Despre cauzele adevarate ale vanturilor si cutremurilor

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Despre cauzele adevarate ale vanturilor si cutremurilor

Mesaj  scarface la data de Mar Sept 07, 2010 1:58 am

Splina Pământului
(pasaj din cartea Pamantul si Luna, primita prin dicteu divin de catre Jakob Lorber)

Sursa: http://www.docstoc.com/docs/20405458/Pământul---Dicteu-Divin-prin-Jakob-Lorber

1. După plămâni, unul dintre cele mai importante organe pentru orice animal este splina sa, cuptorul care încălzeşte orice trup animal. Splina este la fel de importantă pentru susţinerea vieţii ca şi inima, stomacul şi plămânii; fără splină, celelalte organe ar muri. În orice casă, cuptorul serveşte unui dublu scop: acela de a găti mâncarea şi acela de a încălzi camerele.

Cuptorul din interiorul corpului reduce substanţele nutritive la elementele lor constitutive, pe care le direcţionează apoi prin vase. De aici, ele trec în sânge, ajung la nivelul inimii, unde sunt folosite conform destinaţiei lor.

2. Splina este alcătuită dintr-o masă de substanţă moale. Prin ţesuturile ei celulare în reţea, ea are capacitatea de a produce şi de a menţine focul electromagnetic. Printr-o mişcare de fricţiune internă continuă, splina creează un foc electromagnetic, pe care îl reţine în interiorul nenumăratelor sale receptacule în formă de săculeţi, ca şi cum ar fi vorba de nişte sticle micuţe. Acest organ este întotdeauna saturat de focul electromagnetic, astfel încât poate furniza în orice moment electricitatea negativă de care are nevoie stomacul şi electricitatea pozitivă de care are nevoie inima.

3. Acest organ intern există şi la nivelul Pământului, putând fi numit pe bună dreptate splina Pământului. Ea este localizată în apropierea stomacului, la fel ca în orice corp animal, şi se află într-un contact strâns cu inima Pământului. În afara stomacului, care beneficiază de pe urma splinei obţinând de la aceasta căldura de care are nevoie pentru a efectua digestia, inima beneficiază şi ea, obţinând de la splină puterea sa pulsatorie. Nici activitatea plămânilor nu este complet independentă de acest organ atât de important, decât pe jumătate. Mai mult, splina influenţează chiar şi voinţa sufletului. Aşa se explică de ce omul poate respira mai rapid uneori, şi mai lent alteori, în funcţie de voinţa sa.

4. Care sunt efectele splinei asupra Pământului? Pentru a înţelege răspunsul la această întrebare, este suficient să privim vulcanii care acţionează la suprafaţa Pământului. Ei nu sunt altceva decât nişte coşuri secundare prin care iese fumul acestui şemineu, oferindu-ne totuşi o imagine de ansamblu asupra fenomenelor care se petrec la nivelul acestui cuptor atât de important pentru buna funcţionare a Pământului. Vulcanii nu reprezintă decât unul din efectele secundare ale activităţii splinei terestre. 5. La fel, putem observa izvoarele fierbinţi, care îşi extrag căldura tot din splina Pământului, deşi într-o manieră indirectă, prin intermediul acelor canale calde care se află în legătură cu această parte a intestinelor Pământului. Acesta este un alt efect secundar al splinei care se manifestă la suprafaţa Pământului.

6. Pentru a înţelege şi mai bine, putem observa norii, formarea ceţii şi vânturile care bat la suprafaţa Pământului. Toate aceste fenomene naturale reprezintă efecte ale activităţii splinei terestre, al cărei foc central principal penetrează întregul Pământ, încălzindu-i toate părţile componente. Dacă cineva ar intra în interiorul Pământului şi ar călători pe o distanţă
de numai câteva mile, el s-ar convinge pe loc cât de eficient este acest organ intern încălzitor. Când apa pătrunde la asemenea adâncimi, ea ajunge rapid la fierbere şi se dizolvă în aburi. La rândul lor, aceştia inflamează pielea Pământului şi pătrund treptat prin pori, crevase şi alte deschizături ale scoarţei Pământului, de unde ies sub formă de gaze sau vapori de apă. În continuare, aceşti vapori ajung în atmosferă şi tulbură echilibrul acesteia. Astfel iau naştere vânturile.

Atunci când gazele şi aburii din interiorul Pământului generează o presiune foarte mare, ei ies afară în mod violent, dând naştere cutremurelor de pământ, care pot fi mai mari sau mai mici. Alte efecte pot fi uraganele ce devastează ţinuturi întregi. Avem de-a face cu fenomene variate care se petrec la suprafaţa Pământului, toate având drept cauza acelaşi organ intern: splina.

7. Furtunile şi marile valuri ale oceanelor (care nu au nimic de-a face cu fluxul şi refluxul), precum şi curenţii interiori, reprezintă un alt efect al activităţii acestui organ: apa oceanelor nu ar fi sărată dacă anumite substanţe din compoziţia fundului mării nu ar fi transmutate de foc, fiind trimise apoi în sus prin intermediul diferitelor organe de profil, dând naştere sărurilor. Toate fenomenele meteorologice care pot fi observate în atmosfera Pământului, precum şi puterea vegetaţiei, au aceeaşi origine.

8. Am arătat câteva din principalele efecte ale splinei. Pentru a înţelege semnificaţia ei mai profundă, vom face în continuare o mică excursie în interiorul acestui organ, pentru a explora felul în care este structurată splina Pământului şi de unde îşi extrage ea focul şi materialele necesare întreţinerii acestui foc.

Structura splinei şi prepararea sângelui

1. Dacă vom examina o secţiune din splina unui animai la un microscop puternic, vom constata că ţesutul este alcătuit dintr-un mare număr de compartimente minuscule; acestea alcătuiesc de regulă un cub gol în interior, sau, din când în când, anumite formaţiuni piramidale (mai exact, tetraedre - piramide triunghiulare). Există şi compartimente în formă de ou, dar acestea sunt mult mai rare. Ele sunt legate unele de altele (punctele comune fiind colţurile) printr-o serie de cilindri de mici dimensiuni. Pereţii acestor compartimente sunt deschişi; aşa se explică de ce splina pare atât de moale şi de spongioasă la atingere. Compartimentele sunt străbătute în linie de numeroase vase de sânge. În plus, ele sunt legate unele de altele printr-o vastă reţea de tubulaturi, o parte dintre acestea fiind foarte înguste, altele fiind mai largi. În faţa ochiului fizic, această reţea pare un adevărat păienjeniş, care străbate splina deopotrivă în lung şi în lat.

2. Vasele de sânge distribuite în număr mare în interiorul splinei îşi au originea într-un vas colector central, aflat în contact cu stomacul; el se varsă în canalul principal care face legătura cu inima. Totodată, întregul ţesut al splinei este învelit într-o piele delicată, străpunsă de nenumăratele vase de sânge, care apar ca nişte puncte întunecate de culoare roşie. Întrucât ţesutul splinei este extrem de delicat, el este învelit într-un strat de grăsime, care îi asigură protecţia şi lubrifierea necesară în timpul activităţilor sale continue de frecare.

3. Aceasta este, pe scurt, descrierea anatomică a splinei unui animal; evident, dacă splina a fost prelevată de la un animal mort, ea capătă o cu totul altă înfăţişare.

4. De ce este splina, cu toate vasele sale de sânge, conectată la stomac şi la inimă? Contactul direct al splinei cu stomacul şi cu inima derivă din faptul că splina primeşte din stomac acele lichide care sunt necesare pentru prepararea sângelui, le transformă printr-o operaţiune alchimică în sânge propriu-zis, după care le trimite către inimă. De multe ori se întâmplă ca în cazul oamenilor care au un excedent de sânge în interiorul splinei, acesta să nu
poată fi depozitat în întregime la nivelul inimii, fiind trimis către stomac, de unde este expulzat prin vomă.

5. Atunci când vomitarea cu sânge se repetă frecvent, explicaţia trebuie căutată la nivelul splinei, rareori având de-a face cu plămânii. Dacă sângele nu reuşeşte să îşi găsească o cale de ieşire, el poate produce inflamarea splinei, care conduce în timp la întărirea acestui organ.

6. Cum produce splina sângele? Atunci când lichidul alb (de culoarea oului) trece din stomac în splină, el rămâne o vreme în interiorul venelor care străbat compartimentele interioare ale acesteia (dând imaginea unui şirag de perle străbătute de o aţă), unde avansează cu fiecare bătaie a inimii, din perlă în perlă, suportând simultan o mişcare de fricţiune din partea pereţilor splinei. Această mişcare de fricţiune este cea care generează focul electric, a cărui polaritate pozitivă este trimisă către zona stomacului şi a cărui polaritate negativă este trimisă către zona inimii. Aşa se explică de ce compartimentele mai apropiate de stomac au mai degrabă o formă ascuţită, în timp ce cele orientate către inimă au o formă de ou.

7. Datorită acestui foc electric, micuţele compartimente se dilată şi se contractă succesiv. Fiind într-un contact permanent cu vasele de sânge prin intermediul unor cilindri mici, lichidele care pătrund în ele trec printr-un anumit proces de fermentaţie. În urma acestui proces, carbonul conţinut în lichide este eliberat, fiind parţial trimis către vezica biliară şi parţial către ţesuturile grase. Acelaşi proces de fermentaţie conduce la formarea unor bule care, sub influenţa electricităţii negative, se contractă şi capătă o formă lenticulară. Fiind încărcate cu electricitatea care le-a generat, ele capătă o culoare galben-şofran, după care pătrund în compartimentele inimii ca sânge propriu-zis.

8. Sângele nu este un lichid continuu, fiind alcătuit din celule mici, cu o formă lenticulară. Prin intermediul acestor celule mobile şi alunecoase, el distribuie electricitatea negativă în întregul organism.

9. Acest tip de electricitate încălzeşte organismul. Ori de câte ori micile corpuri lenticulare sunt atrase în vasele înguste de sânge, ele se adună, teaca lor devine lichidă şi se amestecă cu fluidele limfatice, în timp ce substanţa electrică eliberată este consumată sub formă de eter feruginos pentru stimularea sistemului nervos.

10. Am examinat astfel pe scurt structura şi funcţiile splinei. Ne putem aventura acum în marele şemineu care este splina Pământului.

11. Structura acesteia este similară cu cea a splinei omului sau a unui animal. Compartimentele splinei Pământului sunt de mii de miliarde de ori mai mari decât cele ale splinei unui animal, de unde putem trage concluzia că structura splinei Pământului trebuie să fie fenomenală (chiar şi aşa, trebuie să menţionăm că splina soarelui este mult mai mare, iar aceea a unui soare central principal este infinit mai mare. Structura soarelui este considerabil diferită de aceea a Pământului. Mai mult, ea este diferită chiar şi de structura celorlalte corpuri cereşti. Numai ochiul Creatorului poate vedea asemănările care există între acestea. De aceea, chiar dacă priviţi în interiorul Pământului, nu trebuie să vă grăbiţi să trageţi concluzia că ştiţi cum arată interiorul planetei Jupiter, sau al oricărei alte planete4).

12. Dacă vom privi pereţii verziu-maronii ai splinei Pământului, vom constata că aceştia sunt străbătuţi în fiecare clipă de nenumărate fulgere luminoase, dublate de tunete puternice şi permanente. În aceste compartimente pătrund canale foarte largi, prin care trece un adevărat torent lichid. Flăcările electrice transformă acest lichid în abur, aflat sub o presiune imensă. Aburul îşi continuă drumul prin canale cu o forţă imensă şi cu un zgomot asurzitor. Apoi, compartimentele sunt inundate cu noi cantităţi de lichid, iar procesul de fierbere şi transformare în abur continuă, într-o manieră care nu poate fi experimentată nicăieri la suprafaţă.

13. Vom părăsi acum compartimentele splinei şi vom analiza pe scurt vasele de sânge, care au o structură similară cu cele din splina animalelor, străpungând şiruri întregi de compartimente ale splinei (de unde şi imaginea plastică a perlelor înşirate pe o aţă). Prin aceste vase trece torentul lichid de care vorbeam mai sus. Din când în când, aceste canale uriaşe, ca nişte şerpi primitivi, se îngustează, dar numai pentru a se lărgi apoi din nou, pentru a putea transporta torentele asurzitoare. Ceea ce se petrece aici la scară mare se petrece într-o manieră aproape identică, dar la o scară mai mică, în splina oricărui animal. Aceste lichide provin din stomacul Pământului şi după ce sunt transmutate în sânge de către splină, sunt direcţionate mai departe, către inimă.

avatar
scarface
Admin

Mesaje : 6649
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Fiinta cutremurului de pamânt - revelata de Creato

Mesaj  scarface la data de Vin Oct 01, 2010 12:28 am

Fiinta cutremurului de pamânt - revelata de Creator

Extras din cartea MARTURII DESPRE NATURA - un colaj din cartile primite de Jakob Lorber prin dicteu divin

"Fiinta cutremurului de pamânt (fenomene care au loc în Pamântul spiritual) „...

Exista înca multe alte fenomene ale naturii despre a caror adevarata cauza
stiintele naturii nu stiu mare lucru. Printre acestea se numara de exemplu
magnetismul Polului Nord, luminile polare, fulgerul, formarea norilor, cometele,
stelele cazatoare si chiar formarea cristalelor, cauzele fluxului si refluxului,
forta de greutate si multe alte fenomene. Printre acestea se numara si miscarile
pamântului, cutremurele prelungite, socurile seismice a caror forta nimiceste
adeseori tinuturi întregi în doar câteva secunde. Printre Despre natura marile
fenomene ale naturii se numara si avalansele de piatra si aluviunile de pamânt
si chiar scufundarea unor munti întregi si a unor insule, precum si eruptiile
vulcanice. Este asadar necesar sa observam mai îndeaproape fiinta cutremurelor
de pamânt si cauzele lor spirituale. Mai întâi s-a constatat ca un cutremur nu
reprezinta un fenomen propriu, de sine statator, ci are loc în mod constant în
urma unui soc seismic care ia nastere în anumite puncte ale corpului pamântului.
Acest fenomen se produce în felul urmator: În adâncul fiintei pamântului se
gasesc maruntaiele telurice sub forma unor formatiuni ancestrale. De aici sunt
gonite în toate partile pamântului nenumaratele hoarde de spirite decazute
odinioara, carora le este dat un anumit interval de timp pentru a fi
reînsufletite. Daca pe pamânt o generatie de oameni este prea înrobita de
simturi si materialista, dupa moartea fizica spiritele lor se reîntorc în
strafundurile pamântului si ramân înlantuite acolo pâna învata starea de
umilinta.

Daca acest fenomen ia amploare, un astfel de punct în interiorul pamântului se
supraîncarca si aceste spirite încep sa nu mai aiba loc de dorintele lor rele si
sa se aprinda. Chiar si acele spirite care nu s-au nascut înca în corp sunt
trezite din starea lor de liniste. Ele sar din lacasul lor si se napustesc în
furia lor, formând puternice coloane de foc, asupra celorlalte spirite pentru a
le nimici. Din aceasta cauza spiritele din nou decazute se aprind si mai mult,
ele crezând ca un astfel de foc este focul iadului si o pedeapsa a lui Dumnezeu
si ard de mânie, distrugând tot ceea ce vine de la Dumnezeu. Este trimis atunci
un înger binefacator al pacii care deschide zagazurile a câte unui rezervor de
apa subteran si conduce apa spre punctul în care s-a adunat mânia. În momentul
în care spiritele linistitoare ale apei ajung într-un astfel de loc, ies imediat
iritate din învelisul lor subtire si aprind focul pacii împotriva hoardelor
spiritelor rele. În acelasi timp are loc o transformare a apei în aburi care
provoaca prin întinderea ei subita o lovitura puternica. Tot ceea ce se afla în
acel moment deasupra unui astfel de punct este scuturat si aruncat cu putere.
Aceasta este cauza subtila a miscarilor seismice. Aceste miscari numite în mod
general „cutremure” nu sunt altceva decât mici scuturari ale straturilor
pamântului cauzate de deschiderea zagazurilor si de caderea apei. De aici
rezulta noi fisuri care ajung la suprafata din strafundurile pamântului.
Spiritele aflate în aceste crapaturi împreuna cu spiritele apei sunt adunate de
catre înger pentru a fi formate mai departe. Spiritele decazute ramân însa
îmblânzite în mlastina de noroi care s-a format. Vibratiile ulterioare provocate
de miscarile seismice reprezinta urmarea retragerii spiritelor apei si a ceea ce
vine dupa ele. Pamântul a fost creat tocmai pentru ca el sa poarte în pântecele
sau o generatie decazuta de spirite care sa se nasca din nou într-o viata libera
si eterna în Dumnezeu! Concluzia ar fi urmatoarea: În strânsa legatura cu
fisurile si prapastiile adânci despre care am vorbit mai sus sunt si secarea
izvoarelor si pâraielor, precum si retragerea marii si a altor lacuri. Caci
înainte ca un astfel de soc seismic puternic sa ia nastere, spiritele se aduna
mai înainte în hoarde imense. Aceasta adunare a lor este perceputa de simturile
naturale ale fiintei umane în urmatoarea forma: Prin contactul mineralelor cu
apa are loc o dezintegrare chimica ce este descrisa ca o fierbere din care
rezulta diverse gaze care cauta o portita de iesire de aici. Odata ce acestea
ajung într-un spatiu gol, ating treptat o forta de întindere prin care ridica
scoarta terestra de deasupra. Aceasta începe sa se crape, iar prin ridicarea ei
constanta aceste gaze cauzeaza în Despre natura 11 cele din urma despicaturi si
chiar prapastii. Când gazele care s-au adunat sub pamânt patrund prin micile
fisuri pâna la marile rezervoare de apa, le maresc suprafetele atât ele mult,
încât se unesc cu firicelele de apa care se gasesc la suprafata. Ele ridica apoi
si scoarta exterioara a pamântului, lucru care cauzeaza secarea mai multor
izvoare. Si marea, care se afla în legatura cu apele subterane, bate în
retragere în momentul în care se produc acele crapaturi din cauza gazelor care
intra în ele. Acest fenomen este perceptibil si cu ochiul liber, în realitate
însa el este mai complex, caci este vorba de acea adunare salbatica de spirite
care sunt scoase din starea lor latenta, în acest loc este trimis apoi un înger
al pacii, care deschide în adâncul pamântului canale dinspre marile pânze de apa
în care spiritele, în graba lor, devin incandescente. Spiritele linistite
ascunse în ape cauta atunci sa îmblânzeasca astfel de hoarde înfuriate. Daca
eforturile depuse de aceste spirite ale pacii se dovedesc a fi zadarnice,
îngerul da peste cap socoteala rautacioasa a spiritelor mâniate, scuturând acel
loc de nenumarate ori cu multa forta si zdrobindu-l în mici bucati în care înca
mai locuiau spirite nenascute înca. Spiritele focului eliberate atunci aprind
spirite aflate de obicei la mile întregi distanta, sub forma vizibila a
vaporilor de apa. Iar acest moment al aprinderii este recunoscut sub forma unui
cutremur mai mult sau mai putin intens. Stim cu totii ce urmari au astfel de
fenomene. Pentru ca ele sa nu se produca prea des, lucru care ar putea duce la
distrugerea întregului corp al pamântului, sunt create niste conducatoare de
mânie ale acestor spirite ale iadului, prin care apa iese mereu sub forma
aburilor din locurile incandescente. Daca aici se aduna si gaze, acestea se
scurg asemenea fumului printr-un semineu, fara a se produce catastrofe de
proportii. De exemplu, scopul unui vulcan este acela de a conduce mânia iadului
în interiorul corpului pamântului. Vulcanii au în subteran mii de iesiri si
puncte de confluenta asemanatoare cu ramificatiile radacinilor unui copac imens.
Acolo unde aceste iesiri vulcanice sunt insuficiente, au loc adeseori acele
ridicari ale pamântului asa cum am spus anterior, prin adunare de spirite.
Pentru a elimina însa posibilitatea unor distrugeri puternice, un al doilea
înger creeaza deschideri în adânciturile pamântului, precum si în multe
crapaturi ale muntelui. Prin acestea se scurg gazele neaprinse înca sub forma
unor vânturi puternice si furtuni ce au loc la suprafata pamântului. Astfel de
deschizaturi se creeaza aproape în fiecare zi, lucru observabil pe deplin la
coborârea si urcarea barometrului. Când acesta scade este un semn ca urmeaza o
adunare subterana; în acelasi timp scoarta terestra este ridicata si ajunge în
straturile usoare ale aerului. Fiindca aici barometrul arata o micsorare a
presiunii aerului, coloana de aer devine usoara si scade în masa. Prin portita
de iesire creata, spiritele (gazele) se scurg încontinuu si odata cu acest
fenomen scoarta terestra revine la starea ei anterioara incipienta, iar
barometrul începe din nou sa creasca în aceeasi proportie, fiindca coloanele de
aer sunt din nou mai grele. Aceste spirite ale strafundurilor pamântului
devenite libere se unesc cu cele care vin din sfera libera a eterului. Ele trag
unele de altele si se unesc pe asa numita cale electromagnetica care s-ar cuveni
mai degraba sa fie numita „calea iubirii în natura”. Ele cad apoi în mod
obisnuit pe pamânt, hranindu-l, sub forma de ploaie, grindina sau zapada.
Spiritelor libere ale grindinei li s-au adaugat si alte spirite si mai rele.

Pentru ca acestea din urma sa nu poata pricinui dezastre, ele sunt imediat
transformate în niste pietricele de grindina, fiind potolite astfel de mânia lor
pentru a fi apoi aruncate pe pamânt. Din aceasta cauza o furtuna cu grindina
este de o mai mare violenta decât o furtuna de vânt si ploaie.

Acest lucru îl arata si norii împrastiati în toate partile înaintea unei furtuni
si care sunt împinsi cu putere de catre spiritele pacii ca o adunatura de
spirite mânioase. De asemenea acele spirite se manifesta prin vuiete, fulgere si
tunete. În momentul în care acestea ating pamântul sunt preluati de materia
îmblânzita si spiritele pacii se înmoaie din nou si se topesc din bulgarasii de
grindina. Daca cetele de spirite ale pacii nu ar actiona dupa voia Domnului,
distrugatorii atemporali în libertatea lor ar aprinde si ar distruge puternic
pamântul. De aceea, pe viitor sa nu va fie teama de astfel de fenomene ale
naturii, caci tot ceea ce se petrece aici se naste din ordinea iubirii divine si
serveste marii opere de eliberare a spiritului din materie."

avatar
scarface
Admin

Mesaje : 6649
Data de inscriere : 19/11/2009

Vezi profilul utilizatorului

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum