acum, aşa cum stăm de vorbă aici la telefon, noi amândoi schimbăm culori! Mai puţin, nu prea mult, că suntem la distanţă. Eu va trimit lumină galbenă, căci becul dumneavoastră galben sau, cum îi ziceţi mai domneşte, chakra cea de deasupra buricului, e cam leneş, şi se învârte încet şi cu o lumină slabă. Dumneavoastră îmi trimiteţi însă, mie, lumină.

- Dar dacă am fi faţă în faţă, am schimba mai multă lumină colorată?

- Da, sigur! Ne-am lua fiecare cât avem nevoie şi cât are de unde da fiecare. Dacă oamenii ar şti cum îşi dăruiesc unul altuia lumini colorate, cred că ar fi mai buni şi nu ar mai fi aşa haini unii cu alţii. Şi, să ştiţi că văd uneori culori atât de frumoase, că nu am cuvinte să le zugrăvesc... Da domnule Florin, ia staţi mai drept! Ce tot staţi aşa îndoit de spinare?

- Cum, tu mă vezi de acolo de la tine cum stau eu aici la telefon? Doar între noi sunt câţiva kilometri buni.

- D-apoi cum ? Ce credeţi că asta-i o problemă? Ce, nu vă văd eu cum staţi toată ziua aplecat spre masă şi tot scrieţi, că de asta v-aţi şi gârbovit! Ia îndreptaţi-vă coloana, că mosorelele nu mai stau bine fiecare la locul lor...

- Îmi vezi chiar şi vertebrele...?

- D-apoi cum, dacă aşa le spuneţi dumneavoastră... Da' ia vedeţi ce faceţi cu luciosul dintre mosorelele de mai jos de cap, că s-a subţiat şi de asta vă doare acolo.

- Am şi eu o spondiloză ca toată lumea de vârsta mea şi, ai dreptate: când nu mai iau câte o aspirină, mă cam doare acolo.

- Ia mai lăsaţi pastilele alea în pace! Doar puteţi şi singur să alungaţi boala! Ia faceţi să lumineze mai bine becurile sau, cum le spuneţi dumneavoastră, chakrele, că doar ştiţi cum să faceţi să se cureţe şi să se învârtă mai repede şi o să vedeţi cum vă lasă în pace junghiurile.

- Dar, ia spune-mi, pe mine mă poţi ajuta, aşa, stând de vorbă la telefon? Ştii, am nişte probleme cu ficatul...

- Apoi dacă staţi toată ziua pe scaun şi scrieţi şi nu mai faceţi mişcare şi nici nu vă îngrijiţi să vă faceţi becul galben să lucească mai bine... Ar trebui să beţi nişte ceaiuri...

- Da, mi-a luat soţia nişte plante medicinale, dar nu ştiu dacă sunt cele care îmi trebuie.

- Ia luaţi câteva firişoare în mână, din fiecare, şi tot schimbaţi-le ca să le văd.

[N.A.: M-am dus repede şi am adus pungile lângă telefon şi am tot schimbat în căuşul palmei smocuri din fiecare fel de plantă.]

- Asta, prima, nu vă trebuie la ficat, vă ajută puţin la rinichi. A douavă ajută la stomac. Da, asta, a treia e cea care vă trebuie. Asta ajută la punga aceea lungă de lângă ficat, care e cam leneşă la dumneavoastră -punga aceea care face fierea şi care are nişte canale pe care le văd că merg prin spatele ficatului, către stomac. Cum se cheamă, că parcă am auzit pe un domn doctor că îi spunea colicist sau colecist?

- Da, ai văzut bine, e colecistul. Dar, iar m-ai făcut curios. Spune-mi, cum de ştii tu de la distanţă care din plantele pe care l-am luat în mână este cea care-mi foloseşte?

- Apoi din fiecare plantă, vie sau uscată, ies ca nişte raze care se duc acolo unde îi fac bine omului. Pleacă de la ele ca o lumină bună către locul care are nevoie. Ştiţi, eu la vară aş vrea să stau mai mult de vorbă cu plantele, căci parcă sunt mai bune decât oamenii. Ele se oferă singure să-l ajute pe omul bolnav când trece pe lângă ele. Omul ar trebui însă ca, înainte de a le rupe, să le roage să-l ierte că le ia viaţa şi chiar mai mult, să le roage să-l ajute. Dacă oamenii ar şti cât de mult suferă bietele plante atunci când le rup aşa, fără nici un rost... Dar iertaţi-mă, am cam obosit încercând să văd luminiţele plantelor unde se duc în trupul dumneavoastră, căci e mai greu de la distanţă. De aproape, mi-ar fi fost mai uşor... Sănătate multă la toţi din casă şi Doamne-ajută!

PRIMA VEDERE A SPIRITELOR SFERICE

Valentina Gârlea: Da' iată că după un timp, când ridicam ochii în sus, chiar dacă nu mai vedeam copacii din jur, am început să văd altceva, care mă mira tare mult: veneau tot felul de baloane, de diferite mărimi, cam ca mingea sau mai mari, despre care, înainte, nu ştiam nimica. într-o zi, fiind cu Tata, l-am strigat şi i-am spus: - Tata, uite cât de multe baloane văd!...

[N.A.: Aşadar, de la vârsta de zece ani, Valentinei i s-a "deblocat" vederea superioară, vederea în lumea eterică, în acea lume care nouă ne este invizibilă! Acele "baloane" pe care ea începuse să le vadă prin "ochii fiinţei sale subtile" erau, în fapt, trupurile globulare ale diferitelor entităţi ce populează invizibila "lume de dincolo". Această lume, extraordinar de numeroasă şi de variată, a cărei existenţă este chiar mai veche decât însăşi apariţia pe Pământ a omului încarnat, îşi desfăşoară nevăzut viaţa planetară atât în jurul nostru, cât şi deasupra noastră, fără ca noi, cei încarnaţi, să fim conştienţi cu adevărat de această coexistenţă paralelă fundamentală. Abia în secolul al XX-lea, în special în ultimele decenii, au fost obţinute tot mai numeroase "dovezi materiale" prin înregistrări fotografice întru totul obiective, care au devenit documente edificatoare. ]

[N.N.- Apariţia, tot mai des în ultimul timp, a formelor luminoase circulare în fotografiile luate de diverşi oameni, în diverse ocazii, se datorează proiecţiei pe peliculă sau pe suportul digital a perispiritelor unor spirite ce se pot face vizibile în anumite condiţii. Nu există altă explicaţie “ştiinţifică” pentru aceste globuri luminoase (care privite mai atent, sunt formate din cercuri concentrice), decât aceea a împregnării pe suportul suprasensibil fotografic a urmei energetice a fiinţelor invizibile numite tradiţional “spirite”.]

- Baloanele care coborau printre frunzele copacilor erau de diferite mărimi şi diferite culori. Erau de un verde mai închis, altele de un verde mai deschis sau de un alb-verde mai strălucitor, dar erau şi albastre, şi galbene; am văzut şi câteva roşii. Dar ele - astea toate - veneau de sus, de sus tare, de undeva mai sus decât cerul pe care îl ştiam înainte. Da' într-o zi o venit un balon mai mare, verde, mare cât un bostan, şi o stat deasupra mea. Atunci i-am spus lui Tata: - Tata, uite, ăsta îmi dă credinţa în mine că nu mai trebuie să mă mai duci mata de mână şi nici Badea [fratele cel mai mare] şi nici nimenea: de-acum o să merg singură, căci înaintea mea o să meargă bostanul ăsta verde şi eu o să merg în urma lui.

[N.A.: De fapt, astfel de comunicări între copii şi entităţile lumii paralele invizibile se repetă adesea, părinţii sau cei din jur neînţelegându-le însă fondul real. în astfel de situaţii, atunci când copiii le povestesc, sunt consideraţi că fabuleazâ sau, în cazuri mai nefericite, sunt consideraţi ca bolnavi psihic. În fapt, mare parte din ceea ce noi numim "inspiraţie" - poetică, muzicală, în invenţii etc. - îşi are fondul de bază sugerat de fiinţe mai evoluate din lumea paralelă invizibilă, fără ca poeţii, compozitorii, inventatorii etc. să-şi dea seama de acest fenomen extraordinar, dar natural. Din păcate, şi multe fapte rele - certuri, sinucideri etc. - sunt sugerate, de asemenea, telepatic, dar de entităţi inferioare, rău-intenţionate, care descoperă la diferiţi oameni rezonanţa - temporară sau permanentă - a unor gânduri asemănătoare.]

ÎNDOIREA SPICELOR

Valentina Gârlea: Şi am mers aşa prin ograda bisericii, dar s-o întâmplat un lucru tare curios pentru fratele meu, Badea, lucru care a fost văzut după aceea şi de Tata, şi de oamenii din sat: pe unde mergea bostanul acela de culoare verde, ardea toate vârfurile de la luţernă şi le îndoia tulpinile, presându-le în jos. Am plecat aşa, prin faţa bisericii, prin partea de către răsărit, exact pe unde mă ducea bostanul acela verde. Cum se tot sălta el şi se tot dădea de-a tumba, făcea ca o cărare şi pe acolo mergeam eu. Fratele mergea în urma mea, dar nu vedea nimic; da' el culegea câte o mână de frunze din alea arse ca să le ducă sa le arate lui Tata.

[N.N. - Un fenomen similar se constată şi în lanurile de grâne unde se formează “spontan” diverse forme geometrice complexe, aşa numitul fenomen misterios al cercurilor din lanuri (cropcircles). Este un mod de comunicare dinspre entităţi inteligente către oameni. Se pare deci că acele entităţi sunt chiar spiritele superioare ale Pământului, şi nu extratereştrii!]

VIAŢA ŞI ORGANIZAREA SPIRITELOR

Valentina Gârlea: Atunci îi spuneam poziţia lor, cutările, mărimile lor, ce făceau sau dacă urmăreau ceva. Seara le vedeam cum se adună toate, împreună. Ziua erau amestecate, verzii printre cele albastre, sau galbenele cu cele roşii sau cu cele movulii. Seara însă, se separau între ele, toate. Albastrele, deşi erau de nuanţe felurite, mai închise sau mai deschise, iar unele mai frumoase şi mai strălucitoare, toate cele care erau pe albastru se strângeau la un loc. Şi cele verzi, la fel se adunau cu cele verzi ale lor, de parcă le punea cineva cu mâna. Şi ii spuneam lui Tata: - Uite, acum vine acela albastru mai închis şi altele albastru mai deschis, şi altele cu tot felul de albastru şi se adună; şi verzile fac la fel. - Da' unde se adună? - Se aşază mai întâi unele lângă altele, iar apoi se urcă în sus, sus de tot, nu unde erau norii, ci mult mai sus. Şi acolo rămân toate, de parcă stau şi plutesc.

PLANURILE SUBTILE

Valentina Gârlea: - Atunci când aveam zece ani, îi spuneam lui Tata toate semnele care le vedeam pe cer. Când îndreptam capul către cer, că eu tot aşteptam lumina zilei ca să se termine cu întunericul, îi ziceam lui Tata că acolo sus, mult mai sus decât norii, sunt straturi de culori.

Acestea le văd şi acuma foarte bine. Dar acolo sus nu sunt ca cele din jurul omului, să se schimbe întruna. Din contra, acolo se schimbă numai de pe o zi pe alta, în funcţie de formele foarte mici şi grăuncioarele lor care sunt în aer. Acolo, altfel se schimbă culorile. Sus, nu se mai află culoarea neagră, gri, cenuşie, maro sau maro închis. Ce este acolo, e foarte adevărat, dar e foarte, foarte sus. Acolo văd stratul albastru, stratul violet, stratul verde şi unul galben auriu.

Straturile le văd pline, pe suprafeţe mari, cu globuri luminoase în ele. Pe albastru, pe violet, pe verde şi pe auriu. După ultimul strat, de sus de tot, vine o lumină albă. E un alb pur de tot. Acolo nu mai văd baloane, ci numai forme. Dar, nu le pot urmări. E un alb ca laptele, dar e ceva strălucitor, un alb strălucitor.

Zonele astea colorate le vedeam şi în copilărie, dar acum le văd mai bine. Nu se amestecă niciodată. Stau aşa, ca nişte straturi, sus de tot. Dar au distanţe între ele, însă nu-i ceva să fie gol, liber. Sunt ca nişte scări, ca nişte trepte mărunte. [N.A.: Este vorba de acele diferenţieri ale tipurilor de particule din cadrul aceleiaşi categorii de materie eterică şi respectiv de nuanţe în cadrul unei aceleiaşi culori.]

Există şi un strat roşu, care îi cel mai aproape de pământ. El parcă face legătura cu gândurile oamenilor, pe care le văd ca un roşu aprins.

În cursul zilei însă, eu văd că aerul din jur şi de deasupra noastră e plin cu tot felul de forme mici de tot, tare mici, care sunt colorate şi pe care le văd şi în straturile de sus. Ele vin cu energiile care cad de acolo, de sus, de peste tot, la fel. Când sunt afară, le văd că vin ca nişte curenţi mari, vin de sus tare. Dar le văd şi în încăperile din case. Şi sunt de atâtea feluri de culori frumoase în jurul nostru, de parcă stăm tot timpul într-un curcubeu...

[N.A.: Reluând faptele expuse în vechile texte ale înţelepciunii orientale şi reactulizându-le la nivelul principiilor ştiinţifice ale sfârşitului de veac XIX, iată în acest sens unele consideraţii ale iniţiatului englez C.W. Leadbeater:

"Cei care se simt atraşi în mod deosebit de această problemă, ar face bine să citească articolul d-nei Annie Besant privind "Chimia ocultă", care este ultimul capitol din Înţelepciunea Antică.

...Materia subtilă nu este deloc simplă, ci complexă; se ştie că ea există de asemenea, în stări proprii, corespunzătoare oarecum stărilor materiei fizice - stări pe care noi le denumim solide, lichide, gazoase sau eteruri. Continuând procesul de subdiviziune, se ajunge astfel la un alt atom... este atomul acelei regiuni a naturii pe care spiritualiştii o numesc Lumea Astrală.

Procesul poate fi continuat: divizând şi acest atom astral, ne vom găsi în faţa unei alte lumi, mai elevată, şi mai subtilă, totuşi materială şi ea... rezultatul final este că investigaţiile noastre ne conduc o dată în plus la un alt atom... este atomul celei de a treia mari regiuni a naturii, pe care Teosofia o numeşte Lumea Mentala... Se ştie totuşi suficient de bine că putem fi siguri de existenţa unui număr considerabil de regiuni diferite, fiecare dintre acestea fiind, într-un anume sens, o lume prin ea însăşi. Dar într-un sens mai larg, vedem că toate aceste regiuni formează părţile unui tot prodigios. În literatura noastră, aceste regiuni diferite ale naturii sunt denumite adesea ca planuri. În studiul nostru, este util uneori să le figurăm ca fiind unele deasupra altora, în funcţie de gradele diferite ale densităţii materiei din care sunt compuse. Trebuie sâ ţinem cont însă că această aranjare a fost adoptată doar prin convenţie, în mod simbolic şi că în nici un caz nu reprezintă relaţiile existente ale acestor planuri diferite. Nu trebuie să ne imaginăm că ele sunt suprapuse ca rafturile unei biblioteci, ci mai degrabă că ele umplu acelaşi spaţiu, interpenetrându-se unele cu altele. ...Este universal acceptat faptul că eterul interpenetrează toate substanţele cunoscute - solidul cel mai dens sau gazul cel mai rarefiat. Şi cum acesta se mişcă în deplină libertate în materia cea mai densă, la fel şi materia astrala o interpenetrează şi, la rândul ei, se mişcă cu totul liber printre particulele acesteia. Dar, la rândul ei, şi materia mentală o interpenetrează pe cea astrală, în aceleaşi condiţii. Aceste regiuni diferite ale naturii nu sunt deci, în nici un caz, separate în spaţiu. Ele există toate în jurul nostru şi în apropierea noastră, astfel încât, pentru a le vedea sau a le studia, nu este deloc necesar ca noi sâ ne ducem în spaţiu. Este suficient doar de a trezi în noi înşine acele simţuri cu ajutorul cărora pot fi percepute."]



VEDEREA ETERURILOR

[N.A.: Prof. S. Demetrescu, în urmă cu şase decenii, referindu-se la perceperea directă a unora dintre cele optzeci şi unu de tipuri de materii eterice existente în spaţiul aferent planetei Pământ:

"Persoanele care au vederea spirituală văd prin aer puzderie de particule luminoase. Aceste infime punctuleţe luminoase nu sunt decât aglomerările de particule de fluid magnetic sau vital. Ele sunt mai vizibile când se priveşte într-o zi cu soare, cu multă luminozitate. Ele sunt într-o continuă mişcare sau vibraţie."

Pentru patru feluri principale de materii eterice -care intervin foarte frecvent în fenomenele din mediul terestru apropiat -au devenit cunoscuţi următorii termeni:

• eterul fierbinte (căldura) - perceput ca având culoare roşie;

• eterul lumină - sesizat ca radiind în galben; asocierile de particule specifice redau forme triunghiulare;

• eterul chimic - emite radiaţii albastre; particulele sale se asociază în formă de semilună;

• eterul vieţii (vital) - este remarcat prin nuanţe violaceu-purpurii.

Valentina Gârlea: - În aer, eu văd zilnic tot felul de forme foarte mici. Văd foarte multe forme de piramidă [N.A.: S-ar părea că acestea sunt componentele eterului lumină] care se joacă fie cu vârful în sus, fie cu vârful în jos, fie oblic. Sunt şi nişte pătrăţele, dar parcă mai bine zic că-s cuburi. Suni şi cubuleţe mai mici. Da sunt şi nişte cârlige, cât şi nişte cornuleţe [N.A.: Probabil componentele în formă de semilună ale eterului chimic], dintr-acelea de Anul Nou, în care suflă copiii atunci. Mai sunt şi globideţe, Şi jumătăţi de mingiuţe.

Toate piramidele joacă în aer. Fiecare îşi are o pereche de o altă culoare. Ele niciodată nu o să se întâlnească una verde tot cu una verde. Cea verde e cu una albastră, cea galbenă cu una portocalie, cea roşie cu una movidie.

Dar, cu ele, am văzut ceva frumos. Când ne întorceam într-o zi înainte de asfinţit, de la Dobrovăţ, or oprit maşina mai jos de dealul acela mare, de-i zice Repedea, acolo la motel. Mi-a plăcut să mă uit într-o parte, în care toţi spuneau că e apusul soarelui. Am stat acolo o jumătate de oră şi m-am tot uitat pe cer. Când soarele o trecut de cealaltă pane, toate piramidele se adunau după culori. Şi asta am mai văzut de multe ori şi se întâmpla la fel în fiecare zi. Da' se aşeza aşa: o parte, un şir se pun cu vârful în jos, un alt şir cu vârful în sus. După aceea, vine şind cu cele încârligate care stau înclinate, într-o parte. Toate rămân aşa câtă vreme soarele e plecat. Aşa rămân peste noapte formele astea mici şi multe. Cele care îs în trei colţuri, ca triunghiul, se bagă înăuntrul cornuleţelor şi se adună multe la capătul fiecărui cornuleţ. După aceea, cele care sunt cubuleţe se aşează unele peste altele, aşa cum ar face o podină. Şi totul începe aşa de acolo, de unde apune soarele.

Despre grăuncioarele colorate din văzduh, care se întind în sus, în înaltul cerului, până la Dumnezeu, cât pot cuprinde cu ochii mei, văd mii, zeci şi sute de mii de forme foarte mici şi colorate: sunt sau piramiduţe, sau un fel de cornuleţe- un fel de seceri fără coadă (care şi ele stau fie cu vârful în jos, fie culcate, fie oblice-, sau mingiuţe, sau bastonaşe, sau cârligaşe - un fel de cârjuţe). Da să vedeţi; înăuntrul lor sunt alte forme şi mai mici! De exemplu, forma de piramiduţă are pereţii făcuţi din nişte biluţe mici, turtite. Acestea dau culoare pereţilor. însă, dacă iau fiecare biluţă în parte, separat, şi biluţa are în ea sumedenie de piesuţe foarte, foarte mici. Şi acelea îs colorate în fel şi chip, la fel cum văd firuţele de energii care vin de sus. Piesuţele sunt în formă de pătrate, iar în interiorul pătratelor astea atât de mici, văd - da trebuie să măresc foarte mult - văd nişte aşchiuţe colorate care mai de care, şi astea tot joacă întruna. Dar sunt atât de mici, atât de mici, vai ce mici sunt!...

[N.A.: Este evident că ea vede moleculele, atomii şi particulele elementare ale materiilor eterice! Or, aceste entităţi ale materiilor invizibile nu au putut fi puse încă în evidenţă nici de cele mai performante instrumente ale ştiinţei moderne, în primul rând datorită dimensiunilor lor extrem de reduse... Dar oare, "aşchiuţele" colorate percepute de Valentina, care "tot joacă" întruna" nu sunt înseşi "corzile vibratorii"" - "string-urile" – care formează obietul unei teorii în fizica contemporană?!]

SPIRITELE RELE

Valentina Gârlea: - În toată ziua eu văd mulţimile astea de forme mici şi colorate. Ele susţin să plutească in aer baloanele cele întunecate - cele roşii şi cele maroetice, cele gri şi cele negre -, care ştiu că sunt sufletele celle joase şi josnice. Baloanele astea rămân sub şirurile de forme mici şi colorate, că formele, deşi sunt atât de mici, nu le dau voie să se urce la înălţime. Culorile formelor astea atât de mici sunt foarte frumoase şi foarte vii. Formele colorate fiind foarte dese, atunci când baloanele întunecate vor să se ridice în sus, le reped înapoi, de parcă baloanele se frig când le ating. Piesuţele astea mici care le reped, sunt cele colorate în verde, în albastru şi cele în mov (movul şi el este de mai multe feluri: mai închis, mai deschis, mai roz). Culoarea asta mov le frige cel mai tare, dar nu ajung aşa de sus, până la ea, căci stratul mov stă cel mai sus, mai sus decât toate piesuţele astea multe.

[N.A.: Când am întrebat-o care "piesuţe" colorate sunt acelea ce "frig" entităţile globulare întunecate]: - Sunt formele de culoare verde-albăstrui [N.A.: Se pare că acestea sunt componentele eterului chimic], cât şi cele de culoare mov - atât acelea in nuanţe mai închise, cât şi cele mai deschise, către roz [N.A.: Probabil că este vorba de eterul vieţii (vital)]. Culorile astea parcă le ucid.

[N.A.: Cei care au studiat literatura spiritualistă cunosc faptul că entităţile globulare ale sufletelor cel mai puţin evoluate, nu pot într-adevăr să se ridice spre înălţimi: ele rămân mereu în mediul mai apropiat solului terestru. Unii autori - iniţiaţi ai ştiinţelor spirituale - au explicat rămânerea sufletelor inferioare (cele mai puţin evoluate, a căror radiaţie este întunecată- din spectrul culorilor negru, gri, maro, roşu) în zone apropiate solului terestru, prin faptul că mediul respectiv le este cel mai favorabil compoziţiei şi structurii trupului lor globular. Totodată, se consideră că ar interveni şi efectul atracţiei gravitaţionale, întrucât atomii materiilor eterice care le alcătuiesc trupul sunt dintre cei mai grosieri, mai grei. Pe de altă parte, se explică această localizare şi prin dorinţele permanente ale fiinţelor globulare întunecate de a rămâne cât mai aproape de mediul pământesc pe care l-au iubit atât de mult, de unde pot să-şi mai extragă încă unele plăceri specifice vieţii încarnate, stând alături şi rezonând cu vibraţiile oamenilor care îşi satisfac aceleaşi patimi (fumatul, băutura etc).]

RADIOACTIVITATEA

[N.A.: S-ar părea că eterurile chimice emit o altfel de energie, dar la fel de "dură" ca şi radioactivitatea cunoscută de ştiinţa modernă. Fac această ipoteză întrucât, pe de o parte, un atare aspect a rezultat într-o manieră penibilă din acel "Oranur Experiment" desfăşurat în Statele Unite ale Americii prin anii '50. în cadrul unui laborator neoficial, la timpul respectiv, cercetătorul german dr. Wilhelm Reich (stabilit în SUA), studiind interacţiunea dintre radiaţia unor substanţe radioactive şi energia orgonică - specifică eterului chimic -, a constatat un antagonism între acestea, cu importante degajări de energie. Din păcate, în experienţele sale nu a mai putut stăpâni fenomenele de distrugere a vegetaţiei şi a vieţuitoarelor din juail laboratorului, datorate unor radiaţii de tip necunoscut care generau totodată şi o luminiscenţă la fe! de neînţeleasa. Intervenind autorităţile, laboratorul a trebuit să fie demolat, iar experimentele au fost total interzise, fiind arse şi toate însemnările cercetătorilor implicaţi.

Dar antagonismul dintre radioactivitate şi energiile materiilor eterice a fost văzut direct, în intimitatea lui, de către Valentina, însă în cu totul alte condiţii şi la o altă scară. Procesele fizice deosebite pe care le-a perceput ea în mod inedit, s-au derulat într-o zi în care, în municipiul Iaşi crescuse mult doza de radioactivitate din aer, ca urmare a unor emanaţii ivite intempestiv de sub carcasa de beton a reactorului atomic avariat al electrocentralei de tristă faimă de la Cernobîl. în acea zi, populaţia a resimţit intens nocivitatea radiaţiilor aduse de curenţii de aer.]

Valentina Gârlea: - Într-o zi, am văzut un lucru tare urât. Toate piesuţele astea luminoase au fost foarte supărate atunci când au venit razele şi colbul acela care ne zdrobea globulele roşii [N.A.: Valentina descrie perfect interiorul globulelor roşii şi modul în care acestea preiau la nivelul alveolelor pulmonare oxigenul din aerul inspirat.] Ele nu mai jucau în aer, ca de obicei. Puterea culorii le scăzuse mult, parcă le-o ştergea, că ele-s toate colorate. Slăbite, unele se lipeau de altele, atrase ca de un magnet. Da' asta se întâmplă numai în zilele când - aşa cum spun domnii- sunt radiaţii.

Eu văd piesuţele astea mici de tot- care sunt triunghiulare, cubuleţe, mingiuţe, cârliguţe şi altele - numai prin lumina lor, prin culoarea lor care este foarte vie, transparentă şi foarte frumoasă. Noaptea nu le mai văd, căci se strâng împreună.

[N.A.: Aşadar, energiile emise de eterul chimic şi, implicit, de eterul vieţii apar ca fiind afectate de radioactivitatea materiei dense. Totuşi, nu trebuie uitat faptul că aceste "energii eterice" activează contoarele Geiger, pârând a genera deci un "alt fel de radioactivitate". Şi, deşi "piesuţele" eterice îşi pierd strălucirea individuală, invizibilă ochiului uman, antagonismul celor două feluri de radiaţii face ca aerul să devină luminos în domeniul vizibil (aşa cum s-a demonstrat în "Oranur Experiment"). Am putea aprecia că prin implicarea unor astfel de procese fizice ne-am putea explica, măcar în parte, diferite "fenomene enigmatice" rămase neelucidate până în prezent - cum ar fi, de exemplu, iluminări ale cerului apărute subit pe mari porţiuni ale boltei ş.a.

Pentru a încerca să înţelegem cât de cât atari fenomene, ar trebui să cunoaştem mai întâi, de ce atât Valentina, cât şi alţi suprasenzitivi văd "grăunţele" (molecule, atomi, particule) materiilor eterice atât de viu colorate, şi, pe de altă parte, de ce vivacitatea culorilor acestora este remarcată în mod special în timpul zilei. Pentru cititorii care cunosc într-o anumită măsură fizica particulelor elementare, este clar faptul că fiecare fel de particulă (respectiv, fiecare asociere de particule) are o anumită frecvenţă vibratorie specifică a radiaţiei proprii, atunci când este activată energetic şi, deci, are o culoare anumită. Intensitatea radiaţiei colorate depinde astfel de nivelul fluxului exterior de energie care, excitând particulele, activează şi amplifică radiaţiile emise. Deşi energia cosmică - energie care "curge" permanent, oricând şi oriunde - este factorul activant de bază, în special în partea superioară a atmosferei şi în exteriorul acesteia (unde acţionează radiaţia cosmică primară, neatenuată), fluxul energetic solar face într-adevăr ca ziua, componentele mediului atmosferic şi cele ale mediului eteric să fie mult mai excitate, să aibă un colorit mai viu (nesesizabil totuşi, de ochiul uman).

Cercetătorii fizicii eterice cunosc faptul că, în ierarhia categoriilor de materii eterice, cu cât un fel de particule sunt mai "fine", cu atât potentele lor energetice sunt mai mari şi proprietăţile specifice sunt mai complexe. În plus, particulele mai fine deţin şi proprietăţile celor "inferioare". Astfel, "eterul vieţii" produce şi efectele eterului chimic, ale eterului lumină şi ale eterului căldură. "Eterul chimic" generează şi efectele eterului lumină, precum şi ale eterului căldură etc. Deci, o aglomerare (un strat) sau o entitate care au în compunere particule mai fine, vor fi cu atât mai "potente energetic".

Fizica eterică afirmă că fiecare categorie de materii invizibile ar avea atomii proprii. Neexistând o aparatură de identificare a acestora, singura posibilitate de investigare este vederea extrasenzorială a puţinelor persoane care au obţinut-o. Această scară atomică "paralelă" a fost prezentată de iniţiatul englez C.W. Leadbeater şi de iniţiatul C. Jinarajadasa.]

GÂNDUL MODELEAZA MATERIA

[N.A.: După cum, sub controlul gândirii, omul poate modela cu mâinile sale sau prin instrumentele pe care le-a conceput, orice fel de materie densă (lutul, lemnul, piatra, metalele), şi energia gândirii poate modela în mod direct materiile eterice! "Instrumentele" în aceste acţiuni, sunt fluxurile energetice concentrate având ca bază imaginea gândită şi având ca parametri fizici frecvenţa vibratorie şi intensitatea specifică fiecărei categorii de materie eterică! Mai mult, atomii eterici antrenaţi într-o astfel de "modelare energetică" controlată de gândirea fiinţelor omeneşti pot rămâne fixaţi în structura modelată o durată mai scurtă sau mai lungă, în funcţie de intensitatea şi de "programul" emis! Această proprietate uimitoare pentru noi face ca materiile eterice să fie un admirabil suport pentru înregistrarea de durată a ideilor, a imaginilor gândite şi chiar a evenimentelor curente, în care gândirea unui om sau a unor grupuri de oameni a emis fluxuri mai intense fie sub impulsul unor puternice stări emotive, fie sub influxul spiritual al voinţei concentrate.

Noi, oamenii obişnuiţi, nu cunoaştem o realitate fundamentală, specific umană şi întru totul naturală: în mod permanent, zi de zi, secundă de secundă, gândurile noastre modelează în jurul nostru tot felul de aglomerări din materii eterice, care persistă mai mult sau mai puţin timp în aer, în funcţie de intensitatea energiei pe care o emitem în diferitele momente cotidiene. La fel de real - dar, din păcate, la fel de neştiut - este şi faptul că atmosfera fiecărei localităţi poate fi poluată energetic de gândurile inferioare ale oamenilor chiar mai mult decât ar face-o unele fabrici - şi invers, prin gânduri benefice ar putea fi purificate înseşi condiţiile noastre de viaţă zilnică. Aceste "gânduri-forme" au cele mai diferite culori şi forme, în raport cu "calitatea" şi conţinutul energiilor-gând emise. Din păcate, clarvăzătorii sunt singurii oameni care le văd în mod direct. însă, o parte dintre aceştia mai văd şi alte procese fizice specifice "formelor-gânduri" pe care le pot "citi" atât după coloritul lor, cât şi după ciudatele "modele" care, deşi se deplasează în aer, rămân totuşi legate de emiţătorul lor. Pe cele emise la intensităţi reduse ale energiei-gând le văd şi cum se destramă. În schimb, dacă se adună grupuri de oameni care gândesc la fel (în fapt, pot să existe persoane care gândesc asemenea, dar care se află la distanţă faţă de un anumit grup), atunci particulele eterice activate de energii cu aceleaşi lungimi de undă şi frecvenţe vibratorii se adună şi ele, mărind mult "formele-gând" respective (fie ele luminoase, fie întunecate). Iniţiatul german O.E. Bernhardt a prezentat mai pe larg (sub pseudonimul Abd-ru-shin) acest fenomen al concentrării de forme-gând care devin adevărate "centrale de energii" invizibile. Acestea se pot menţine şi ele timpi mai îndelungaţi, în măsura în care persoanele respective sau altele continuă să le "alimenteze" energetic cu aceleaşi gândiri. Drept urmare, astfel de "centrale" nevăzute, prin simpla lor prezenţă spaţială, pot să influenţeze chiar şi pe alţi oameni, cu totul neimplicaţi, dar receptivi la frecvenţele vibratorii şi la lungimile de undă specifice aglomerărilor mai mari de materii eterice astfel activate. Influenţele pot fi în bine, luminoase, dar pot fi şi în râu, întunecate. . Astfel, dacă energiile puse în joc sunt ale unor gândiri benefice, înălţătoare (acţiuni caritabile, pentru pace, participări la servicii religioase sau la educări spiritualiste etc), frecvenţele vibratorii sunt mai ridicate şj dau un aspect luminos acelor "centrale energetice eterice". Dar, daca sunt gânduri de ură, de răzbunare, de gelozie, de agresiune etc, culorile acestor aglomerări eterice alimentate prin energia gândurilor variază de la roşu, maro, până la negru (Nu întâmplător, în vorbirea curentă regăsim expresii ca "gânduri luminoase", sau din contra, "gânduri întunecate".)

În cartea Evoluţia ocultă a umanităţii, C. Jinarajadasa specifica: "Aceste gânduri-formă pot fi de scurtă durată sau pot dura ore, luni, sau chiar ani; astfel, ele pot fi considerate, pe drept cuvânt, ca făcând parte din locuitorii lumii invizibile. Li s-a atribuit de aceea denumirea de "Elementali".]


GÂNDURILE RELE ŞI ENTITĂŢILE NEGATIVE

Valentina Gârlea: - Toate aceste piesuţe foarte, foarte mici şi colorate care sunt în aer - piramiduţe, biluţe, seceri fără coadă, bastonaşe, cărjidiţe -, toate îs luminoase. Ele stau parcă susţinute ca de o pânză de păianjen. Dar, această pânză de păianjen nu face parte din culoarea ce o au în ele. Asta-i un fel de energie uşoară, cam ca aceea pe care o văd la sârmele de pe stâlpi şi la cele din pereţii caselor, acelea care duc curentul electric. Dar, pânza asta îi dintr-un alt fel de curent, nu-i cel electric. Are o culoare gri, unfumuriu. Însă culoarea asta gri e numai deasupra oraşelor; ba chiar deasupra fabricilor şi a altor locuri devine negricioasă. Acolo, toate piesuţele astea parcă mor, îşi pierd culorile. Şi cu cât pânza de păianjen e mai negricioasă, ea se apropie de pământ şi cade, legându-se de pământ.

În zonele cu gândurile noastre rele şi cu faptele noastre care îs răutăţi, şi apa curată care pleacă de la izvoarele din munţi se murdăreşte.

Numai gândurile noastre bune o pot curăţa. O parte din răul pe care îl gândim, se scurge cu apa în pământ, însă o parte rămâne în aer. Apa murdărită aşa, dacă ajunge la o apă mai mare unde sunt vârtejuri, îi pusă să facă rău. Dacă prinde ceva în raza ei - animal, om, maşină, trage totul la fund.

Acolo unde se fac multe răutăţi şi lumea n-a ajuns să ştie că ea însăşi e cauza şi unde totul e luat de apă, acolo nu numai că apa are un gust amar, dar îl are chiar foarte rău şi cu un miros foarte greoi. Asta-i din cauză că a adunat multă răutate omenească.

În aer, astfel de adunări de gândurilor urâte şi de răutăţi ale oamenilor se văd ca nişte cercuri foarte mari, ca nişte forme rotunde. [N.A.: Iată o altă confirmare a "centralelor de energii-gânduri" menţionate anterior!] Acelea atrag chiar şi energii bune, ca şi cum ar vrea să se hrănească. Astea rele au culori negre, sau sunt maroetice, cu roşu mult în ele.

Am văzut, de exemplu, un cerc din ăsta tare mare atunci când mergeam cu trenul spre Timişoara, pe undeva nu departe de gara care i se zice Caransebeş. Dar, am văzut tare multe cercuri în aer chiar în oraşele şi mai mici şi în case de oameni.

Există forme întunecate rotunde care ţâşnesc din pământ şi care şi ele fac rău, dar acelea îs altceva, altcumva.

Forme din astea rotunde şi urâte sunt şi acolo unde se adună globuri -suflete ale oamenilor- care sunt întunecate.

Suflete din astea întunecate se adună în grupuri de câte cinci până la nouă globuri şi se tot ceartă între ele. De obicei, se adună acolo unde se întâlnesc străzi mai mari, cu multă circulaţie. Eu, tot umblând cu maşina prin oraş, când sunt dusă pe la bolnavi, deşi nu ştiu cum se cheamă o stradă sau alta, dar după grupurile de globuri întunecate ştiu că am ajuns la încrucişarea de la Fundaţie sau din Tudor Vladimirescu. La fel este şi la strada dr. Savini, unde o ia spre strada Ion Creangă- spre Policlinica din Tătâraşi - sau acolo, înspre cimitirul Eternitate. Veşnic stau acolo grupuri de globuri întunecate care vor să facă rău. Dacă ele sunt în ceartă, trimit o formă- urâtă când vine o maşină şi forma aceea rotundă se sparge deasupra ei. Atunci, dintr-o dată, maşina se ciocneşte de alta sau de ceva.

Dacă trece un om şi forma urâtă la culoare i se sparge deasupra capului, acela nu mai merge mult înainte şi începe să facă scandal.

Formele astea negre au în ele şi un roşu ţipător mai închis, maro şi galben.. Când se sparg deasupra oamenilor care trec, se fac numai pulbere şi acei peste care cade devin foarte nervoşi şi hacbiţoşi Dar, e ceva cu mare rost. Dacă cineva gândeşte urât pentru mine şi dacă eu nu sunt vinovată, gândul rău se întoarce tot la persoana respectivă. Şi asta se întâmplă la toţi oamenii la fel. Şi, întorcându-se, energiile care vin de sus şi ne hrănesc, nu mai pot ajunge la cel căruia i s-a întors gândul rău şi nu-i mai hrănesc culorile lui...

gabos

Mesaje: 80
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Continuare

Mesaj  gabos la data de Lun Noi 23, 2009 10:31 am

Valentina Gârlea: - Să vă spun despre cele văzute în ziua de luni 18 noiembrie 1996, când veneam cu doamna doctor I.V. în maşină, după ce a vizitat o cunoştinţă din cartierul Frumoasa. La un moment dat, cum stăteam pe scaun în maşină, în faţa mea mi-a fulgerat ca un fulger de culoare violet. Şi atunci, pe loc, am rugat-o pe doamna doctor să oprească maşina.

[N.A.: Locul în care Valentina a solicitat oprirea automobilului este un teren înierbat şi împrejmuit situat între blocurile de locuinţe de pe Bd. Poitiers. în mijlocul suprafeţei respective se află o movilă de pământ pe al cărei vârf se găseşte o cruce mai mare de piatră. Pe aceasta au fost sculptate literele unui text legat de un fapt istoric petrecut în acel loc, la începutul secolului al XVIII-lea. Istoricii şi locuitorii denumesc acest monument "crucea lui Ferenţ". pentru marea majoritate însă, povestea evenimentelor şi a crucii s-a pierdut în timp, textul degradându-se cu totul de mai bine de un veac. Valentina nu cunoştea absolut nimic despre acest loc, fiind pentru prima dată când circula pe bulevardul noului cartier Nicolina.]

- Când am coborât din maşină, am închis ochii şi m-am uitat in faţă. În poziţia în care eram, în partea dreaptă se făcea un om care avea în spatele lui vreo trei mii de oameni. De fapt, nu ştiu dacă erau trei mii sau două mii cinci sute, dar cam aşa am simţit că erau în puhoiul acela de lume de acolo.

Dar, în faţa lor era o altă mulţime de oameni, ba chiar mai mare, dar n-aş şti cum să-i număr. Şi, în faţa acestora, era un domn care îi conducea, case vedea că-i îmbrăcat domneşte. Şi, la vorbele lui, l-or prins şi l-or luat pe şeful celor care erau vreo două mii cinci sute - trei mii. L-or adus în faţă şi l-or schingiuit. Şi vedeam ca pe-o imagine cum l-o ucis. Cum stăteam aşa, s-o îmburzit pielea pe mine de ceea ce vedeam. Dar, n-am îndrăznit să-i spun doamnei doctor ce vedeam. î-am spus doar că mi-a făcut plăcere să oprească acolo, că aşa, acolo am simţii eu ceva. Eu n-am îndrăznit să-i spun, ca nu cumva ea să zică că mi se pare sau că am vedenii. Ea mi-o sptts însă că acolo este o piatră - în partea unde-mi îndreptam eu plivirea - şi că acolo a fost ucis un om pe care îl chema Ferenţ sau cam aşa ceva. Da, în locuri de astea, imaginile din aer rămân mulţi şi mulţi ani...

[N.A.: La întrebarea care i-am pus-o privind felul în care erau îmbrăcaţi oamenii respectivi, detaliile pe care mi le-a relatat pot, în mod evident, să întregească orice consemnare istorică. în mod categoric, Valentina nu cunoscuse anterior absolut nimic în legătură cu evenimentul istoric petrecut pe terenul acela şi nici nu a văzut nicăieri - înainte de orbire fiind copil neinstruit - imagini ale îmbrăcăminţilor autohtone şi străine din veacurile trecute. Iată ce preciza ea în acest sens, poate şi spre folosul istoricilor interesaţi:]

- Cei care erau sub comanda celui ce-o fost prins erau îmbrăcaţi în sumane; erau oameni necăjiţi, cu opinci. Da' unii dintre ei aveau pe cap un fel de... cum să le zic? un fel de chipie, da nu aşa cum simt căciulile, erau altceva, mai mari. Cei cu sumane aveau pe dedesubt cămăşi lungi, albe şi peste mijloc aveau brâie.

În cealaltă ceată mare, în care erau mai mulţi, erau îmbrăcaţi altfel. Când am descris-o altcuiva, mi s-a spus că era îmbrăcăminte turcească. Aveau pe cap ceva care le atârna şi pe spate. Hainele le erau legate în faţă cu nişte aţe mai groase. Pantalonii le erau tare largi, pe când la cei cu sumane, pantalonii nu le erau largi deloc. Ăştia din grupul îmbrăcat turceşte aveau nişte ţăpligi cu un cui la vârf că, dacă te lovea cu aia, te lăsa mort la pământ. Cei cu sumane aveau nişte cuţite mari, din acelea cu care se taie porcii, dar erau tare ascuţite la vârf.

Da ce m-o impresionat foarte mult, o fost cum l-o chinuit şi l-or ucis pe şeful acela. L-or omorât şi sufletul lui o rămas lângă piatra aceia. Dar, de fapt, nu aş putea spune că sufletul lui o rămas mereu acolo după aceea, chiar şi până acum. O rămas însă imaginea lui şi a chinurilor lui, aşa cum le-am desluşit şi cum vi le-am spus.

Eu am mai văzut imagini din astea cu oameni mai mulţi, atunci când am fost la Cetatea Neamţ, unde am urcat pe un deal şi am ajuns la un pod. Şi acolo am văzut imagini cu oameni căzuţi şi cu cai omorâţi. Şi în satul meu, la Dobrovăţ, am văzut imagini în aer, când am fost la hramul nostru din 27 iulie.

[N.A.: ... Poate că o apropiere realistă faţă de acest aspect o putem regăsi în cuvintele unui "duh" din lumea invizibilă, reluate de prof. S. Demetrescu în tratatul său de iniţiere spiritualistă "Din tainele vieţii şi le universului”:

"Numai duhurile superioare ştiu să stârnească, din fluidul unei epoci oarecare, formele sau clişeele evenimentelor de atunci. Formele sunt depuse în aceste eteruri ca şi dosarele într-o arhivă, de unde pot fi scoase prin acelaşi fel de vibraţii cu care s-au înregistrat sau copiat.

...Dacă eşti duh superior, cauţi să afli cu ce vibraţii au fost înregistrate. Dacă posezi această cheie, poţi face să se desfăşoare, ca şi filmul la cinematograf, anumite evenimente dintr-o epocă oarecare sau viaţa trăită a unui oarecare încarnat."]

ANATOMIA SUBTILĂ A OMULUI

Valentina Gârlea: - Eu n-aş mai vrea să văd cu ochii fizici niciodată, căci ce am văzut când eram copilă, îmi pare acum o minciună! E ceva care îi o amăgeală; nu-i ceva adevărat ceea ce vezi cu ochii fizici! E bine să vezi cu ei, ca să ştii să te fereşti şi să ştii pe unde să mergi, dar numai cu ei, eşti totuşi orb pe Pământ! Lumea adevărată este cea dată de vederea adevărată, cea a ochilor minţii. Asta-i cea mai frumoasă lume! E mai frumoasă decât cea văzută cu ochii, căci e minunat de colorată şi, după aceste culori, poţi să cunoşti mult mai bine şi semenii...

Omul are în jurul lui şapte straturi de culori. Primul strat, de lângă trupul omului [N.A.: Este vorba de "corpul eteric"], este de culoare verde-fie mai închis, fie mai deschis. Acolo, în acel strat, eu văd care sunt organele bolnave; pe strat, culoarea lor e modificată. Eu totuşi le văd, deşi acest strat de culoare este foarte îngust. De altfel, toate straturile de culori suni mai înguste atunci când sunt mai mulţi oameni la un loc; aşa se întâmplă în oraşe, unde oamenii se înghesuie între ei, pe stradă, în autobuze sau tramvaie. Dar, chiar dacă stratul verde este de un centimetru sau de un centimetru şi jumătate - sau unii oameni îl au de trei centimetri -, eu tot văd organul bolnav.

De pe stratul ăsta se văd şi alte modificări din organism, atunci când stratul este ori fisurat, ori mai ridicat într-un loc - apăsând pe stratul următor -, ori e lipit de trup. Atunci când e lipit de corp, am aflat că oamenii sunt bolnavi de nervi. Oamenii mai tare bolnavi de nervi au întotdeauna în jurul capului primul strat lipit de corp, iar întreg stratul nu mai vibrează, nu se mai mişcă deloc. Nici nu mai e nevoie să mai pătrund cu privirea în organismul lor căci, văzând cum e stratul de culoare, ştiu că acolo este organul bolnav. La locul unde un organ are ceva, în strat apare o culoare gri, nu mai este verde. Sunt unii oameni la care, în anumite locuri, le apare o pată neagră. Caut să-i văd poziţia, dacă-i la rinichi sau acolo unde-i fierea [N.A.: Este vorba de colecist] sau dacă îi la plămâni. Acolo unde-i pată neagră, organul acela e lipsă, a fost scos. Şi, dacă după aceea mă uit în corp, văd cu adevărat că organul nu mai este.

Dar, dacă organul este şi-i bolnav, pata este gri şi stratul nu mai joacă acolo. Atunci stratul apare ca presărat căci formele celulelor nu mai ies în aură. În mod obişnuit, lumina celulelor pulsează în aură, tot aşa cum pulsează şi organul din care fac parte. [N.A.: Valentina vizualizează şi un fenomen prea puţin cunoscut: fiecare celulă îşi are aura ei proprie! Nu este nimic imaginar în afirmaţia ei căci, prin efect Kirlian urmărit prin mărire la microscop, aura celulelor unui ţesut viu a fost fotografiată.]

Atunci când într-un organ e o boală, locul lui din strat poate fi or gri, or maroetic, or galben-galben, or ceva decolorat. Pata e gri atunci când organul e foarte, foarte bolnav. Ea e galbenă atunci când nu i s-a găsit boala adevărată şi pacientul poate fi chiar minţit, că se întâmplă de multe ori aşa.

Înainte de a vă spune ce văd şi despre celelalte straturi, trebuie să vă spun că, între ele, la toate cele şapte, după fiecare există o distanţă. Poate să fie cât un lat de palmă sau poate ceva mai lat. Acolo e ca un abur alb. Straturile tot vibrează, se tot mişcă, se hâţână între ele; de fapt, ele joacă pe stratul ăsta de abur, care e un abur alb, frumos şi transparent.

Să trecem la al doilea strat. Acesta e roz. Dar şi rozul ăsta diferă de la om la om. Poate fi un roz întunecat sau un roz luminos şi frumos sau un roz sidefiu. De fapt, toate straturile au sidefiu în ele, dar acest strălucitor al lor poate să se schimbe în diferite locuri. Aici, pe stratul doi, se vede foarte bine când omul e speriat. La aşa fel de oameni, domnul doctor trebuie să mai stea de vorbă cu ei ca să-şi uite emoţia din ei; numai după ce s-or liniştit, stratul vibrează frumos şi apar imagini. Când eu îi spun omului că e speriat, se vede şi pe rinichi. Cel mai uşor se vede spaima pe rinichi, şi anume la căciuliţele care sunt deasupra lor, cărora - mi se pare - doctorii le spun suprarenale. Da şi astea au un mare rol în organism.

Deci, dacă stratul doi nu vibrează, el afectează căciuliţele rinichilor. Că ele ce fac? Ele produc un lichid pe care îl văd şi căruia doctorii îi spun adrenalină. Dar, în momentul în care stratul doi nu vibrează, rinichii cu căciuliţele lor stau strânşi de parcă îs puşi în ghips şi înţepenesc. Şi atunci, mă uit pe stratul patru- pe cel violet- şi acolo vin imaginile din ce cauză omul este speriat. Acolo se vede de unde vine frica, spaima omului. Vin ca poze, văd imagini. Şi dacă este o spaimă veche, rămasă mai demult în om, mă duc în urmă şi socotesc după câte anotimpuri au trecut (câte ierni, câte veri) şi văd foarte bine când o avut spărietura aceea aşa de mare şi de la cine; toate astea îmi vin în imagine pe aura lui şi anume pe stratul violet; dacă văd că e nevoie, îi spun omului ce văd, ca să-l ajut, însă, dacă nu-i de folos, tac din gură.

Atunci când omul e speriat - sau, cum spun domnii, că e emoţionat -, stratul doi, cel roz, se face tare îngust; se face doar de vreo trei-patru degete. Dar dacă omul vine voios şi nu are grijă că îl urmăreşte cineva şi nici nu are vreo mâhnire în suflet, atunci stratul roz se lăţeşte şi se face de cel puţin jumătate de metru. Dacă însă emoţia sau sperietura o fost foarte mare, nu numai că stratul doi se îngustează tare mult, dar se face şi foarte închis la culoare; deşi el rămâne tot roz, devine foarte tirâcios la vedere. Dar de unde i se trage sperietura, se vede foarte bine pe stratul violet.

Când se termină culoarea roz, îmi apare tot aşa, pe o distanţă mai mică, aburul acela - ceva alb transparent. Are o lăţime cât palma, cât latul palmei. Aburul ăsta, care este între toate straturile, e cam egal la toate. Deci, şi pe stratul roz îl acoperă acest abur alb.

După aceea, apare un alt strat, cel de-al treilea, care este albastru; dar e un albastru frumos, ca cerul. Aici se văd gândurile omului. La început, nu ştiam ce să cred. Da' să vedeţi ce frumos se pot afla adevăratele gânduri...

Văzând mereu, de la un om la altul, cum se aprind în cap-steluţele -cărora doctorii le spun neuroni - şi cum se cuplează ele de fac să se deschidă astea de la rădăcina limbii - la care li se spun corzi vocale -, le-am urmărit tot mai mult. Şi am ajuns să văd că, chiar dacă omul nu vorbeşte, dar gândeşte ceva, corzile vocale i se deschid şi parcă ar mişca limba ca să scoată sunetele. Dar, chiar dacă vorbeşte, însă zice altcumva decât gândeşte în acel moment şi nu spune drept gândul ce-l are, în stratul trei de culoare apare imaginea cuvântului pe care îl ascunde. Şi atunci, nu i-o iert omului şi-i spun: - De ce vorbeşti asta şi gândeşti altceva? Şi omul recunoaşte cu mirare multă, de se ruşinează în el.

Dar să vedeţi ce uşor se schimbă culorile în aură atunci când gândurile nu sunt curate. De exemplu, într-o zi, o venit la cabinet o fată; ea intrase să mă întrebe ceva anume. Eu nu o vedeam cu ochii deschişi, dar când i-am închis, tot stratul trei, albastru, al ei se făcuse galben. Toate straturile îşi păstrează culorile, dar atunci când cineva minte, pe stratul trei vine un verde cu galben, însă cu mai mult galben. I-am spus deschis: - Minţi, nu spui drept! Mie îmi apăruse în imagine o ţigancă cu fuste de zdreanţă şi cu bani în cozile părului ei; şi vedeam că aceea tot vorbea şi că vorbele ei se duceau la capul fetei. - Ţi-a spus o ţigancă ceva şi acum ai venit aici ca să-ţi explic eu. Nu-i aşa? În momentul acela, a dispărut imaginea ţigăncii şi parcă tot sângele din firişoarele din trup i-o fugit şi fata s-o ruşinat şi mi-o răspuns: - Da... într-adevăr, aşa este... Atunci s-o făcut curat stratul ei din aură, s-o făcut iarăşi frumos şi o recunoscut: - Da, mi-o spus cineva ceva, dar mi-o fost ruşine să vă spun... Şi aşa i-o dispărut galbenul acela cu verzui din strat şi numaidecât după aceea am clarificat problema ei.

Lăţimea stratului albastru e în funcţie de fiecare om în parte. Ce mi s-o părut iarăşi interesant, este că stratul se întinde sau se îngustează după cum omul scoate sunete vorbind. Când nu scoţi sunete, stratul rămâne cam ţeapăn. Aşa îi descopăr eu pe cei care îs muţi. La oamenii muţi, stratul trei e numai de trei degete în dreptul gâtului, acolo pe unde trebuie să scoată vorba. Când mă iau după stratul trei al lor şi văd că-i îngust, mă uit la finitele astea de la rădăcina limbii, la care li se zice corzi vocale şi, dacă mai văd că-s înfundate, ştiu că-i mut.

La oamenii care pot vorbi, sigur că stratul e mai lat acolo. Şi la cei care vorbesc mult, e şi mai lat. Aşa îi pot găsi uşor şi pe aceştia. Mă dau pe mine ca exemplu, că aproape toată ziua trebuie să vorbesc din ceea ce văd: la mine, stratul îi lat cam de un metru - la un metru şi jumătate. Pentru că ăsta mi-e rolul, din ceea ce văd, să vorbesc tot timpul, ziua întreagă. Dar atunci când tac, el se retrage în jurul meu, cam la trei sferturi de metru.

Şi, după stratul trei, tot aşa există pe o distanţă de-un lat de palmă, acel abur alb care ţine straturile între ele să nu se atingă atunci când se retrag.

Stratul patru- ăsta e foarte important în viaţa noastră; el e de culoare violet. Copiii îl au cel mai frumos la culoare. Noi, oamenii însă, îl tot schimbăm, deşi Dumnezeu ni l-o dat la fel la toţi. Şi el o fost frumos încă de la începutul nostru ca fiinţe. Da, e un strat foarte important.

Fiind dusă de unii domni doctori prin maternităţi, am putut să văd lucruri minunate şi să mă lămuresc după ce am văzut multe, multe cazuri. Aşa, de exemplu, acuma ştiu că, după patruzeci şi opt de ore după ce o femeie a rămas însărcinată, ovulul din uterul mamei începe a se înveli cu straturi de culori. Dar cea mai pronunţată culoare este a stratului violet. Orice mamă nu ştie în primele zile sau chiar în primele săptămâni, că e însărcinată; unele bănuiesc, dar nu ştiu sigur. Eu însă văd lucrul ăsta după aura ovulului din uter. însă, e un lucru tare important pe care femeile nu-l ştiu: toate gândurile mamei se duc întruna, energetic, şi pe stratul violet al copilului ce o să-l nască. Aşa că toţi copiii vin pe lume şi cu moştenirea gândurilor mamei din timpul cât o stat în burta ei. De aceea, când mă uit la copiii de-o şchioapă, care vin cu părinţii lor, mă uit pe stratul violet şi fac repede legătura: mă duc cu ani în urmă şi îi spun ce i-o lăsat mama ca moştenire pe acel strat- gândurile şi vorbele-, căci de la mamă se prinde cel mai mult. La copii, când vin pe lume, aura lor e foarte frumoasă căci e toată aurie la vedere; la straturile lor se vede însă cel mai bine violetul.

De fapt, la toţi oamenii, cel mai frumos şi mai puternic e stratul violet. Pe el stă însemnat ce-o fost, dar şi tot ce este să tragem în viaţă. În cabinet văd sute şi sute de oameni; la mulţi dintre ei le spun de pe violet ce aduc ei din urma lor. Acolo se vede şi de unde vine boala omului; când vine cineva cu o boală de pancreas sau de nervi sau la cap, mă uit la imaginile de pe violetul lui şi mă duc cu privirea în urmă, ca să văd de unde i se trage boala, şi atunci îi spun: de exemplu, de la străbunica - fie de la neamul de pe mama, fie de la neamul de pe tata -, că se vede şi lucrul ăsta; după ce le-am spus ce am văzut, mulţi recunosc că ce-am zis e adevărat, dar se minunează de unde şi cum pot eu să ştiu aşa ceva...

Tot pe violet se văd şi cumpenele omului. Şi atunci, unora le spun: - Vezi, ai grijă să te păzeşti de foc sau, cum e cazul, de apă, sau de ce apare acolo -fie un accident, fie o încârligătură cu o maşină, fie altceva.

De fapt, pe noi violetul ne ţine, căci rădăcina florii pe care o văd lângă inima noastră şi din violet se hrăneşte, şi de acolo se alimentează ea; hrana ei este şi din stratul violet. După cum am mai spus la oamenii care înţeleg lucrurile astea, numai această floare pe care o văd e singurul lucru ce rămâne din noi după ce moare omul. Când venim ca om pe Pământ, noi venim tare de sus, din stratul violet acela de sus, de sus de tot, care-i mult deasupra norilor. În om, floarea care coboară de sus, rămâne în dreptul inimii, unde se vede fie ca un trandafir, fie ca o cupă de crin, fie ca o altă floare; câte flori sunt în lumea asta, aşa este şi la oameni, câte un semn de floare lângă inimă. Ea stă acolo, dar are rădăcina atât în stratul violet, cât şi o altă rădăcină, în becul galben -acela de-i zice chakra. Floarea stă, de fapt, lângă becul verde - acela din dreptul inimii -, dar o a doua rădăcină şi-o coboară la becul galben de lângă buric; e un firuţ mult mai subţire decât acela de păianjen. Dar, când venim de sus, ea are raze ca rădăcinile de la orice floare, în stratul violet. Deci, ea e hrănită din două părţi atât timp cât trăim în trupul din carne; dar, când plecăm de pe Pământ, îşi menţine rădăcinile în violet.

[N.A.: Este extrem de interesant modul original în care Valentina vede sufletul omului: ea percepe în dreptul inimii - dar lateral ei - o floare (de la crin, trandafir, până la ciumăfaie şi ciulin) ale cărei specie, formă, culoare sunt un fel de unicat, strâns legat de caracterul şi, respectiv, de nivelul de evoluţie spirituală a fiecărei persoane în parte. Desigur că "floarea" şi "tulpina" percepute curent de Valentina sunt nişte imagini simbolice; acestea diferă însă, în mod esenţial, de imaginile-memorie ale faptelor noastre şi ale diferitelor evenimente - care ni s-au înregistrat pe straturile colorate într-o manieră la fel de "fantastică" şi aparent de neînţeles ca şi acele înregistrări permanente în memoria terestră Akasha.

În legătură cu această stranie "problemă a florii", foarte ciudată este şi o anumită menţiune pe care ea a fâcut-o în unele discuţii: în diverse situaţii, "floarea se ascunde în spatele inimii" pentru a nu mai fi văzută şi investigată...

"Florile" atât de diferite pe care Valentina le vede în zona inimii, deşi s-ar părea că sunt imagini simbolice, reprezintă totuşi o realitate fundamentală, din păcate atât de puţin cunoscută şi neînţeleasă în profunda ei importanţă. Totuşi, iniţiaţii şi anumiţi clarvăzători cunosc existenţa, în zona respectivă a pieptului, a celei mai esenţiale părţi a fiinţei umane, încă din timpuri străvechi. Iată cum relata iniţiatul indian Swami Narayanananda această cunoaştere din vechime:

gabos

Mesaje: 80
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Re: Fenomenul Valentina Garlea

Mesaj  gabos la data de Lun Noi 23, 2009 10:32 am

Valentina Gârlea: - Ce mi-i mai drag, e să vorbesc despre violet şi să-l văd la fiecare om. Dacă de copil cineva are un violet frumos, luminos, atunci o să aibă viaţa lungă, căci violetul ne ţine viaţa. De la el ştiu eu ce o să i se întâmple omului, ce mai are de tras de-acum înainte, dar numai dacă e nevoie îi spun. Când mă uit pe primul strat şi îi văd boala, şi dacă pe violet - tot în zona organului respectiv - văd o întrerupere, atunci acolo îi va dispărea organul, căci va fi operat; dar, dacă e o pată neagră, va dispărea organul, dar va dispărea şi omul... Aşa, de exemplu, am văzut într-o zi din primăvară un om căruia trebuia să i se-scoată plămânul drept; dar, în strat avea găuri, numai o margine de cidoare mai mişca puţin. M-am dus cu gândul şi am văzut că i se scoate plămânul, dar şi că i se întrerupe violetul în septembrie.

[N.A.: La întrebarea pe care i-am pus-o asupra modului în care a putut determina luna sfârşitului vieţii acelui om, ea mi-a răspuns imediat:]

- Cu gândul am început să număr lunile, zicându-mi în mine, nu cu vorbe, înşirarea lunilor: mai, iunie, iulie, august; când am ajuns la septembrie, atunci violetul lui s-a întrerupt cu totul; şi, tot atunci, dintr-o dată nu i-am mai văzut becurile, nu am mai văzut nimic!

Văzând zilnic şi mulţi copii, şi mulţi oameni mari, am putut să văd că, la copil, stratul violet cu care vin ei este îngust, dar foarte viu. însă, în timp, ei crescând, stratul li se măreşte. Oamenii mari îl au cam de jumătate, până la trei sferturi de metru.

Şi stratul violet vibrează tot timpul. De fapt, toate straturile din jurul trupului nostru se tot hâţână, se tot leagănă împrejurul nostru. Şi după stratul violet este o boare albă, lată de o palmă.

După el, urmează stratul cinci care, la culoare, e ca spicul de grâu copt, dar e mai luminos, e un galben auriu.

În stratul cinci se reflectă reuşita sau nereuşita gândurilor din stratul trei. De fapt, şi aici se văd gândurile omului; ce am gândit ieri că am să fac azi sau mâine sau peste două-trei luni, se vede în acest auriu. Eu văd la oameni mai întâi imaginile gândurilor de pe stratul trei, dar imediat astea apar şi în stratul cinci. De exemplu, au venit la mine nişte tineri, iarna, să mă întrebe dacă vor reuşi la vară. Uitându-mă la ce gândeau ei, şi apoi pe stratul cinci, le-am zis: - Vezi că la sfârşit de mai sau în iunie, pe 3 iunie, vei reuşi. Şi aşa o fost că, după aceea, în vara, o venit şi mi-o spus de reuşită.

Deci, aşa este cu acest strat: când cineva mă întreabă ceva, eu fac legătura între stratul trei - care gândeşte momentan - şi stratul cinci - cel care gândeşte mai departe, în timp- şi, în acesta, - ultimul- se vede cum se va rezolva gândul. Aşa am aflat eu ce veţi face şi v-am spus dinainte atunci când mi-aţi zis că o să plecaţi departe.

MECANISMUL CLARVIZIUNII

Valentina Gârlea: - Deci, tot ce v-am spus eu, înainte ca să plecaţi acolo departe, eu pe straturile dumneavoastră aurii am văzut! Dumneavoastră gândeaţi momentan doar că o să plecaţi şi îmi spuneaţi mie acest lucru, dar eu vă vedeam acest gând pe stratul trei, iar realizarea lui o vedeam pe stratul auriu. Acolo am văzut eu locurile acelea de care nu ştiam nimic şi animalele acelea atât de chinuite, despre care v-am vorbit atunci. Deci eu văd, în acelaşi timp, şi pe stratul albastru, şi pe cel auriu.

Dar, deşi este foarte frumos, şi auriul ăsta poate să fie şi mai întunecat - mai închis sau mai deschis la culoare. Când omul gândeşte pe stratul trei, dar e cu frică [NN - îndoială] la ceea ce gândeşte acolo în albastru, auriul se închide foarte mult la culoare; se întunecă şi nu mai rămâne decât ceva ca un ruginiu. Dar, dacă omul va avea o rezolvare bună- fără ca el să ştie acest lucru-, gândul de pe stratul trei va continua să-l necăjească, în timp ce pe stratul auriu îl tot văd parcă numai stropit cu stropi de rugină, da' el rămâne însă auriu. Stratul parcă e liber e în voia lui şi, deci, va fi reuşită. Noi ne gândim şi ne facem planuri aici, dar, de sus, ne-a fost programat, cu mult timp înainte, ce şi cum vom face!

Şi, după stratul cinci urmează aburul alb. După aceea, vine stratul şase, pe care tot omul îl are verde. Dar nu e un verde care să semene cu primul strat. E un alt verde, e diferit; e un verde mai uşor, mai curat, mai transparent, e ceva foarte frumos. Cu ăsta mă ajut şi eu.

Când cineva dă telefon şi îl aud la vorbe, când îi aud glasul, de aici, din trupul meu, de la becul galben [N.A.: Se referă la chakra plexului solar, de deasupra ombilicului] pleacă un fir ce trece prin toate straturile şi prin boarea aceea albă dintre straturi, şi împinge din acest strat şase şi duce şi ceva din el până la omul cu care vorbesc sau chiar mai departe, acolo unde mă gândesc eu. Deci, eu când gândesc, mă duc cu gândul, şi gândul duce firul plecat din becul galben şi cu ceva din stratul şase; şi firul se dezdeapănă până la locul pe care îl caut. De aceea pot eu să le spun oamenilor cu care vorbesc la telefon sau atunci când iau în mână o poză a cuiva sau un obiect avut de cineva, căci prin stratul şase plecat, eu pot să văd cu ochiul ascuns din frunte ceea ce am fost întrebată, ce se petrece acolo departe, ce se întâmplă cu un anume om, ce beteşuguri are sau ce are el în gând.

Plec deci, din stratul şase de culoare, care se duce în depărtare, şi stratul şapte îi face loc; dar ăsta, şapte, se subţiază aşa de tare, că devine ca o foiţă atunci când îl împinge stratul şase.

Deci, de la becul galben - chakra de la buric — se duce un firuţ auriu-argintiu care împinge din spate stratul şase. Firuţul iese mai departe, dar de-acolo e învelit cu o rază groasă din stratul şase, rază care e tot verde; da' învelişul ăsta verde e numai în capătul firuţului auriu - îi cam de-o palmă de lung, da palmă în lungime, nu de-a latul.

Se întâmplă însă ceva... Nu ştiu cum să spun... Şi nu înţeleg de ce... Firul ăsta galben-auriu argintat pleacă şi foarte departe, atunci când dau telefon oameni din America, din Germania, din Elveţia... Când firuţul acesta auriu de la becul meu galben împinge stratul şase şi pleacă împreună, îmi trage însă energie din toate straturile de culoare. Cum ar fi păianjenul care îşi deapănă firul lui când ţese, tot aşa, cu cât stratul şase se duce mai departe, se alimentează tot mai mult din culorile mele. Da', cu toate că îmi subţiază tot mai mult straturile mele colorate, eu pot atunci să spun ce văd în depărtare cu stratul şase. În schimb, când revin înapoi cu gândul în mine, mă simt foarte obosită; straturile de culori din jurul meu sunt foarte slăbite, s-au îngustat şi parcă-s prăpădită. Dar tot timpul cât e plecat, firul meu galben rămâne de un auriu frumos şi-i tot timpul învelit la vârf cu culoare din stratul şase.

Dar, să ştiţi că la fel am văzut plecarea acestui firuţ galben şi la alţi oameni, numai că ei nu ştiu acest lucru şi nici nu pot să-şi dea seama că ei văd imaginile care vin de acolo, de departe, pe stratul şase.

Să vă spun însă un caz: când eram la un cabinet, a venit cineva de la Constanţa şi, după consultaţia cu domnul doctor, mi-a dat o fotografie. Nu mi-a spus ce-i cu ea şi ce este în poză, mi-o pus-o aşa, în mână. în straturile de culori, mie mi-o apărut imaginea unui bărbat în jur de vreo patruzeci de ani şi ceva. Dar, imaginea lui nu avea stratul violet şi nici becurile luminoase, iar celelalte straturi de culori erau tare şterse. Şi, dintr-o dată, între palma în care ţineam poza şi fotografie mi-o apărut o apă întinsă, în care era o maşină mare şi cu multă lume. Şi i-am spus: - Doamnă, omul dumitale o fost plecat cu ceva pe apă şi acum un an s-o pierdut în apă, s-o scufundat (că m-am dus cu gândul în urmă, să văd când i-o dispărut culoarea, ce-i cu el şi ce s-o întâmplat). Am căutat să-i găsesc violetul; dar violetul lui nu mai era acolo, trebuia acum să-l caut undeva sus, şi să fac legătura dintre persoana din poză şi violetul de sus. Şi atunci l-am găsit şi legătura culorii o corespuns. Şi aşa i-am spus femeii că dânsul era scufundat în apa aceea, da' nu singur, ci cu mai mulţi alţi oameni. Doamna s-o apucat atunci de plâns şi mi-o zis că e adevărat. Dar când eu m-am uitat mai atent la dânsa, am văzut că şi ei îi plecase tot aşa, de la becul galben de deasupra buricului, firul acela auriu şi se dusese foarte departe, tot la fel învelit la capăt cu lumină din stratul şase. Deci, ea se gândea la omul ei şi îl căuta, dar nu dădea de el unde e şi ce era acum cu el. Deci, la fel s-o întâmplat şi la dânsa cu gândul, la fel ca la mine, numai că ea n-o mai putut să-l cate şi sus. Dar, de fapt, la fel se întâmplă la toţi oamenii, însă nu ştiu toţi lucrul ăsta şi spun că nu văd nimic! Însă, toţi oamenii ar putea vedea dacă...

Asta-i puterea gândului. Să ştiţi că sunt oameni cu care pot vorbi aşa, numai cu gândul, fără să mai fie nevoie să le mai dau telefon. Eu ştiu fiindcă văd în stratul şase ce-mi transmite acel om şi el, la fel, înţelege ce-i transmit eu. Şi când îl chem cu gândul- cu stratul şase-, eu mă duc cu stratul şase al meu la gândul lui. ca şi cum ar fi atras de un magnet; el pricepe atunci ce vreau şi, ori îmi dă telefon, ori mă face pe mine să-i telefonez. Este foarte frumos acest lucru... De fapt, n-ar mai fi nevoie de telefon, căci cu firele astea galbene, toţi oamenii ar putea convorbi direct între ei, cu gândul, înţelegând ce-şi transmit unii altora! Este ceva foarte adevărat şi foarte frumos!

[N.A.: Extraordinar de interesantă explicare a fenomenului - a proceselor intime - de producere curentă a telepatiei!]

CULORILE AUREI NE TRĂDEAZĂ

Valentina Gârlea: - După stratul şase, iar este un lat de palmă de abur alb. Stratul şapte, care urmează, este şi el colorat, dar la fiecare om are tot altă culoare. Pe acest strat se vede foarte bine pentru ce-i venit omul pe Pământ. Culoarea lui e în funcţie de cum gândim noi, oamenii, şi se schimbă, chiar cu pete mari, după cum gândim. El poate fi şi portocaliu, şi albastru, şi verde... Cei care îl au verde, îngrijesc de alţi oameni-fie că e doctor, fie că face serviciul la spital sau că e femeie de serviciu acolo. Dar, tare mulţi dintre ei şi-or stricat ultimul strat. Cu toate că Dumnezeu le-o dat ce-i frumos în ei, cât şi acest har, la felul ăsta de oameni, în stratul şapte, le apar pete.

Doctorilor, când operează sau când se concentrează serios ca să-l cerceteze şi să-l ajute pe bolnav, li se face o aură puternică, stratul şapte devenind de un violet spre verde. Atunci, floarea lor de la inimă se desface mult şi parcă îi cad petale din ea asupra omului pe care îl operează sau îl lecuiesc. Am văzut asta la mulţi doctori, prin spitale, când am fost adusă ca să dau şi eu o mână de ajutor. Stratul lor şapte se face atunci un violet presărat cu argint şi un verde strălucitor; e ceva foarte frumos .

Dar, îi foarte rău că mulţi dintre ei îşi tot pătează aura şi stratul acela strălucitor, pentru că lăcomia, ca întotdeauna - aşa cum se spune şi din bătrâni- "strică omenia". Dumnezeu i-o înzestrat să poată învăţa şi să aibe meseria de doctori ca să-i poată ajuta pe cei de alături care îs chinuiţi. Dar, acela care ia bani şi chiar se tocmeşte ca la iarmaroc, deşi mie nu-mi spune ce-a făcut, dar se vede în aura lui c-o făcut o hoţie. Chiar dacă are aura frumoasă pe stratul şapte - acel violet-verde strălucitor-, atunci îi apar însă pete gri şi maronii; i se văd în spate, după cap, dar îi şi atârnă în partea stângă, către inimă sau chiar în faţă, şi le duce ca pe o greutate, fără să-şi dea seama că le are şi că poate fi văzut. Toate petele asiea sunt "darurile" primite sau cerute. Şi, dacă mă duc cu gândul în timp, tot pe stratul şapte se vede şi găsesc răspunsul. Când gândul meu pleacă din stratul şapte şi îl întâlneşte şi pe al lui, tot din stratul lui şapte, firuţele se duc exact la persoana care i-o dat ce-o cerut şi arată ce i-o dat.

Dar, sunt oameni care au stratul şapte de un albastru închis sau chiar negru. Aceia au făcut fapte foarte urâte. Când stratul face valuri, valuri şi se hâţână, mă duc pe stratul violet şi văd ce-o făcut. Dar, dacă aş spune şi la alţii ce văd, aş face zarvă între oameni şi aş aduce ceartă între ei. De aceea, uit ce-am văzut, ca să nu aduc scandal pe Pământ. Cu ceea ce mi-o dat Dumnezeu, eu sunt lăsată să fac bine din râu, nu din ceea ce văd să fac şi mai răul...

[N.A.: Autorul V. Goci în Karma şi Cauza, se redau următoarele corespondenţe sintetice între culorile care apar în aură şi gândurile sau sentimentele oamenilor:
• negru = ură, răutate; • cenuşiu = spaimă, groază, oameni răi; • cenuşiu deschis = egoism; • roşu = irascibilitate; • maron = lăcomie, zgârcenie; • maron-verzui = invidie, gelozie; • roz = iubire; • portocaliu = mândrie şi ambiţie; • galben = forţă intelectuală; • verde = tact, politeţe, echilibru, spirit practic; • violet, albastru = spiritualitate; • alb = spiritualitate înalta; auriu = spiritualitate superioară, cea mai înaltă formă de iubire.]

Eu ocolesc oamenii care. pe ultimul strat, au fie albastru închis, fie negru, fie verde-galben cu pete galbene sau pe cei care au pete foarte urâte în aură.

Chiar dacă unii bărbaţi au aura mai frumoasă, dar în zona inimii şi a prostatei au pete roşii, aceia sunt oameni foarte răi şi ei sunt cei care prind femeile şi le violează.

Dar, sunt şi femei care, pe ultimul strat, au pete roşii în zona inimii şi a şoldurilor; acelea, şi ele, îs foarte periculoase şi sunt pline de boli, căci sunt femei destrăbălate; ele distrug căsniciile, despart familiile, îs foarte rele. Deci, din culori se vede totul, totul!

Aşa cum spuneam, stratul şapte e în funcţie de cum gândim şi se schimbă după felul gândurilor. Dacă gândim frumos, dacă gândim ceva spre binele semenilor noştri, stratul şapte se limpezeşte şi-i frumos. Din păcate, la majoritatea oamenilor gândurile le sunt la şarlatanie. Şi-i tare rău aşa... În fiecare zi, dacă văd numai unul sau doi oameni cu gânduri adevărat frumoase. Restul au numai gânduri de-a face ceva pe ascuns, gândesc la hoţii şi unii chiar la omoruri...

Dintre oamenii care vin la cabinete pentru consultaţii, mulţi mă mai caută şi a doua oară, şi a treia oară - nu ca să le mai spun despre beteභugurile care le au-, ci ca să le vorbesc despre culorile omului. Cine-i om adevărat şi vrea să înţeleagă cine este el ca fiinţă, şi dacă verifică şi vede că e adevărat ce spun eu, are ce folosi vorbind despre straturile de culori. De aceea, multă lume mă caută să le vorbesc despre ceea ce eu văd şi ei nu pot vedea. Dar, omul singur se poate modela şi să menţină curat ce i-o dat Dumnezeu, însă numai dacă el vrea acest lucru şi e conştient de ce este fiinţa lui!

E rău că foarte mulţi oameni au uitat însă de Dumnezeu. De foarte multe ori, oamenii de aici, dintre noi, dacă au bani şi maşini, or uitat că-s veniţi de la Dumnezeu, or uitat legătura între credinţă şi om. Pe aceşti oameni i-am văzut întotdeauna că au straturile colorate lipite unul de altul şi, atunci când ele se hâţână, se freacă unul de altul şi se ciobesc şi se încâlcesc. Fiindcă îşi pierd boarea aceea albă, cea lată de un lat de palmă care există între straturi, astea devin din ce în ce mai lipite unul de altul şi omul devine ca buimac. Straturile continuă să vibreze, dar se freacă între ele. Atunci când se face o buimăceală de culori şi, în loc să fie în jur toate straturile mari şi frumoase, se face o împestriţare şi atunci încep bolile. Deci, dacă straturile se hârşâie între ele şi se freacă, omul simte pe fizic că e bolnav, dar nimeni nu-i dă de cap la boala lui. Poate să se ducă la nu ştiu câte aparate - şi unii au ajuns aşa chiar şi până la Bucureşti, la consultare prin rezonanţă nucleară (nu ştiu ce-i aceea), dar peste tot li s-o spus că n-au nimic şi că nu i se dibuie vreo boală. Omul acela are de fapt ceva, dar e ceva ce aparatele nu văd şi e tare simplu, căci ar putea să se vindece şi singur, dar numai cu gânduri bune şi cu credinţa în Dumnezeu; numai aşa poate să primească liber energia care curge de sus şi care să-i hrănească straturile de culori.

PRANA, NADIS, CHAKRE

Valentina Gârlea: - Dar să vă spun cum văd eu că circulă energia în om şi cum sunt becurile colorate - acelea cărora li se spune chakre:

De sus, din cer, unii îi zic din Univers sau Cosmos, cad întruna grăuncioare mici de tot, foarte mici, de energie, care îs de diferite culori, dar absolut de toate culorile. Toţi oamenii avem aici, deasupra capului, în moalele lui, avem un bec care preia ce vine de sus.

[N.A.: Elena Iliescu anumite cunoaşteri ale ştiinţelor spirituale dezvoltate încă din vechime în Orientul Indian, cu privire la fenomenul respectiv - întru totul real:

"Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile sale, corpul energetic absoarbe din Cosmos o cantitate de energie vitala (prana) care circulă apoi, prin canalele sale energetice şi care este astfel transferată corpului fizic.

Despre Prana, Paracelsus se exprima astfel: -întreg microcosmosul este potenţial conţinut în "Liquor Vitae”, un fluid nervos în care se regăsesc natura, calitatea, caracterul şi esenţa tuturor fiinţelor-.

În atmosferă, există miliarde de miliarde de atomi primari şi energia solară (forţa pranică) trezeşte în unii dintre aceşti atomi o forţă care ţâşneşte din interiorul lor. În aceşti atomi, intră din interiorul lor, două forţe: Forţa-voinţă primară, care le permite menţinerea formei, şi Forţa pranică - care îi face luminoşi şi le dă puterea de a atrage câte alţi şase atomi, fiecare de altă culoare, formând împreună cu aceştia globule de vitalitate ce conţin şapte atomi reprezentând şapte varietăţi de Prana.


Globulele de vitalitate sunt extrem de numeroase în zilele cu soare, în timp ce, în zilele noroase, numărul lor este mai redus, iar noaptea fenomenul nu mai are loc. [N.A. - Cititorul a reţinut, desigur, faptul că Valentina percepe efectiv "grăuncioarele" materiilor eterice ca fiind luminoase în cursul zilei, precum şi precizarea sa suplimentară că, în cursul nopţii, acestea nu mai sunt sesizabile.]

Globulele de vitalitate sunt absorbite de corpul energetic prin chakre; în fiecare chakră predomină o altă varietate de Prana.

Ca detaliu, vom arăta numai faptul că atomul primordial, cel injectat de forţa pranică, este de culoare trandafirie şi că toţi atomii trandafirii sunt dirijaţi în centrul chakrei splenice [N.A.: din zona ombilicului] care îi distribuie în sistemul nervos. Dacă oamenii nu primesc suficientă Prana trandafirie, devin sensibili şi uşor iritabili.

...La oamenii cu sănătate deplină chakrele funcţionează foarte generos, absorbind o mare cantitate de globule, de la care nu este însă epuizată în întregime Prana lor, deoarece corpul absoarbe numai cât are nevoie; aura acestora conţine astfel o mare cantitate de Prana.

Un astfel de om este, pentru tot anturajul său, un izvor de forţă şi sănătate. în mod constant, dar fără să o ştie, el revarsă vitalitate asupra oricărei persoane care se apropie de el. Acest proces este intensificat la oamenii care se îndeletnicesc cu vindecarea altora, fie că sunt dotaţi nativ, fie că îşi dezvoltă aceste facultăţi prin exerciţii."

H.P.Blavatsky în Doctrina Secretă vorbeşte şi ea despre Prana: -Prin manifestarea Pranei, duhul lipsit de grai devine cel care vorbeşte-.

Doctrina Secretă vorbeşte şi despre o dogmă fundamentală a ştiinţei oculte: -Soarele-, se spune acolo, -este rezervorul Forţei Vitale; din Soare emană curenţii vitali care vibrează prin spaţiu, ca şi prin organismul oricărei vieţuitoare de pe Pământ-.

...Centrii nervoşi sunt ei înşişi alimentaţi în mod natural prin -vehiculul hranei- sau corpul dens, însă Prana este energia suverană care acţionează prin aceşti centri...

Este important de ştiut că, deşi nervii se găsesc în corpul fizic, nu corpul fizic are facultatea de a simţi. Ca vehicul, corpul fizic nu simte. [N.A.: Ca dovadă asupra veracităţii acestei afirmaţii sunt de reamintit atât insensibilitatea totală a trupului la anestezii - timp în care corpul astral se separă de corpul fizic -, cât şi diferitele demonstraţii yoghine în cadrul cărora sunt introduse în diverse părţi ale trupului fizic ace lungi, pumnale, săbii].

Contactele fizice sunt transmise în interiorul trupului prin prana... în mod invariabil, prana este aceea care dă organelor fizice activitatea senzorială şi care transmite vibraţiile din exterior la centrii simţurilor... Prana urmează nervii corpului datorită Dublului (Corpului) Eteric şi, astfel, le îngăduie acestora să lucreze ca transmiţători nu numai ai excitaţiilor exterioare, ci şi ai forţei motrice care vine din interior.

...Cercetătorul trebuie să-şi noteze cu grijă că prana care circulă de-a lungul nervilor este cu totul independentă şi distinctă de ceea ce numim magnetismul omului sau fluidul nervos care ia naştere în propriul lui corp.

...Cât priveşte atomul trandafiriu, acesta se scufunda în centrul chakrei splenice, de unde e distribuit în tot sistemul nervos. Atomii de culoare roşie-trandafirie sunt atomii originari, care au legat alţi şase atomi pentru ca să formeze globula de vitalitate... Această globulă de vitalitate, după ce a fost încărcată, rămâne ca un element subatomic şi nu pare a fi supusă la nici o modificare sau descărcare înainte de a fi absorbită de o fiinţă vie.

Atomii purtători ai pranei trandafirii sunt, fără îndoială, viaţa sistemului nervos... Dacă nervii nu primesc destulă prana trandafirie, devin sensibili şi extrem de iritabili.

...Prana vitalizeazâ Dublul (Corpul) Eteric şi, prin el, corpul dens; sănătatea diferitelor regiuni ale corpului depinde, în mare parte, de volumul pranei distribuite.”

Atomii purtători de prana trandafirie devin treptat palizi, pe măsură ce înaintează de-a lungul nervilor şi pierd din conţinutul lor pranic; ei sfârşesc prin a fi expulzaţi din corp." Deşi existenţa pranei ca substanţa şi, respectiv, ca "hrană cosmică" nu a fost identificată de aparatura performantă modernă şi, deci, nu este recunoscuta de ştiinţa contemporană ca o realitate fizică, totuşi, clarvăzătorii din toate timpurile au perceput-o ca atare.

La fel ca mulţi antecesori, Valentina vede, în mod permanent, "grăuncioarele colorate" pe care fiinţa omenească le absoarbe preluând conţinutul lor energetic, de care beneficiază atât corpurile subtile invizibile, cât şi trupul carnal. Ea vizualizează cu o acuitate extraordinară, direct şi permanent, chiar şi acei "atomi trandafirii" care constituie agentul energetic întru totul real al necunoscutei funcţionări şi hrăniri a nervilor din trupul omenesc. Iată cum relata Valentina, încă din martie 1995, această percepere care vine să susţină şi mai deplin vechile cunoaşteri orientale:


NADIS

Valentina Gârlea: - De când văd cu ochii închişi prin om, văd de toate, dar nu am dat atenţie la multe lucruri. Dar am o sete, am o foame de a vedea tot mai mult şi de a descoperi tot altceva şi mă bucur de fiecare dată când văd şi ceva nou. Aşa, într-o zi am văzut mai bine ceva la care, până atunci, nu mă gândisem: în trupul oamenilor sunt o mulţime de fire şi firuţe goale, da' nu acelea prin care curge sângele. Astea-s altceva; şi, din cele care îs mai grosuţe, se ramifică sute şi mii de firuţe goale, care toate sunt tot mai subţiri. Da' prin toate acestea circulă un fel de fum.

Nu toate firele astea au aceeaşi culoare. Cele mai groase au o culoare mai închisă, iar astea mai subţiri au o culoare mai deschisă. Da' toate au înăuntrul lor un fum. La copii, în general, aburul ăsta e roz până la şapte ani. Dar, atunci când suferă o durere, fumul îşi schimbă culoarea şi devine un roz mai închis (urmăresc lucrul ăsta zilnic la fetiţa din casă, la Diana). Însă, pe măsură ce copiii cresc, rozul se schimbă. La oamenii mari, fumul acesta devine mai alb. Dacă omul e potolit şi nu-i pornit pe ceva, se vede foarte clar cum merge fumul ăsta în lungul firelor alburii, cărora doctorii le spun că-s nervi. Dacă omul gândeşte spre lucruri bune, vin valuri, valuri de abur, mai pline. Dar, ceva mi s-apărut tare curios: atunci când omul devine hachiţos, pe el sau pe altcineva, firele şi firuţele astea goale se umplu şi se fac pline cu fum, iar fumul trece din culoarea aceea uşoară şi frumoasă şi se face un roşcat care se închide tot mai mult la culoare, până la un roşu închis. Şi, pe cât părea de gol fiecare firuţ şi oricât ar fi de subţire, se umflă şi parcă îi gata să pocnească. Atunci, omul e tare hachiţos.

Fumul ăsta circulă tot timpul. Dar, se duce liniştit atunci când omul îi liniştit sau când doarme. Dar, dacă omul îi agitat, fumul se duce mai repede. Însă, când omul îi nervos, fumul ăsta uită să mai circule, se îndeseşte şi atunci necăjeşte steluţele astea din cap, la care medicii le spun neuroni. Aşa poate să ajungă cineva să-şi piardă chiar minţile, blocându-şi fumul ăsta în curgerea lui. Când omul se enervează tare, fumul devine roşietic. La cei bolnavi de minte se face roşu-maro şi nu mai circulă. La oamenii nebuni cu totul, cei de la spitalul de psihiatrie, aburul este însă gri şi circulă foarte încet.

În schimb, atunci când ne bucurăm de ceva din suflet, stratul doi se face de un roz frumos şi se întinde până la vreo jumătate de metru, iar fumul din nervi devine de un alb-roziu frumos şi uşor. Această schimbare a culorii fumului o fac nişte unde care pleacă din rotundul ăsta de după cap, căruia doctorii îi spun bulb.


CHAKRE

Valentina Gârlea: - Eu văd sănătatea oamenilor şi după becurile astea, cărora li se spune chakre. Toţi oamenii avem deasupra capului un bec prin care curg grăuncioarle, care îs tare, tare mici şi colorate şi care vin din cer şi ne hrănesc. Becul de sus le preia şi ele curg printr-un fel de cablu de care îs legate şi celelalte becuri; de la ele pleacă, după aceea, hrana colorată ce vine de sus, căci din ele se alimentează tot ce este hrănit cu energie. Cablul [N.A.: Este vorba de aşa-zisul "canal central" al funcţionării fiinţei noastre energetice - cunoscut încă din Antichitatea Asiatică sub numele de Sushumna Nadi] trece prin şira spinării, prin mijlocul ei. Acolo, înăuntrul "mosorelelor" [N.A.: Exprimare pitorească, dar foarte aproape de realitate, care se referă la vertebre], este un fel de pastă- eu aşa îi zic, dar doctorii îi spun măduvă; prin mijlocul ei, eu văd cablul care ne hrăneşte cu energie.

Dacă mă uit la becuri din jos în sus, primul este cel din coada şirei spinării; acolo este un bec de culoare roşie, care are câteva petăluţe.

[N.A.:Scria A.E. Powell în cartea sa, Dublul Eteric: "În Dublul Eteric al nostru [N.A.: referire la corpul nostru eteric, denumit şi corpul vital], ca de altfel şi în fiecare dintre corpurile noastre din materii subtile [N.A.: corpul astral, corpul mental etc], se găsesc unele Centre de Forţă sau chakre - cum se numesc în sanscrită -, cuvânt care înseamnă roată sau disc care se învârteşte.

...Forţele care se revarsă prin aceste chakre sunt esenţiale pentru viaţa Dublului Eteric; fiecare om posedă astfel de centre, deşi dezvoltarea lor variază mult de la un individ la altul. Când nu sunt dezvoltate, abia lucesc şi particulele lor eterice se mişcă încet, exact atât cât să formeze vârtejul necesar pentru transmiterea forţei şi nimic mai mult. La indivizii dezvoltaţi, chakrele scânteiază şi palpită, strălucind cu o lumină vie, ca nişte sori mici. în acest caz, dimensiunea lor variază între 5 şi 15 centimentrî în diametru.

La nou-născuţi, ele sunt de forma unor cercuri minuscule, de dimensiunea unei monede, mici discuri dure abia mişcându-se şi luminând slab.

Chakrele corpului eteric au două funcţiuni distincte. Cea dintâi este de a absorbi şi distribui Prana - sau Vitalitatea - mai întâi în corpul eteric, şi apei din acesta în corpul fizic, menţinându-le astfel în viaţă. A doua funcţiune constă în a aduce în conştiinţa fizică acea calitate inerentă a centrului de forţă astral corespunzător.

...Fiecare centru din corpul astral corespunde cu un centru din corpul eteric.

...Am văzut că sunt şapte varietăţi de Prana, fiecare dintre ele regăsindu-se în toate chakrele; însă, în fiecare chakra, doar una dintre aceste varietăţi e totdeauna puternic dominantă.

Prana cade în centrul fiecărei chakre după o direcţie perpendiculară planului chakrei; ... Din centrul chakrei, forţa radiază apoi perpendicular direcţiei din care a sosit, deci în planul suprafeţei Dublului Eteric, în numeroase direcţii şi în linii drepte. Numărul direcţiilor, care sunt asemănătoare spiţelor unei roţi, e diferit la fiecare chakră.

Spiţele împart chakra în mai multe sectoare, asemănătoare cu petalele unei flori; de aceea, în cărţile indiene, chakrele sunt descrise adesea ca fiind asemănătoare florilor". [N.A.: cea mai utilizată asemănare-simbol este aceea cu floarea de lotus.]

Studiul doctorului Karagulla (a scris, împreună cu D.V. Kunz, volumul The Chakras and the Human Energy Field) demonstrează că "anormalităţile grave din culorile, ritmurile, mişcările, luminozităţile, formele, elasticitatea şi textura chakrelor indică o situaţie foarte serioasă, rezultând probabil prin apariţia unei boli prin dereglare endocrină sau în acea parte a corpului hrănită cu energie de către centrul respectiv.

"Astfel, din anul 1986, am început să percep treptat aceste vârtejuri, aceste discuri luminoase care se rotesc cu o viteză foarte mare şi am putut vedea în ele puncte negre şi pete întunecate. Uneori, în cazuri mai grave, am văzut petalele roase ca nişte foi de salată mâncate de insecte... Pe de altă parte, am putut observa în chakrele în formare - se pare că sistemul chakric nu-şi încheie dezvoltarea înainte de vârsta de şapte ani - ca formare a primului câmp energetic la copii, nişte punctişoare negre, minuscule, în anumiţi astfel de centri, care aveau să genereze tulburări mai târziu. În aceşti centri de energie este posibil, de asemenea, să citim informaţiile codificate acolo.

Armonia chakrelor din câmpurile eterice, astrale şi mentale este un factor de sănătate important. Este deci capital pentru toţi terapeuţii şi pentru medici ca să-şi ajute pacienţii, prin tehnicile de vizualizare, să depăşească efectele unei boli cum este cancerul, care ar putea să-şi aibe originea la nivel emoţional, în câmpurile astrale şi/sau mentale. (Ca exemple de tehnici de vizualizare creatoare sunt şi cele puse la punct de doctorii Karl şi Stephana Simonton: imaginări mentale care fac ca bolnavul sâ-şi vadă singur cancerul sau patologia lui organică regresând şi chiar dispărând.)

...Cred că chakrele se rotesc efectiv în sensul acelor de ceasornic; în anumite cazuri, această viteză poate scădea până la a deveni nulă. Am făcut eu însumi această experienţă.

...Dacă nucleul chakrei prezintă o mişcare conflictuală, un sens de rotaţie care se inversează, pacientul ar putea prezenta în câţiva ani o tumoare - probabil canceroasă - în regiunea corpului corespunzând chakrei dezarmonioase.

...Toate aceste tehnici ne permit să sperăm ca, în viitor, se vor obţine noi metode care să permită detectarea comportamentului acestor centri, astfel încât să se rezolve optim disfuncţiile ce comportă numeroase consecinţe. De altfel, anumite anomalii care persistă în aceşti centri par analoge perioadei de incubaţie din boala infecţioasă... Dar ce factori intervin între apariţia simptomelor şi apariţia bolii?... Răspunsurile s-ar putea găsi în modul de interacţiune a sistemului de chakre cu sistemul fizic."]

- Să ştiţi că becul dumneavoastră galben e slăbănog şi, în învârtirea lui, în dreptul ficatului, se tot ştirbeşte. O să aveţi probleme cu fierea, că tare s-a mai lenevit. Ia vedeţi ce faceţi că ştiţi să va reparaţi ştirbitura becului. Da' ca să alungaţi afară mâlul din fiere, care tot rămâne în sacul de lângă ficat, am auzit de la domnii doctori că ar fi bun să beţi seara câte o fiolă de sulfat de magneziu - vreo două-trei zile- chiar dacă o să vă supăraţi maţele.

Al doilea bec de pe cablul ăsta din pastă îi tot cam pe la mijlocul trupului, cam cum ar fi prin zona rinichilor; este de culoare portocalie şi are mai multe petale decât primul. Are petăluţe ca la o floare şi se învârte şi el. [N.A.: Autorul englez A.E. Powell menţionează că chakra din zona sacrală (de culoare roşie) se prezintă cu patru petale, pe când aceasta - de culoare portocalie - prezintă şase "spiţe".]

În dreptul buricului, la un deget deasupra lui, este un bec galben. În dreptul inimii, tot pe cablul acela luminos, e un bec verde. Aici, unde este potcoava asta, de-i zic doctorii că-i o glandă pe care o numesc tiroidă, e un bec albastru.

De la becul ăsta albastru, cu vreo doi centimetri mai sus, vine o jumătate din cablul acela din măduva spinării - cam la nivelul obrajilor - jumătate care se vede cu o culoare cum era hârtia aceea de copiat de i se spune indigo. Iar tot de aici, din dreptul gâtului, se desparte şi cealaltă jumătate, care este de culoare violet. Eu aşa o văd. Acestea merg aşa, prin cele două părţi ale capului, până deasupra lui, unde este becul de culoare violet. La cei mai mulţi oameni, e un simplu bec. La unii oameni, care sunt mai învăţaţi şi cunosc mai multe despre adevărata viaţă şi adevărata noastră fiinţă, becul ăsta e despărţit întotdeauna în patru petale. Are o formă rotundă, cu patru petale. Dar dacă stai de vorbă cu oameni din aceştia şi dacă ei pricep lucrurile astea nevăzute, la becul violet li se tot adaugă câte o petală; se face mai întâi ca o umflătură şi se mai adaugă câte o petală... Dacă omul respectiv nu e nervos şi discuţia continuă tot despre lucrurile atât de adevărate, da' neştiute de oameni, aici, deasupra capului, becul lui ajunge să aibe şapte-opt petale. Cu opt petale îi văd pe acei oameni care înţeleg multe despre fiinţa lor adevărată; la fel se întâmplă şi la aceia care doresc din suflet să mai afle ceva adevărat din ceea ce n-au ştiut, şi aşa, li se tot adaugă câte o petală, până li se fac opt. Dar şi becul ăsta se învârte mereu; chiar dacă e o lumină simplă, fără petale, tot se învârte. El culege firuţele, grăuncioarele de diferite culori care cad întruna de sus şi le duce prin cablul luminos din măduva şirei spinării.

Când omul are culori deschise la toate straturile de culori şi-i place să se ocupe şi să cunoască despre ele, şi, în acelaşi timp, are în el credinţa pentru Dumnezeu - nu ca o poveste pe care s-o audă, ci s-o aibe în suflet -, atunci, din petalele astea care apar deasupra urechilor - de-o parte şi de alta a capului- se face ca o panglică; aceasta îi pleacă pe deasupra capului, de la o ureche la alta. Şi atunci se dezvoltă, se întinde ca o coroniţă, devine o coroană, bătută cu o mulţime de petăluţe de diferite culori. Deci, din firuţele colorate care tot vin de sus prin becul din creştet (care se duc apoi, prin cablul din măduva şirei spinării, şi la celelalte becuri) se face şi ca o panglică, bine bătută cu mulţimi de petăluţe, care cred că are o mie - şi chiar mai mult - de petăluţe de diferite culori. [N.A.: Valentina descrie aici ceea ce textele iniţiatice din vechime au denumit cu termenul consacrat de "Lotusul cu o mie de petale".] Ei, omul care are aşa ceva, este un om deosebit. Acela înţelege adevărul despre el şi gândurile lui fac bine şi celor din jur, numai prin simpla lui prezenţă. Dar sunt tare puţini la număr. Din atâta amar de lume cât am tot văzut, cred că am întâlnit numai trei oameni de acest fel.

Să vă spun însă şi altceva: eu văd la toate vârfurile de degete - atât la cele de la picioare, cât şi la cele de la mâini -, eu văd şi aici beculeţe colorate. Şi fiecare organ are nu numai legătura sa cu becul lui din şira spinării, dar are legătură şi cu becuşoarele din degetele de la mâini şi de la picioare. De fapt, eu văd foarte multe puncte luminoase în corpul omului, şi lucrând un timp la un cabinet de tratament cu bioenergie - am aflat că, în aceste puncte luminoase- care şi ele sunt în legătură cu organele din trup - se poate face tratament cu înţepături de ace, acelea la care li se spune acupunctura.

Să vă spun mai întâi de mâna dreaptă, începând de la degetul cel mic.

• Degetul mai mic are în vârful lui un bec albastru; ăsta-i corespondentul învelişului luminos al inimii, care întotdeauna îşi are stratul ei de culoare. Dacă luminiţa din deget e schimbată, atunci înseamnă că şi la organ se întâmplă ceva. De multe ori, albastrul ăsta se înroşeşte; aşa văd că omul acela e bolnav de inimă. Sau, câteodată, într-o parte a luminiţei apare ca o săbiuţă, ca o săgeată care sângerează. Mă uit atunci pe organ şi văd că acolo i-o plesnit un fir cu sânge - la care doctorii îi zic că-i infarct. Deci, lucrul ăsta se vede direct la becul degetului; nici nu mai trebuie să mă duc cu privirea să-l caut înăuntru pe om.

• Becuşorul de la degetul al doilea e portocaliu; el ţine legătura, la bărbaţi, cu prostata şi cu rinichii. La femei, ţine tot cu partea genitală. Şi aici văd pe becuşor dacă sunt modificări ale culorii.

• Degetul ăsta din mijloc, cel mai mare- cel mai lung - are legătură cu sexul. Şi becul ăsta e foarte important, că sunt chiar tineri care au nevoie de ajutor, de sfat şi de leac şi văd asta de pe mâna lor.

• Degetul următor, care e ceva mai scurt - arătătorul - e cu zona pancreasului, a plămânilor, a ficatului. Şi de aici se vede plămânul la om; dacă nu respiră bine când cablurile prin care trage şi apoi dă afară aerul sunt înfundate, totdeauna la degetul arătător apar modificări la culoarea becului; ba chiar din el pleacă luminiţa acolo unde e ceva bolnav. Pleacă aşa, ca nişte săbiuţe, ca nişte săgeţi de lumină. Culoarea acestui beculeţ e un verde, ca şi becul din zona plămânilor, care e tot verde; dar nu-i un verde ca cel din straturile de culori; e un altfel de verde, numai al lui.

• Degetul mare e cu un beculeţ auriu. Totdeauna când sunt obosită, cu el mă ajut. Că obosesc şi eu la atâta lume câtă trebuie să văd când vin pacienţii în cabinetele domnilor doctori. Printre ei vin mulţi cu aura urâtă, murdară; vreau, nu vreau, fără ca ei să ştie, îmi fură din aura mea şi îmi iau energie. Eu nu vreau, dar aşa se întâmplă cu culorile.

Când culorile mele slăbesc şi se murdăresc de aura întunecată a diferitor oameni, mă ajut foarte mult cu degetul mare dacă îl duc la obraz şi strâng celelalte degete în palmă.

Dar, cu degetul mare mă ajut şi altfel: îl îndrept către pacient, mă gândesc şi mă uit concentrat la luminiţa din vârful lui şi cu acea lumină a lui îi luminez organele din interior.

Când vine în faţă câte un om foarte închis la culoarea straturilor ca să fie consultat de unul dintre medici, şi vreau să-l verific în aşa fel încât să nu greşesc, mă ajut de acest deget mare, căci auriul e culoarea minţii. Atunci când îndrept degetul mare către capul lui, îi văd toată cenuşa, toate becurile şi becuşoarele. [N.A.: Prima dată când Valentina a perceput prin vederea superioară creierul oamenilor, a remarcat că acesta are o culoare cenuşie. De aceea, în vorbirea ei curentă a rămas cu acest termen, de "cenuşă", pentru organul cerebral; totuşi, în prezent, ea ştie prea bine că masa gri din cap este creierul.] Cu lumina degetului mare văd mai bine orice modificare din ţesuturile organelor şi chiar din interiorul celulelor. Şi e foarte adevărat că, atunci când închidem pumnii şi ţinem degetul mare ridicat, şi dacă ne gândim - cu stratul şase - la cineva la care luminile degetelor să se ducă în acele momente, razele astea îi luminează mintea acelei persoane, aşa, ca să aibe spor şi reuşită în ceea ce face- la examen sau acolo unde se duce să realizeze ceva.

[N.A.: Iată expusă foarte simplu şi natural acea putere neştiută a "pumnilor strânşi"!]

- La fel şi la degetele de la mâna stângă se văd beculeţele colorate, aflate în legătură cu organele noastre:

• La degetul cel mic se văd foarte bine maţele omului. Dar aici, culorile pot fi mult schimbate, după cum poate să fie ceva afectat la maţul gros, acela care este aici, sub splină, sub pancreas, unde stă acolo ca o potcoavă mare. Dacă acolo are ceva sau dacă au de gând să se încâlcească, apar la luminiţă un pic de galben şi un pic de portocaliu. Am văzut mulţi copii cu maţe încâlcite. Uitându-mă întâi la degetele lor, am văzut luminiţa becuşorului din vârful degetului că era în spirală. Atunci, uitându-mă la organe, am văzut că aşa era: maţele erau încâlcite. Dacă luminiţa vine întreruptă atunci când iese din deget, înseamnă că acolo a fost umblat înăuntru. Şi aşa mi s-o confirmat de fiecare dată când am spus lucrul ăsta.

• Degetul următor e cu partea de maţe subţiri, dar are legătură şi la rinichi. Dacă apăsam la rădăcina degetului, aici pulsează organul dinăuntru -prostata, rinichii. De aceea, se face masaj la rădăcina degetelor (atât la mâna stângă, cât şi la mâna dreaptă), căci aşa putem ajuta organul care corespunde ca să pulseze mai bine.

• Degetul mare, din mijloc, e în legătură cu sexul.

• Arătătorul e în legătură cu plămânii. Când sunt găuri în plămâni -că sunt oameni care au boli ce le fac găuri în plămâni, atunci de la beculeţul din vârful degetului arătător nu mai pleacă sutele de raze. Luminiţa lui parcă e zdrobită, e tot întreruptă.

• Degetul cel mare e şi la mâna asta cu lumină de la minte.

Când îs obosită, mă ajut la mintea mea şi cu degetul mare de la mâna stângă. Îmi pun mâna la obraz şi, ţinând-o acolo, lumina lui se duce la cap şi îmi mai potoleşte oboseala.

Dar, de multe ori am simţit un îndemn să fac şi altfel: pun deget pe deget, vârf la vârf şi palmele alipite faţă în faţă. Atunci, luminile din palme- că şi aici, în mijlocul palmelor, avem becuri luminoase - parcă fac un circuit şi îl întăresc pe om. Dacă omul stă zece minute cu degetele şi cu palmele alipite aşa, devine foarte odihnit şi toate organele îi revin la normal; ele îşi reiau pulsarea lor şi munca lor mult mai bine.

gabos

Mesaje: 80
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Continuare

Mesaj  gabos la data de Lun Noi 23, 2009 10:34 am

TERAPIA CU BIOENERGIE

Valentina Gârlea: - Şi fiindcă am pomenit de becurile din palme, ele, să ştiţi, au un altfel de rost. Colaborând cu mai mulţi oameni care făceau tratamente cu palmele - cum se spune acum, cu bioenergie -, eu le indicam unde este răul înăuntru, iar ei căutau să vindece cu luminile din palme.

Oamenii cred şi zic că numai unii au bioenergie; dar nu e adevărat; toată lumea are; că, dacă n-am avea, n-am trăi! Puţini sunt însă cei aleşi de Dumnezeu, cărora El le-a dat puterea să vindece pe cel de-alături. Dar, aici e un lucru pe care oamenii nu-l văd şi nu-l ştiu. Eu l-am văzut însă de fiecare dată: ca să reuşească un tratament cu bioenergie, cel cu har, care îl face, trebuie să aibe aceeaşi vibraţie, aceeaşi culoare cu a bolnavului. Dacă nu sunt compatibili unul cu altul, atunci tratamentul nu e bun. Eu am văzut lucrul ăsta şi le-am spus. Dacă, de exemplu, un vindecător de ăsta duce mâna pe deasupra inimii, lumina lui din palmă trebuie să se modifice şi să devină la fel cu culoarea aurei albastre a inimii acelui om şi să plece către inima lui. Dacă duce mâna în zona stomacului, culoarea din becul palmei trebuie să se facă galbenă, aşa cum e becul mare din apropiere şi, la fel, să se ducă la stomacul bolnavului. Dar, de foarte multe ori, le-am spus: "Aici nu puteţi să lecuiţi, că o să-i luaţi boala din partea asta a trupului şi o să i-o duceţi în partea cealaltă". Pacienţilor li se ameliora pentru un timp boala de care se tratau, dar, după aceea, se trezeau că durerea le~a trecut în altă parte. Dacă vibraţiile nu sunt aceleaşi la omul chinuit şi la terapeutul vindecător, cel care face tratamentul ia energie întunecată din partea bolnavă şi o duce la organe sănătoase.

La un biet copil, becurile colorate (chakrele) dinăuntrul corpului nu se mai învârteau. Se mai învârtea doar becul roşu [N.A.: chakra Muladhara -din zona sacrală] foarte, foarte puţin, iar cel galben [N.A.: chakra Manipura - din zona plexului solar] era doar ca o luminiţă mică. Dacă le-am spus ce văd, doamna Alexandra D. o adus şi o pus Cristale pe becuri, căci la orice cristal eu îi văd cât îs de bune energiile care le scoate şi dacă se duc unde trebuie. După aceea, l-o ajutat şi terapeutul cu bioenergia, lucrând mai multe zile cu el. E mare rost în bioenergii, căci omul are şapte straturi de culori şi toate straturile astea trebuie să vibreze între ele. Dacă unul e fisurat şi pierde energie, atunci energiile noastre se dezdeapănă ca dintr-un ghem. Dar cu puterea care i-o dat-o Dumnezeu şi lui Sorin Bălan, el i-o cârpit crăpăturile şi, până la urmă, o biruit.


FĂTUL ŞI MAMA SA

Valentina Gârlea: - Am fost chemată de foarte multe ori la maternităţi, unde m-au dus domnii doctori. Acolo am putut să văd multe, multe femei însărcinate despre care le-am spus la doctori ce vedeam, aflând şi eu multe lucruri noi.

Aşa am văzut că, după ce s-o fixat ovulul în uterul mamei, la 48 de ore după ce o făcut rădăcini, începe să prindă aură, cu straturi de culori. Deşi ovulul va avea în jurul lui, tot timpul, un strat auriu -transparent -, din acest auriu se vor separa culorile - toate cele şapte straturi. Cea mai frumoasă şi mai pronunţată culoare este violetul.

Dar mama nu ştie imediat, după 48 de ore, că este însărcinată. Ea descoperă lucrul ăsta după două-trei săptămâni sau după o lună; abia atunci începe ea să-şi amestece gândurile dacă lasă sau nu acel copil şi ce va face cu el. Insă numai cine vede ca mine poate şti după 48 de ore dacă cineva este însărcinată, văzând aura din uter.

Din momentul în care apar straturile, tot ce gândeşte mama se imprimă şi la copil, în stratul lui violet. Vorbele mamei şi chiar ale tatălui sunt legate şi imprimate pe stratul violet. De aceea se şi spune: "copilul, când se naşte, vine cu trei păcate". Nu-s ale lui, ci ale mamei, funcţie de ce gândeşte ea, de ce vorbeşte şi ce face cât e gravidă şi chiar funcţie de vorbele tatălui.

La ovul, după două zile, se vede de la buricul lui unfiruţ colorat care se agaţă de culoarea violet. Tot de acolo, pe dedesubt, pleacă în sus, către inimă, nişte firuţe de culoare, încâlcite, care îşi iau încet forma de floare. Timp de şapte zile, încă nu pot să văd ce fel de boboc va fi.

(...) Ţâţâna florii copilului e legată de becul (cbakra) lui galben, dar îşi întinde rădăcini şi în afara corpului, până în stratul violet al mamei.

Să ştiţi că aceste legături cu violetul mamei se ţin până la vârsta de şapte ani. Numai după aceea se separă. Legăturile astea sunt energetice, din culori.

În felul ăsta, când văd un copil, uitându-mă în violetul lui, pot să spun unde i se află mama, căci mă duc pe firele copilului şi văd unde este ea. Tot ce face mama, copilul simte, căci se transmite prin culoarea violet.

Dar şi invers, tot ce va face copilul simte şi mama. Dar, după şapte ani, se separă total.

Deci, cât timp copilul e în burta mamei, tot ce gândeşte ea, ce fapte face i se imprimă şi copilului şi el vine cu aşa ceva. Şi nu e adevărat că numai după ce mişcă în burtă, copilul o luat viaţă. Copilului, de când e venit ca ovul şi o luat fiinţă în uterul mamei, i se imprimă pe aura lui gândurile şi faptele mamei. Dacă mama, în viaţa ei, o făcut ceva rău sau poartă un blestem, ea le transmite energetic copilului, astea rămânând imprimate în stratul lui violet.

(...) De aceea, se spune că mama nu trebuie să bea, să nu facă lucruri urâte, să nu vorbească urât şi chiar să nu asculte vorbe rele, dar nici să ascundă că e însărcinată. Dacă tot ascunde lucrul ăsta şi mama va avea frică şi emoţii - pe stratul roz - că va fi descoperită sau că va fi pedepsită, copilul ăla va vorbi greu şi în toată viaţa lui o să mintă. Dacă se întâmplă să aibă chiar gânduri ca să-l omoare într-un fel, înainte de naştere, copilul acela va rămâne în viaţă cu tendinţa - imprimată pe stratul lui violet- de a face crimă; el o să vină cu ceva în spiritul lui ca să ascundă, să omoare, să facă să dispară din viaţa lui ceea ce vede. Şi dacă mama poartă în dânsa un blestem, acesta se transmite şi copilului, fiindcă energia copilului e mult mai gingaşă şi mai primitoare. Şi un blestem sau gânduri rele se pot transmite aşa şi de la bunici, prin intermediul mamei, care o luat energiile rele înainte de a fi născută. Totul este energetic şi lucrurile astea se văd şi pot fi văzute la oricine.

Fiindcă a venit vorba de mame şi de copii, eu văd încă şi altceva, care m-a mirat tare mult la început.

La o mamă de copii, dacă a mai fost însărcinată, se văd imaginile copiilor ca nişte păpuşi, pe primul strat din aură- pe cel verde fumuriu, de lângă corp. Dacă copilul e fetiţă, i se vede în partea dreaptă, lângă buric; dacă are băiat- unul sau mai mulţi-, i se vede în partea stângă.

Văzând aşa ceva, am încercat să aflu şi cine-i tatăl, fără ca să întreb. Fiind mai mulţi bărbaţi în preajmă, am observat că păpuşica ce era în stratul de culoare de la mamă se ducea pe un fir argintiu de la becul (chakra) galben al mamei până la acel tată. Şi, în peste douăzeci de cazuri, le-am spus, fără să ştiu ceva: - Uitaţi-vă, doamnă, soţul dumneavoastră este cel de acolo ! Şi multe doamne au recunoscut că spun bine.

Însă, uitându-mă mai atent, în timp ce forma de păpuşică se ducea la tatăl şi se aşeza tot lângă mijlocul lui, dar în partea inversă, la mamă rămânea imprimată mai departe pe aură forma de păpuşica pe care am văzut-o de la început. Şi aşa am putut să aflu şi să văd că, dacă copilul e fetiţă, păpuşica stă în partea dreaptă la mamă, iar la tată- în partea lui stângă. Pentru băieţi e invers: la mamă apare în partea ei stângă, iar la tată- în dreapta.

Forma asta mică rămâne toată viaţa în aura mamei. Şi acolo se adună mai multe forme dacă mama are mai mulţi copii, chiar dacă pe unii i-a născut mai degrabă- la şapte, la şase sau la cinci luni. Când are mai mulţi copii, primul strat parcă îi este găurit în dreptul buricului: acolo apare o imagine şi, lângă ea, alta. Când sunt câte patru-cinci copii sau mai mulţi, imaginile se suprapun, parcă o păpuşă stă în capul celeilalte. Vorbind cu mai multe mame, le-am spus, fără să ştiu dinainte, câţi copii au; şi ele or recunoscut că-i aşa, că eu m-am uitat la ele şi imediat i-am numărat.

Dar şi la taţi rămâne la fel.

Însă la mamele care n-or mai dat viaţă la copii şi numai i-o avortat, deasupra capului li se vede altceva: se văd imagini de copii rupţi în bucăţi... Oricât de frumoase culori ar avea aura unei femei, deasupra capului i se văd mânuţe, picioare, cap, urechi, care plutesc în aer: dacă a fost fetiţă, îi apar în partea dreaptă; dacă au fost băieţi, sunt în partea stângă. Şi după numărul de găuri din aură- din dreptul buricului - ştiu câte avorturi o avut.

De asta le spun la oamenii care vin la consultaţii în cabinetele domnilor doctori: degeaba omul îşi caută sănătatea cu bani, că dacă el o făcut fapte greşite, trebuie să le plătească într-un fel sau altul. Nu Dumnezeu i-o dat o boală, cauza îi în faptele lui. Dacă omul o avut minte slabă şi o gândit rău, atunci are de plătit din ceea ce o făcut în trecut...

PĂCĂTOŞII

Valentina Gârlea: - Văd foarte mulţi oameni, fie în cabinetele doctorilor, fie când sunt chemată la spitale. Pe toţi îi văd înveliţi în cele şapte straturi de culori - fie că-s bărbaţi, femei sau copii. Straturile astea se menţin în jurul întregului trup, peste tot, chiar şi între degetele de la mâni. Dar am văzut la cineva - şi nu-mi venea a crede -, dar apoi am mai văzut şi la alţi câţiva, ceva foarte interesant: dincolo de mâna din carne şi de cea din culori, mai era şi un al şaselea deget! Ca să mă lămuresc, m-am uitat în aura lui- în stratul trei. Acolo ce-am văzut? Omul acela tot avea în gând să se omoare, să se sinucidă!Degetul ăsta, al şaselea, are o culoare verde, dar un verde mai închis decât cel din stratul de lângă trup şi îi un verde spre galben cu pete negre.

Am văzut însă ceva şi mai ciudat: am văzut câţiva oameni care aveau una dintre mâni dublă! Era o a treia mână, din culoare, peste mâna din carne. Uitându-mă şi la aceştia, în aura lor am văzut că în viaţa lor sau că au făcut o crimă sau că urmează să o facă! Mâna asta în plus parcă pleacă din ultimul strat, dar îşi are culoarea ei. Dacă e de culoare gri-cenuşie, ăla n-o făcut crima încă.

Dar dacă oamenii cu un deget sau cu o mână în plus îs foarte puţini, pe foarte mulţi îi văd că-s oameni mincinoşi. Aceia care mint au ultimul strat, de culoare verde, cu pete galbene. E un verde urât, gălbui. La tot omul văd cum îşi schimbă gândul, că totul i se vede pe aură. Şi ăştia care mint tot timpul îşi îngreunează sufletul şi mă doare pentru ei, că-s oameni şi totuşi nu ştiu cum să gândească şi să vorbească...

MOARTEA CLINICĂ ŞI MOARTEA OBIŞNUITĂ

Valentina Gârlea: - Am fost chemată de mai multe ori la spitale, de domni doctori care m-or verificat la ceea ce le spun eu şi aşa au văzut că ce vorbesc este adevărat. De aceea, ei mă întrebau la unii pacienţi dacă să se mai apuce să-i opereze sau nu, fiindcă vedeau şi la aparatele lor că viaţa pacienţilor era pe sfârşite.

Dacă un om e bolnav, chiar dacă nu-l doare tare ceva şi nu-i ies încă analizele rele, dar dacă straturile de culori din jurul lui - toate cele şapte despre care am mai vorbit - încep să se depărteze, atunci viaţa lui e pe ducă. întâi se depărtează de lângă trup primul strat şi apare ca şi cum s-ar ţine de o sfoară, o sfoară mai groasă, După aceea, toate straturile încep să se îndepărteze, iar becul - chakra - galben începe să pâlpâie.

Văzându-le şi uităndu-mă la ce s-a întâmplat cu ele, văd că stratul şapte duce foarte departe; şi aşa, le trage şi pe celelalte şase. Dar văd că şi boarea aceea albă - lată de o palmă -, care înainte se afla între straturi, începe să dispară. Şi, cu cât se depărtează, cu atât becul galben pâlpâie tot mai slab. Şi atunci, mă uit pe stratul patru - cel violet - şi acolo se vede. că îmi apare ca imagine, că se întrerupe cu totul. Şi încep să număr în gând; o săptămână, două, o lună, două, trei... Când ajung la ultima lui săptămână sau lună, nu i se mai vede stratul violet, care devine negru în imagine; şi dacă vin cu gândul la el ca om, ca persoană nu-l mai văd nici cu aură şi nici cu becuri, cu nimic. Deci, Dumnezeu îmi dă puterea să văd pe straturile de culori înainte cu atâtea săptămâni sau luni, când omul acela va trece dincolo - că-i greşit de spus că moare, fiindcă el nu moare, el trece dincolo. Straturile, energia pleacă de lângă el şi trupul nu mai are viaţă, da' el nu moare, sufletul lui trăieşte mai departe.

E adevărat, sunt oameni bolnavi la care aura se îndepărtează, dar nu mult şi, după un timp, se întoarce. La aceia, dispare boarea albă dintre straturi, iar straturile sunt tare spălăcite. Dar la ei nu văd întrerupere şi nici pata neagră în violetul lor.

Însă, când aura s-a îndepărtat mai mult, e pregătirea pentru moartea trupului, fie că-i copil, fie că-i om mare sau om bătrân. Iar atunci când becurile (chakrele) se sting de tot, moartea trupului vine după şapte zile. Întâi i se blochează becul de deasupra capului, apoi i se sting şi celelalte becuri - la care domnii le spun chakre. După şapte zile, viaţa i se curmă.

Da' să ştiţi că am văzut un lucru tare interesant! La câţiva oameni, am văzut în aură ceva tare deosebit; despre aceştia, domnii doctori spuneau că au avut "moarte clinică". Eu nu ştiu ce înseamnă asta, dar până acuma am văzut şase oameni cu aşa ceva.

La aceşti oameni, toate cele şapte straturi de culori parcă-s amestecate, într-un fel pe care nu l-am mai văzut, prin nişte sfori de culori care trec dintr-unul în altul. Dar ce-i mai curios este că stratul şase nu-l mai are niciodată complet în jurul lui! Jumătate din el se întinde ca un fir care pleacă tot timpul departe de el. Firul ăsta se duce sus, sus, sus şi ţine legătura cu un strat de culoare care este, aşa cum v-am mai spus, mult deasupra norilor. Şi el rămâne aşa, legat de firul din culoarea lui, cu stratul de culoare de sus. E cumva la fel ca atunci când plecăm cu gândul undeva şi firul din becul galben, cu cămaşa lui din stratul şase, pleacă acolo unde gândim. Da' el nu pleacă cu gândul şi, totuşi, firul ăsta se ţine ca un elastic, ca o rază, până la stratul de sus. Şi când văd aşa ceva, eu ştiu şi le spun la domnii doctori că omul acela a avut "moarte clinică". Şi fiecare om o recunoscut.

[N.A.:Kenneth Ring - de la catedra de psihologie a Universităţii din Storrs, SUA - a publicat o carte prin care a continuat opera doctorului Raymond Moody. Iată un citat dintr-un interviu al acestui profesor ce exemplifică foarte bine importanţa perceperii Valentinei, percepere care vine să ofere o explicaţie inedită, ce şi-ar fi dorit-o desigur şi cercetătorul american:

"Este un voiaj transformator. Cei care au revenit sunt mai buni, mai puternici moral, mai iubitori, mai deschişi, nu mai au frică de moarte. Ei ştiu acum. Au revenit legaţi parcă de ceva spiritual; nu numaidecât religios, ci de ceva sensibil; ei îşi exprimă iubirea faţă de alţii mult mai uşor. Afirmă chiar că această experienţă le-a arătat că nu au iubit oamenii îndeajuns. Vor acum să ajute mai mult, să lucreze pentru bolnavi, pentru muribunzi. Dar, pentru a reveni asupra problemei intensităţii experienţei, multora dintre aceia care au coborât mai adânc în moarte - de exemplu, acelora a căror respiraţie s-a întrerupt mai mult de douăzeci de minute- şi care, de altfel, au atins cel de al cincilea stadiu, li s-a întâmplat un lucru ciudat. Au început să frecventeze bilbiotecile, să revină în şcoli, să citească noapte de noapte, de parcă nu ar mai fi avut somn. Ei citeau, citeau, citeau. Ce? De exemplu, tratate de fizică. Totul s-a întâmplat ca şi cum ar fi avut o viziune a cunoaşterii universale şi acum încercau să regăsească tot ce-au primit de acolo.]

- Raza are culoarea stratului şase. Dar nu totdeauna are aceeaşi culoare, la toţi oamenii. Poate să fie verde, căci aşa este stratul şase la aceşti oameni, însă poate fi şi un verde cu fulgi violeţi. Fulgii ăştia sunt permanenţi la oamenii trecuţi prin "moartea clinică" şi însuşi stratul lor verde rămâne amestecat cu fulgi violeţi. Numai ei au aceşti fulgi violeţi pe stratul şase.

Eu, la început, nu am ştiut nimic despre moartea clinică, Dar, după ce am aflat despre asta la prima persoană, din biletul cu care o venit, şi mi-am explicat astfel de ce are raza aceea cu fulgi violeţi, la ceilalţi le-am spus de la început că ştiu că or trecut prin moarte. Şi ei or început să vorbească, că ţineau minte ce-or văzut când erau plecaţi din trup. Aşa au fost trei doamne de la Bucureşti şi doi bărbaţi şi o femeie de aici, din Iaşi.

Să vă spun însă mai mult: ce văd eu după ce trupul omului moare - căci numai trupul moare, nu şi omul, fiindcă sufletul lui rămâne viu. După ce trupul moare, această floare a omului- de aici, din piept - se face sub formă de glob de lumină şi rămâne, timp de patruzeci de zile sau de patruzeci şi câteva zile, în legătură foarte strânsă cu noi. Murind cineva din familie, noi nu-l mai vedem, dar este intre noi şi ne vede tot ce facem, ce vorbim şi orice. După aceste patruzeci de zile îşi caută culoarea, adică stratul de culoare de sus - din cer- care îi la fel cu culoarea globului lui; acolo se va aşeza şi va rămâne cât i-o hărăzit Dumnezeu.

Cele mai luminoase şi mai frumoase globuri, care-s mai uşoare, ajung sus de tot, până plutesc în stratul auriu. Toate globurile din stratul auriu ne ajută pe noi aici, pe pământ. Auriul e stratul cel mai de sus în care am ajuns să văd ce este şi văd globurile de acolo.

Mai este ceva şi mai sus, acolo e o lumină albă, un abur pur de tot, foarte uşor, foarte sensibil. Acolo nu se mai văd globuri; se văd însă forme, imagini, cum ar fi chipuri de oameni. Dar e foarte, foarte departe, e mult mai sus decât stratul auriu; parcă nici n-aş avea voie să mă uit Şi-mi lăcrămează ochii.

Globurile de tot felul, din diferite straturi, nu pot ajunge până acolo. Nici eu nu pot urmări, că acolo îi un strat alb, e ceva strălucitor, un alb-strălucitor. E o boare, un fel de abur. Acolo doar forme văd. Dar nu întotdeauna. Acum trei săptămâni am văzut ceva forme în partea din care răsare soarele.

[N.A.: Această înregistrare a spuselor Valentinei a avut loc în iunie 1996. Dar în septembrie 1997, Valentina mi-a destăinuit cu bucurie în suflet că "mi s-o dat voie să văd şi în stratul alb-strălucitor"! Dezvoltarea capacităţilor sale de percepere a fost treptată; într-un interval de trei ani, "i-au fost deblocate" însă extraordinare capacităţi extrasenzoriale, "cel de al treilea ochi" al său pătrunzând tot mai multe "taine" din lumile eterice şi din mediul nostru ambiant, cât şi din înălţimile nebănuite ale cerului.]

LA O ÎNMORMÂNTARE

Valentina Gârlea: - Să vă spun însă ce-am văzut la înmormântarea domnului profesor S. V. de la Universitate:

Când am intrat în biserică şi rn-am apropiat de sicriu, am mai văzut doar la unghiile lui, sub unghii, că îi mai lucrau câteva forme de alea mici, cărora domnii doctori le spun celule; la fel, mai lucrau unele şi la firele de păr din cap şi din barbă. Dar, cum mă tot uitam, treptat se stingeau şi astea.

Când or venit preoţii - or fost trei -, i-am spus domnului doctor că numai unul este preot adevărat, că avea o culoare aurie, frumoasa, sila tot ce spunea el se lumina şi mai mult. Altul era de culoare gri cu maro, iar celălalt era portocaliu închis cu roşu.

De la toată mulţimea din biserică veneau firuţe de lumină până deasupra stenului, unde - încă de la intrare - am văzut o formă făcută parcă din fum. Şi forma parcă ştia, că venea la mulţimea oamenilor, pe deasupra lor, se apropia deasupra nevestei mortului, mergea la fata dânsului şi o mângâia, iar apoi revenea din nou deasupra sicriului.

Şi cum cântau părintele şi corul, se vedeau culori de lumină, valuri, deasupra sicriului, care se schimbau spre jale. Când părintele o prins a zice că "din pământ suntem făcuţi şi în pământ vom merge", am privit la sicriu: acolo, toate oasele nu mai erau apropiate unul de altul şi nu se mai vedea luciosul dintre ele; erau puţin distanţate între ele. Şi, după aceea, am văzut totul numai negru. Nici la unghii şi nici la păr nu am mai văzut luminiţele celulelor pe care le văzusem cu o jumătate de oră mai înainte.

Dar atunci or apărut vreo patruzeci de forme în aer, care erau ca nişte păpuşele: nu aveau mâni şi nici picioare, dar aveau un fel de aripioare. Şi parcă s-or luat la ceartă cu forma aceea din fum de deasupra sicriului. Era acuma către sfârşitul slujbei. Forma parcă tot voia să stea lângă fata dânsului, parcă să se ascundă undeva, să nu plece.

Când părintele o ieşit pe uşă să plece afară, forma nu voia deloc să iasă din biserică. Păpuşile alea se tot suceau şi parcă stăteau de vorbă cu ea şi tot îi făceau cale liberă să iasă. Când părintele o prins a cânta afară, toate formele alea, vreo patruzeci, i-or făcut vânt la forma asta ca să se ducă din nou deasupra sicriului, care acum era afară. Da' ea nu stătea deloc liniştită, se tot foia în părţi, se dădea de-a dura, era tare zbuciumată.

Când părintele se oprea din mers şi spunea ..Dumnezeu să-l ierte'' şi toată lumea repeta vorbele astea, atunci formele de păpuşele îi făceau iarăşi cale liberă şi o împingeau ca pe un fân pe forma aceea. Şi ea tot aşa se zbuciuma.

Am mers noi aşa şi ne-am oprit de vreo unsprezece ori. Când să plecăm a unsprezecea oară din loc, forma iar se zbuciuma şi parcă cerea ajutor. Dar astea multe şi mici tot nu o lăsau.

Însă am rămas uimită acolo, la mormânt, când or început să bată într-un lemn [N.A.: Valentina nu ştia că se bătea capacul sicriului], forma parcă se înăbuşea şi nu vroia să se bată acolo, parcă încerca să nu-i lase să bată. Că, dacă oamenii ar fi închis ochii ca mine şi ar fi putut să vadă cum forma aceea nu vroia să se bată, ar fi lăsat mortul în pace.

Când o dat sicriul în groapă şi o turnat pământ peste el, atunci ea s-o strâns grămadă şi, deşi era acuma mică, s-o strâns mai grămadă, de parcă i-ar fi fost tare, tare frică de ceva. Şi formele alea mici tot treceau pe lângă ea, pe rând. Şi cu toate că forma de fum era acum mică şi cerea ajutor, nici una dintre formele cele multe - cu aripioare- nu voia să o ajute.

Şi când s-o auzit pământul dat şi făcut grămadă, forma din fum s-o dus deasupra mulţimii; s-o dus şi la soţia mortului şi parcă o certa; da' ea nu avea nici o vină, fiindcă el o murit de cancer. O venit şi deasupra mea şi parcă m-o mângâiat pe cap. Pe urmă, zbuciumată, o venit deasupra gropii şi de-acolo s-o ridicat în sus, sus de tot; şi cu cât se ridica mai sus, cu atâta se transforma în lumină. Deci, dispărea fumul formei şi sus, sus, unde a ajuns, s-o făcut ca o stea; era ca o stea depe cer, ca cele pe care le-am văzut când eram copil. Şi s-o învârtit aşa - în semn de cruce - de mai multe ori, deasupra oamenilor. Da' după aceea, iar o coborât şi o venit în faţa mea, deasupra fetei celui care o murit. Şi aşa, o mers cu dânsa plutind deasupra oamenilor. Şi o stat acolo, deasupra fetei şi a doamnei, până s-o dat toate pomenile. Da' razele de lumină care veneau de la globul care acum era luminos, nu mergeau la toată lumea, ci numai la cei apropiaţi mortului.

Apoi, o mers cu noi înapoi, până în dreptul bisericii. Acolo s-o ridicat în sus, s-o mişcat mergând în colţuri de parcă ar fi făcut de trei ori semnul crucii şi, după asta, steaua o dispărut.

Deci, nu-i adevărat că omul moare. El trăieşte mereu. După aceea, floarea lui se transformă într-un glob, mai întunecat sau mai luminos, care se duce şi stă cu altele de acelaşi fel în stratul culorii sale sau mai coboară printre noi.

Dar să vă mai spun ce-am mai văzut în cimitir când m-am dus acolo cu un alt domn doctor. Eu nu ştiam unde anume mă duce, că nu mi-o spus.

Când s-o oprit maşina şi ne-am dat jos în faţa unui mormânt, au coborât de sus, deasupra mormântului, trei globuri. Unul era auriu cu verde la mijloc, altul era un verde al lui, iar al treilea era albastru, albastru, da' scotea şi un fel de pete verzi şi galbene.

Privindu-le, am făcut legătura cu ce-am văzut la globuri şi i-am spus că acolo sunt înmormântate trei persoane, dintre care una ţine foarte mult şi îl ajută pe cel care ne-o adus acolo. Şi aşa o fost, că domnid doctor mi-o zis că, într-adevăr, acolo sunt înmormântate trei persoane.

După aceea, mi-o pus o altă întrebare: "Cine-i înmormântat într-un loc alăturat?". l-am spus că-i cineva cu numele de Măria, dar că nu pot înţelege mai departe numele ei. Atunci mi-o cerut să văd de unde-i globul acelei femei. Deşi n-am fost niciodată prin locurile ei, i-am spus că-i din Braşov. Atunci, domnul doctor o mers şi o citit de pe cruce şi, într-adevăr, era un mormânt părăsit al unei femei pe care o chemat-o Măria; dedesubt, pe mormânt era lăsat scris că cine-i interesat să cumpere locul, să comunice la o adresă din Braşov.

[N.A.: întrebând-o, la rându' meu, ulterior, cum de a putut vedea toate cele scrise acolo, Valentina mi-a dat un răspuns la fel de uimitor ca şi la toate celelalte cuprinse în această carte:]

- Când am fost întrebată de cel de al doilea mormânt, globul auriu s-a dus acolo şi mi-o arătat numele de "Măria ", prin litere scrise parcă în aer [N.A.: Deci, ca o hologramă!], că eu nu m-am mişcat din locul în care stăteam. Literele erau de culoare albastră şi parcă erau scrise pe o placă albă, da' tot din culoare. Şi când m-o întrebat de unde este moarta, mi s-o arătat în imagine un drum lat care urcă pe un povârniş şi pe un deal înalt. Da' tot balonul auriu mi-o dat imaginea asta. [N.A.: în literatura ştiinţei spirituale este cunoscut faptul că entităţile spirituale comunică între ele prin imagini şi prin simboluri de o fineţe impresionantă !] Şi la poalele dealului era pusă ca o placă pe care scria, tot din litere- da' aicea erau mult mai şterse şi mai închise, ca din negrul creionidui- aici era scris lat cuvântul "Braşov". După aceea, globul s-o retras şi o venit deasupra şi ne-o mângâiat. O venit aşa, deasupra capului, s-o lăsat pe umeri şi s-o şters parcă de noi.

VEDEREA SPIRITELOR

[N.A.: De altfel, Valentina vede în mod continuu tot felul de entităţi - cele mai multe fiind suflete ale decedaţilor -"coborâte" în mediul nostru ambiant şi cu care coexistăm fără să ştim în spaţiul terestru. Iată noi detalii:]

Valentina Gârlea: - Când intru în unele case sau chiar în alte locuri, acolo unde sunt globuri din culori frumoase şi mai luminoase, acelea sunt prietenoase şi cu lumina lor ne ajută. Când ele scot o rază de lumină către mine, raza vine la floarea mea care o am aici, în piept- în rând cu inima; în felul acesta îmi întăreşte şi îmi deschide foarte mult becul (chakra) ăsta verde şi cel albastru.

Dar sunt şi cazuri când, pe stradă sau într-o casă, vin aproape şi globuri întunecate, care îs sufletele unor oameni ce-o fost tare răi la viaţa lor de aici, jos. Atunci le strică aura celor din casă şi chiar mie mi-o strică. Oamenii care au făcut numai răutăţi în viaţa lor şi unii chiar au ucis sau s-au ucis pe ei singuri, or avut floarea lor ca o ciumafaie, ca un ciulin. După ce şi-au sfârşit viaţa de aici, jos, după aceea floarea li s-o făcut un boţ negru, iar la câteva zile şi-o pus îmbrăcămintea de balon şi aşa, tot plutesc prin aer. Haina care şi-or pus-o e din negru, dar are în ea şi un roşu ţipător sau un roşu închis, un maro şi, uneori, un galben urât.

Am văzut globuri de astea întunecate şi deasupra unor morminte, dar şi la răscruci de drumuri sau în locuri unde este un mort în pământ de care nu se ştie nimica. Când astea stau pe drumuri, deasupra sau la răscruci, nu fac decât să pândească să facă un accident sau să provoace o bătaie între oameni, să fie orice răutate. Asta-i dorinţa lor: să facă numai rău! Dacă pe pământ, cât or fost oameni în trup de carne, or făcut tot numai rele, continuă să facă rău şi acuma, când sunt globun întunecate. De obicei, ele nu stau singure; se adună în grupuri de câte cinci până la nouă globuri urâte, care se ceartă întruna între ele. Se tot lovesc între ele şi când vor să facă un rău la oamenii de jos, se sparg ca un balon şi pulberea aceea a lor cade asupra oamenilor care trec sau asupra celor din case. Le-am văzut cum se sparg ca un balon care este umflat. Dacă atunci trece o maşină, aia se ciocneşte cu alta sau de ceva. Dacă trece un om şi îi vine praful acela deasupra capului [N.A.: nu poate fi vorba de un anume "praf", ci de învelişul din materie eterică specifică - mai grosieră, deci calitativ inferioară - aflată la nivel vibratoriu scăzut], acela nu merge mult şi începe să facă scandal altora. După ce şi-au pierdut hainele întunecate, globurile rele rămân un timp ca nişte scânteuţe roşcate. Dar plutind în continuare în aer, culeg din energiile rele ale oamenilor şi din formele alea foarte, foarte mici care sunt în aer şi îşi fac iarăşi forma de balon întunecat.

Câtă deosebire este între aceste globuri urâte, puse numai pe rele, la fel cum o fost sufletul lor şi în viaţa de aici, şi globurile luminoase şi cu culori frumoase, care caută să-i ajute pe oameni în toate felurile şi care au fost suflete bune şi când erau pe pământ...

[N.A.: Abd-ru-shin în Lumina Adevărului -Mesajul Graalului, menţiona detaliat faptul că entităţile inferioare rămân în colectivităţi, în cadrul cărora se chinuie reciproc ani şi ani de zile, până când devin conştiente de răutatea lor şi încep să solicite iertare. Iniţiatul afirma că acesta ar fi de fapt Iadul, cu torturile sale, care nu e undeva sub pământ, ci deasupra noastră, în stratul eteric cu radiaţia roşie (cea mai inferioară).]

gabos

Mesaje: 80
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Continuare

Mesaj  gabos la data de Lun Noi 23, 2009 10:36 am

IDA SI PINGALA

[N.A.: Cititorul a reţinut, desigur, prezentarea succintă a existenţei nadis-urilor în fiinţa noastră nevăzută — acele canale distribuitoare de energii subtile, precum şi faptul că Valentina percepe principalul nadi al trupului nostru sub forma unui "cablu luminos" ce trece prin măduva din şira spinării înăuntrul "mosorelelor". Dar ea mai vede foarte multe alte nadis-uri şi, în primul rând, cele două nadis-uri colorate conexe şi paralele canalului principal, şi anume Ida Nadi (canalul lunar) şi Pingala Nadi (canalul solar). Or, tocmai aceste canale sunt acelea la care se referea Maestrul Djwhal Khul când menţiona dirijarea energiilor de la centrul sacral către centrii superiori, în raport cu nivelul evoluţiei individuale şi, respectiv, cu obţinerea treptată a primelor iniţieri (realizate, din păcate, de atât de puţini oameni...). Iată cum se exprima Valentina în acest sens, într-un stil mai pitoresc:]

Valentina Gârlea: - Toţi oamenii au firul roşu şi cel albastru aici, în coadă. Dar am văzut, însă la foarte puţini oameni, că astea se ridică în sus şi, la unii, îs chiar împletite.

Eu m-am trezit că le am şi eu aşa - că mă pot vedea în oglindă—, că am şi eu firele roşu şi albastru împletite.

Puţini oameni le au însă împletite, chiar numai până sub becul (chakra) portocaliu; alţii, mai puţini, le au împletite până sub becul galben şi, unde şi unde, văd câte un om care le are împletite până sub becul (chakra) verde.

Aşa cum le văd la mine, ele vin împletite până la becul (chakra) albastru, de la gât. De aici, nu mai suni vizibile. Apar însă, din nou, în spatele ochiului al treilea, din frunte. Acestea aduc două feluri de energii în noi şi, după cât de sus merg, schimbă felul de a gândi al oamenilor (!!!).


ÎNGERI PĂZITORI

- Valentina, am impresia că în multe dintre cele pe care le vezi şi le spui tu, te ajută "cineva" dintre cei nevăzuţi, de deasupra noastră. Cine-i? Îl ştii, l-ai văzut vreodată?

- Da, e Moşul.

- Dar cine e "Moşul"?

- ÎI văd mereu; dar îl simt mereu aproape. El mă ajută în toate. Când îmi apare, e din lumină. Îi văd numai capul, cu plete şi cu barba albă, cu ochi blânzi; din trup, numai umerii îi văd, restul e ca un abur luminos. Totdeauna când îmi pun întrebarea şi când mă gândesc cine m-o învăţat şi mi-o arătat atâtea lucruri, tot Moşul îmi apare în cale.

- În viaţa ta de acum, când l-ai văzut prima dată?

- Atunci când m-o luat cu el în huci, la Dobrovăţ. În 1993, într-o după-amiază, cred că am aţipit. Nu ştiu dacă l-am văzut cu de-adevărat sau poate doar am visat, dar o fost tare adevărat. O venit la mine şi mi-o zis să merg cu el. Şi m-o dus în sat la Dobrovăţ, acolo în deal, lângă huci, lângă vie. M-o dus apoi în huci şi mi-o arătat cu băţul lui auriu tot felul de plăntuţe. La fiecare dintre ele punea băţul din raza aurie la rădăcina ei şi mă punea s-o rup şi îmi spuneai - Asta-i de făcut ceai şi să o bea bolnavi ca Nica Olani. După aceea, mi-o arătat o altă plăntuţă şi mi-o rupt o bucăţică de coajă de stejar pe care o mărunţit-o şi mi-o zis: - Uite, dacă ar fi să trăiască tatăl tău, asta ai pune-o s-o faci cu oţet şi cu untdelemn de floarea-soarelui şi i-ar fi prins bine la ciolane. După aceea, ştiu că mi-o arătat o ciuboţica-cucului - aceea cu floarea galbenă- şi mi-o zis să i-o duc Măriei Săndoaia, care va trebui să o pună într-o cârpă roşie de lână şi s-o aşeze acolo unde are ghebul în spinare.

După ce mi-o tot arătat la buruienile acelea, i-am zis ca, dacă tot am venit aici în sat, să mă ducă şi acasă la mama. Şi când m-o dus acolo, n-o vrut să intrăm în ogradă şi m-o luat pe marginea hatului, până la stejarul din grădină. Şi mi-o zis să rămân acasă şi, când răsare soarele, să mă sui în stejar şi să iau trei frunze din partea de Răsărit, dintre care două să le pun noaptea pe ochi, iar una sub pernă.

Când m-am trezit, mi s-o părut că totul o fost foarte adevărat.

[N.A.: Probabil că a fost un vis dintr-un somn normal, dar nu este deloc exclusă şi o aţipire provocata"]

Valentina Gârlea: - Eu văd mai întâi boala, iar apoi, în aura mea, în stratul cinci, văd imaginea plantei care îi este necesară, cât şi ce trebuie să facă cu ea; aşa îmi apare ca şi cum aş bea eu ceai sau aş face baie. Mi-i însă mai uşor atunci când oamenii au ei plantele medicinale, iar eu să le aleg pe cele care le trebuie. Atunci, de la planta cea bună, eu văd o rază care pleacă la cel bolnav, acolo unde-i organul betejit. Că fiecărui om îi face bine numai planta care i se potriveşte. Că dacă unuia îi este bună "coada calului", nu înseamnă că la toată lumea e la fel de bună.

- Să revenim iarăşi la Moşul tău. După aceea, te-ai mai întâlnit cu el?

- El mi-o salvat viaţa de două ori anul ăsta! [N.A.: E vorba de anul 1997]

- Prima dată o fost când o trebuit să mă întorc singură de la Bucureşti şi nu m-o aşteptat în gară doamna care îmi promisese că vine de dimineaţă să mă ia de-acolo cu maşina.

După ce in-am dat jos din vagon, am rămas la marginea trotuarului acela dintre linii, ca să o aştept. După un timp, vagoanele or plecat de acolo, da' eu tot aşteptam. Fiindcă toată noaptea nu dormisem în tren şi mă luase cu răcoare, mi-ain zis să trec singură linia şi m-o ajuta careva să ajung la tramvai şi să mă urc în cel ce-mi trebuia.

Obosită, n-am auzit cape linia aceea venea încet un tren cu vagoane de marfă. Eu am făcut un pas ca să cobor, dar în momentul când eram cu piciorul în aer, s-o făcut deasupra mea o lumină tare, mi-o apărut chipul Moşului, care avea băţul auriu în mână şi l-o întins repede deasupra mea; am simţit cum băţul mi s-o încolăcit în jurul umerilor şi m-o tras repede înapoi. După asta, lumina cu Moşul o dispărut. Numai după aceea am auzit vagoanele trecând prin faţa mea. După ce o trecut trenul, o venit la mine un domn care mi-o spus:

"V-am văzut cum eraţi să fiţi moartă. Am crezut că aţi vrut să vă sinucideţi. Dar în ultimul moment aţi făcut o mişcare şi v-aţi întors în aer într-un fel care m-o uimit, că eu moş fi fost în stare să fac aşa! Numai după aceea am văzut că sunteţi oarbă. Haideţi, că vă ajut eu să treceţi linia şi vă duc până la un taxi sau la tramvai..."

A doua oară, acum nu demult, când veneam cu maşina din Germania, cu doamna dr. M.V., o fost să fie la Cluj un accident de maşină.

Cum mergeam prin oraş, la un moment dat, mi s-o tăiet respiraţia, că eu în faţa ochilor am văzut numai globuri urâte - negre şi cu ţepi roşii. Acolo, doamna doctor o intrat între două maşini şi cred că ne făceam praf; dar Moşul o apărut iar deodată în lumină şi o zvârlit repede băţul acela al lui, auriu, şi nu s-o mai întâmplat nimic. Şi deasupra noastră era numai lumină, care parcă o fugărit globurile urâte. Da' ştiu că şi doamna doctor o tras o spaimă mare, că i-am văzut pe aură!

[N.A.: Despre "baghetele de lumină" având puteri extraordinare şi care sunt folosite de fiinţele superioare ale "lumii din cer", s-a scris încă din deceniile trecute în literatura de instruire spirituală. Astfel, în volumele iniţiatei engleze A.A. Bailey, redactate în colaborare subtilă cu Maestrul Djwhal Khul-Tibetanul, a fost menţionată în repetate rânduri folosirea "sceptrului de lumină" de către entităţile înalt evoluate.

De altfel, cititorii vor afla în continuare că şi alţi "Moşi" dispun şi folosesc "un băţ auriu" propriu, fiind, la rândul lor, fiinţe luminoase - aflate deci pe trepte superioare ale evoluţiei spirituale.]

- Ai spus că Moşul a fost acela care te-a învăţat multe lucruri. Când s-a întâmplat aceasta, în care viaţă?

- N-am cum să măsor vremea. Dar dacă mă uit în urmă, la dungile astea întunecate şi de lumină, aş socoti la număr că au fost şapte vieţi mai înainte. Dar la fiecare dungă de lumină îmi apar tot alte feluri de oameni şi tot alte locuri, nu-i niciodată acelaşi loc... Da, au fost şapte sau opt vieţi mai înainte...

- Dacă au fost atâtea, în trecut, cum proceda el, cum te învăţa el?

- Îmi era ca un fel de tată...

- Cum, a fost viu, încarnat în trup?

- Nu. Totdeauna a fost aşa, ca formă de om din lumină. Dar el a fost mereu ca învăţătorul meu. Atunci apărea însă ca ceva uşor, care se pierdea repede. Acum parcă-i mai adevărat...

MARILE INTELIGENŢE
Valentina Gârlea: - Cum întotdeauna văd câte ceva nou şi povestesc cu bucurie ce mi s-a mai dat să văd, să vă spun ceva despre care nu am mai vorbit până acum.

Acolo sus, sus, sus de tot, mult- tare mult- deasupra norilor, unde vă ziceam că sunt straturi de culori, la ultimul strat- cel alb strălucitor- nu aveam nici o posibilitate să văd ce-i în el şi mai departe de el. Nu-mi era permis să ajung cu privirea mea aşa departe.

Într-una dintre zile, pe 4 septembrie, stând şi gândindu-mă la înălţimile cerului, ca să-mi sustrag gândurile de la culorile tare neplăcute ale oamenilor din jur- care mereu se tot schimbă- m-am oprit la culorile acelea frumoase din înălţimi, care nu se schimbă niciodată.

Dar, de data asta, faţă de stratul alburiu cel mai de sus, de la care nu vedeam mai departe, mi-o fost dat voie să văd şi mai sus. Şi acolo, am văzut un grup de oameni!

Însă grupul ăsta de oameni nu sunt cu trupuri din carne şi oase, ca noi. Eu i-am văzut aşa, doar cum ar fi desenaţi cu creion pe hârtie. Sunt numai din culoare şi îs toţi dintr-o culoare de auriu foarte frumos. Ca să ne dăm seama că-s oameni, tot cu auriu le sunt făcuţi ochii, urechile, părul, manile şi tot; da până şi mişcările le au la fel ca noi. Ei stau acolo în grupuri, dar mai departe i-am văzut şi împrăştiaţi. Cei care îs mai singuri îs acoperiţi din culoare, ca o foaie de cort ce străluceşte, ca o foaie de celofan; şi aia le este ca un fel de locuinţă. Dar nu stă decât câte o persoană separată sub acel acoperiş.

Ei nu stau însă degeaba. Ce fac ei? Ăştia din grupuri stau cum am sta noi de vorbă, dar nu-s numai câte doi, îs mai mulţi. Câte unul dintre ei este trimis de alte persoane, dintre acelea care sunt singure în cort, ca să coboare în stratul violet. În acel strat de culoare sunt depozitate cum ar fi la noi cărţile, dosarele, hârtiile sau ceva la fel. El coboară pe firul de lumină - că mai jos de stratul violet nu coboară - şi apoi urcă înapoi cu ceea ce-o luat de-acolo. Dar tot ce ia din violet e luminos şi ei îl trimit apoi prin raza de lumină în jos, spre noi.

Prin raza asta de lumină trimit nişte informaţii. Dar le ia de undeva de-acolo, că acolo îi cum ar fi un depozit. Fiecare dintre noi avem acolo ca o ladă în care sunt diferite şi diferite forme de culori, cu diferite forme-globuleţe, pătrate, triunghiuri. Din acestea ia ce-i trebuie. Le duce sus înapoi, se uită la ele grupul acela de oameni aurii. Numai după aceea le trimite jos, pe-o rază de lumină. Şi ceea ce trimit are influenţă asupra oamenilor, că am făcut această legătură.

Cei care au coborât au permisiunea să vină doar până la stratul violet şi să umble în formele alea de lăzi, în pătrăţelele acelea; dar de-acolo de sus, nouă ne vin numai lumini, sub formă de raze, mai întunecate sau mai luminoase. Razele astea conţin energii, gânduri, dar sunt dirijate de oamenii ăia de sus. Şi aşa, omenirea noastră de pe Pământ- noi, care suntem din carne şi oase- e dirijată de acele persoane luminoase, aurii, de-acolo de sus.

Noi aici suntem familii- soţ, soţie, copii. Da' acolo sus nu-iaşa. Sunt toţi separaţi sau numai grupuri care stau de vorbă. Din grupul ăsta care l-am văzut mai bine, sunt numai bărbaţi şi îs bătrâni - adică îs mai posomorâţi -, dar îs toţi aurii. îi văd după culori. Aceia care stau numai câte unul singur şi îs acoperiţi cu o foaie de cort (dar foaia stă suspendată în aer, aşa cum ar sta o casă), ăia îs mult mai luminoşi.

Şi Moşu’ care m-ajută pe mine e din grupul acela. Dar nu l-am văzut acum acolo, că l-am căutat şi nu era în grup. (Ultima dată când s-o lăsat să fie văzut o fost atunci când veneam cu doamna doctor din Germania-în iulie 1997-, când cu accidentul de la Cluj.)

Dar să ştiţi, grupul de oameni aurii e dirijat de câte unul dintre ăia singuri. Aceia singuri sunt cu mult mai multă putere decât ăia din grupuri. Daa, grupul e dirijat de ăia singuri...

Moşii din grup au şi ei nişte toiege în mâni, aşa cum are şi Moşu' care m-ajută. Dar la un alt Moş, pe care l-am văzut că o ajută pe o fetiţă din Vaslui care are o aură frumoasă, am văzut că avea un altfel de băţ, ca o lopăţică.

[N.G.l Mosul acesta este ingerul ei pazitor si ii apare ei pe intelegerea ei, el defapt nu arata ca un mos ci ca orice inger ca un adolescent tanar si frumos. Toiagul reprezinta puterea si cunoasterea care o are si care arata ca este un inger inca “incepator”, altfel ar putea avea o sabie sau un sceptru. Fiecare om are 3 ingeri pazitori peste care vegjeaza doi ingeri mai mari, peste care vegheaza un arhangel si peste care vegehaza Domnul di Dumnezeul nostru Iisus Hristos]

Cei care stau singuri n-au beţe aurii; ei au însă ca o făclie de lumină. îi de-ajuns să îndrepte lumina aceea şi cu ea fac tot ceea ce gândesc. N-o dau din mână, numai o îndreaptă în direcţia care vor. Şi aşa se înţeleg cu cei din grupuri, numai prin lumină. Şi cu noi e la fel. Acela care coboară la lada cu pătrăţele din stratul violet vede ce vede şi ne trimite apoi pe raza de lumină. Dacă raza de lumină se întrerupe din cauza noastră, se întoarce înapoi şi rămânem fără nimic. Tot ce a scos Moşul acela din violet pentru careva dintre noi, rămâne tot acolo.

Asta-i în funcţie de cât suntem noi de luminoşi, adică dacă reuşim să captăm noi lumina aceea. Că stă la îndemâna noastră - aşa cum ai spăla o rufă- să ne curăţăm cumva de pete, gândind numai spre bine, pentru curăţarea noastră şi apoi a celor din jur . Doar aşa avem cum prinde mai bine lumina de sus, energia aceea din rază.

Şi fac o comparaţie foarte bună cu un om care îi bolnav la suflet: întâi, el e rău cu dânsul şi după aceea, cu cei din jur. La dânsul, aura lui- pe ultimul strat - e un gri închis, un gri cu pete. La fel, omul, când minte, se vede foarte bine în aura lui cum îi apar pete galben-verzui (ca oul de raţă) şi cum îşi înrăutăţeşte aura.

Dacă oamenii ar şti că acolo sus, în violet, fiecare om îşi are lada lui, ar gândi şi s-ar purta altfel. Da' la acele forme de lăzi nu pot umbla decât acele forme de oameni aurii...

ÎNCHEIERE

Valentina Gârlea: - Din ceea ce am primit ca dar de la Dumnezeu, nu mă face cu nimic să devin fanfaroană sau să am o mândrie că aş fi făcut eu ceva. Astea toate sunt făcute şi aşezate de Dumnezeu. Numai că noi trebuie să ajungem să le vedem, să le înţelegem şi apoi să le dăm mai departe urmaşilor, iar ei, urmaşilor lor.

- Toate sunt lucruri adevărate, dar dacă oamenii nu le văd, le este oarecum frică; însă ele sunt foarte adevărate. Şi este greşit să spunem că e ceva -paranormal". Eu spun şi susţin tare şi cu fruntea sus că ăsta e adevăratul "normal" [N.A.: Valentina se referea la perceperile sale privind corpurile noastre subtile şi lumea eterică] al vieţii noastre: viaţa făcută din culori, chiar dacă oamenii nu o văd, căci totul ce-i în jurul nostru şi în noi e din culori!

- Nu averea, banii, hainele sau locul în lume e adevărata fericire. După felul în care ne curăţim sufletul şi suntem mai buni cu el şi cu cei din jur, vom avea mai mare mulţumire, căci cea mai mare bucurie este atunci când trăim sufleteşte cu suflet curat.

- Susţin cu tărie toate aceste lucruri, căci la multă lume le-or fi de folos. Eu n-oi mai fi mereu să văd prin cele dăruite de Dumnezeu şi să le tot spun celor din jur, că, odată şi odată, misiunea mea tot mi se termină. Dar oamenilor care vin în urma mea le-or folosi, că pentru mulţi o să vină timpul când o să aibe şi ei acces la aceste puteri date omului de Dumnezeu.

gabos

Mesaje: 80
Data de inscriere: 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum